Weekend cu filme de Oscar la Cinema Elvire Popesco, între 19-21 ianuarie
https://www.ziarulmetropolis.ro/weekend-cu-filme-de-oscar-la-cinema-elvire-popesco-intre-19-21-ianuarie/

Cele mai titrate filme europene ale anului 2017, propuse sau aflate în cursa pentru Oscarul la categoria “Cel mai bun film într-o limbă străină”, vor putea fi urmărite în cadrul Oscar Weekend. Evenimentul, care are loc în weekend-ul 19-21 ianuarie, la Cinema Elvire Popesco, se află anul acesta la a patra ediţie.

Un articol de Petre Ivan|16 ianuarie 2018

Cinefilii vor avea ocazia să vizioneze producții cinematografice precum 120 BPM/bătăi pe minut (Robin Campillo, Franța), Marele Premiu la Cannes 2017, Loveless (Andrei Zvyagintsev, Rusia), recompensat la Cannes cu Premiul Juriului, On Body and Soul (Ildiko Enyedi, Ungaria),  marele câștigător al Festivalului Internațional de Film de la Berlin,  din 2017, Happy End (Michael Haneke, Austria) și Fixeur (Adrian Sitaru, România).

Oscar Wekend are loc înaintea anunțării nominalizărilor la cea de-a 90-a ediție a premiilor Oscar (23 ianuarie). Gala decernării trofeelor va avea loc pe 4 martie.

“Loveless”, este cel mai recent film al regizorului rus Andrei Zvyagintsev (Leviathan, Elena), distins la Cannes cu Premiul Juriului 2017. Pelicula sugerează falimentul moral al societăţii ruse a momentului, prin povestea unei familii în descompunere. Borys și Zhenya divorțează. Certându-se constant, și pe cale să vândă apartamentul, se pregătes separat, de noile lor vieți: Boris, cu prietena sa mai tânără și însărcinată, iar Zhenya cu amantul bogat care-și dorește mult să se căsătorească. Niciunul dintre ei nu pare interesat de copilul lor de 12 ani, Alyosha. Până când acesta dispare. Acțiunea filmului “120 BPM/bătăi pe minut”, regizat de francezul Robin Campillo, Marele Premiu la Cannes 2017, are loc în Franța, la începtul anilor ’90. Pentru că SIDA face nenumărate victime de mai bine de 10 ani, activiștii de la Act Up-Paris își intensifică acțiunile în lupta contra indiferenței generale. Viața lui Nathan, care s-a alăturat grupului de curând, este bulversată de întâlnirea cu Sean, un militant radical. Producția franceză va intra în cinematografele din România începând cu 26 ianuarie 2018.

“Fixeur” în regia lui Adrian Sitaru a avut premiera în 2016, la Festivalul de la Toronto, a fost premiat la Les Arcs European Film Festival pentru cel mai bun actor (Tudor Aaron Istodor) şi cu o menţiune specială a juriului și a fost prezentat în festivaluri internaționale renumite ca Ghent, Cairo, D’A – Festivalul Filmului de Autor din Barcelona, goEast de la Wiesbaden sau Torino. Filmul povestea lui Radu, un tânăr jurnalist care dorește să lucreze în presa internațională. Repatrierea din Franța a unei prostituate minore îi oferă tânărului ocazia de a-și arăta abilitățile de reporter, motiv pentru care pleacă în Transilvania, împreună cu o echipă de la o televiziune franceză, condusă de un jurnalist celebru. La fața locului, sarcina lui Radu se dovedește a fi mult mai complicată decât părea inițial.

“On Body and Saul”, marele câștigător al Festivalului Internațional de Film de la Berlin din 2017, este o poveste de dragoste atipică, între doi introvertiți singuratici, Endre, directorul economic al unui abator, și Maria, noul inspector al calităţii trimis de autorităţi, care descoperă întâmplător un lucru cu totul neobișnuit: au vise recurente identice, în fiecare noapte. Cu o acțiune care se desfășoară pe fundalul crizei migrației în Europa, “Happy End” spune povestea unei familii burgheze din Calais în stilul sumbru și realist al regizorului. Portul francez Calais este unul dintre locurile fierbinți ale migrației din Europa. Numeroși refugiați disperați, care trăiesc în tabere de corturi pe care autoritățile încearcă tot timpul să le dezafecteze, intenționează să treacă în Marea Britanie traversând Canalul Mânecii. Regizorul Michael Haneke a câștigat un premiu Oscar, în 2013, cu filmul “Amour”, o poveste despre dragoste la finalul vieții unui cuplu.

Program Oscar Weekend 2018

Vineri 19 ianuarie

17:30 –  120 BPM/bătăi pe minut, de Robin Campillo (2h 24 min) – Franța . Urmat de dezbatere

Sâmbătă, 20 ianuarie

14:30 – Fixeur, de Adrian Sitaru (1h 38 min) – România

16:30 – Loveless, de Andrei Zvyagintsev (1h 7 min) – Rusia

19:00 – 120 BPM/bătăi pe minut, de Robin Campillo (2h 24 min) – Franța  

Duminică, 21 ianuarie

14:00 – On Body and Soul, de Ildiko Enyedi (1h 56 min) – Ungaria

16:30 – 120 BPM/bătăi pe minut, de Robin Campillo (2h 24 min) – Franța

19:30 – Happy End, de Michael Haneke (1h 47min) – Austria

Oscar Weekend este organizat de Voodoo Films si Asociatia Cinemascop in parteneriat cu Ambasada Franței, Institutul Francez din București, Independența Film,  Bad Unicorn, Domestic Film.

Biletele și sunt disponibile pe Eventbook.ro și la casieria cinematografului Elvire Popesco.

Pentru proiecția filmului 120 BPM/bătăi pe minut din 19 ianuarie, urmată de dezbatere pe tema educației sexuale, accesul grupurilor de elevi de liceu care au peste 15 ani și doresc să participe însoțiți de profesor, accesul este gratuit în limita locurilor dispăonibile și se face pe bază de înscriere în prealabil la adresa: contact@piartvision.com, până pe 17 ianuarie. Pentru proiecțiile filmului 120 BPM/bătăi pe minut din 20 și 21 ianuarie, elevii de liceu care au peste 15 ani au acces la bilete cu valoare de 5 lei. Reducerea se aplică pe baza prezentării legitimației/carnetului de elev.

Foto:  Weekend cu filme de Oscar – filmedefestival.ro/oscar-weekend/

 

08
/12
/20

CRONICĂ DE FILM Lansat recent pe Netflix, „Mank” (2020), noul film al lui David Fincher, asigură doza de nostalgie după trecutul său glorios de care Hollywoodul are nevoie în fiecare an pentru a-şi camufla lipsa prelungită de strălucire şi vitalitate.

08
/12
/20

OPINIE Cinematografia din întreaga lume a fost puternic zguduită de pandemie în 2020. Cum va arăta lumea filmului după această criză, al cărei final e încă greu de anticipat?

06
/12
/20

Joi, 3 decembrie 2020, în cadrul Conferinței Naționale a Managerilor Culturali (CNMC), Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC) a anunțat rezultatele parțiale ale celui mai recent studiu „Tendințe ale consumului cultural în pandemie”, sondaj de opinie care reflectă intenția respondenților de a desfășura activități culturale în spațiul public și non-public pe parcursul anului 2020.

03
/12
/20

TOP Într-un an în care realitatea a făcut concurență scenariilor apocaliptice, documentarele românești s-au remarcat mai mult ca oricând. Sunt multiple explicații, însă e o certitudine că 2020 a fost un moment de vârf, care ar putea fi încununat chiar cu o nominalizare la Oscar pentru „colectiv”, de Alexander Nanau.

02
/12
/20

O coincidență recentă înspăimântătoare m-a făcut să caut mai multe despre un actor uitat, Horia Căciulescu. Am descoperit un destin teribil în care succesul de pe scenă, de la televizor și de pe marele ecran a alternat cu tragismul din viață – trecerea pe la Canal și moartea în haosul de la Revoluție.

01
/12
/20

CRONICĂ DE FILM Difuzat în premieră de PRO TV de 1 Decembrie și realizat la inițiativa și cu finanțarea unei bănci, documentarul „3 mm” (2020), despre Simona Halep, m-a interesat nu doar datorită numelui protagonistei, dar și din curiozitatea de a vedea ce iese dintr-o astfel de „comandă” atunci când regia aparține unui autor de cinema, în acest caz Radu Muntean.

01
/12
/20

Conrad Mericoffer, actorul român care interpretează personajul principal din filmul CÂMP DE MACI/POPPY FIELD (r. Eugen Jebeleanu) a câștigat Premiul pentru cel mai bun actor în secțiunea oficială Retueyos la Festivalul Internațional de Film Gijón din Spania. De asemenea, și juriul Festivalului de Film de la Torino a decis să-l premieze pe Conrad Mericoffer cu Best Actor în cadrul ediției cu numărul 38 a evenimentului din Italia.

30
/11
/20

Insula 42 are plăcerea de a vă invita să participați astăzi, luni, 30 noiembrie, ora 16:00, live pe pagina oficială de Facebook, la un nou „Salon Insula 42”.

24
/11
/20

CRONICĂ DE FILM Lansat în România de Transilvania Film pe platforma TIFF Unlimited, filmul „Dama de cupă” („Queen of Hearts”, 2019), al regizoarei daneze cu origini egiptene May el-Toukhy, impresionează prin interpretarea actriţei Trine Dyrholm, care joacă o avocată ce începe o aventură cu fiul său vitreg de nici 18 ani.

23
/11
/20

CRONICĂ DE FILM Primul episod din miniseria „Bani negri (pentru zile albe)”, scrisă și regizată de Daniel Sandu (autorul filmului „Un pas în urma serafimilor”), a avut premiera pe HBO și e disponibil pe HBO GO. Cât de bun a acest nou serial românesc?

Pagina 2 din 27712345...102030...Ultima »