Weekend cu trei spectacole Shakespeare, pe scena online a Festivalului INTERFERENȚE 2020
https://www.ziarulmetropolis.ro/weekend-cu-trei-spectacole-shakespeare-pe-scena-online-a-festivalului-interferente-2020/

Cea de-a VII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru INTERFERENȚE continuă cu spectacole puse în scenă de Michal Dočekal, Krystian Lupa, Gábor Tompa, Silviu Purcărete, Alexandru Darie, Milo Rau şi Leta Popescu.

Un articol de Liliana Matei|20 noiembrie 2020

Gábor Tompa, Silviu Purcărete, Alexandru Darie sunt regizorii celor trei montări shakespeariene pe care iubitorii de teatru le pot vedea gratui în acest weekend.

Anul acesta, evenimentul este organizat online de Teatrul Maghiar de Stat Cluj și are trei secțiuni: Orizonturi, din care fac parte majoritatea spectacolelor selectate pentru ediția „pe viu” din acest an; UTE 30, care cuprinde producții de excepţie puse în scenă de fostele sau actualele teatre membre selectate cu ocazia aniversării a 30 de ani de la înființarea Uniunii Teatrelor din Europa și Off, secțiune dedicată spectacolelor montate de artiști tineri și independenți.

Sâmbătă, 21 noiembrie

20.00 | HORIZONS | www.interferences-huntheater.ro

William Shakespeare: NEGUȚĂTORUL DIN VENEȚIA

Regia: Gábor Tompa

Teatrul Maghiar de Stat Cluj (Cluj-Napoca, România)

„Spectacolul se desfăşoară într-o lume rece, cu tehnologie modernă, unde, în contrast, pasiunile sunt enorme. Pasiuni care înseamnă, în primul rând, narcisism şi egoism. În același timp, aceste personaje sunt, de asemenea, prizonieri ai unor situaţii.

Aici nimeni nu alege să renunţe la tot sau să spună ca nu este interesat de bani. Toți acționează în conformitate cu propriul interes, totul fiind manipulat de către o reţea complexă de interese și alianțe. Desigur, fiecare personaj are emoţii puternice, sincere, are parte de sex, iubire, erotism. Dar personajele nu decid în funcţie de asta. Ei cred doar temporar că aceste lucruri sunt mai importante. Egoismul și interesul propriu intervin în toate deciziile luate”, spune Gábor Tompa.

Spectacol în limba maghiară cu subtitrare în limbile română și engleză.

Durata: 2h 45’

Vizionare gratuită până pe 22 nov., ora 12.00.

Recomandat persoanelor peste 14 ani!

Duminică, 22 noiembrie

12.00 | HORIZONS | www.interferences-huntheater.ro

William Shakespeare: IULIUS CAESAR

Regia: Silviu Purcărete

Teatrul Maghiar de Stat Cluj (Cluj-Napoca, România)

Iulius Caesar, probabil cea mai cruntă piesă politică a lui Shakespeare, ne copleșește nu numai prin clarviziunea fără cusur, ci și prin surprinzătoarea sa actualitate. Brutus și camarazii săi senatori republicani uneltesc, în numele binelui comun, împotriva lui Caesar. Însă, odată cu asasinarea conducătorului cu porniri dictatoriale, nu se instaurează ordinea, ci se dezlănțuie iadul: izbucnește un război civil şi Roma este devastată de spiritul distrugerii. Oare nu ne aflăm și noi înșine pe același drum, de la primăvara arabă la haosul mondial?”, explică András Visky.

Spectacol în limba maghiară cu subtitrare în limbile română și engleză.

Durata: 1h 50’

Vizionare gratuită până pe 22 nov., ora 20.00

Recomandat persoanelor peste 12 ani!

17.00 | UTE30 | www.interferences-huntheater.ro

William Shakespeare: O POVESTE DE IARNĂ (1994)

Regia: Alexandru Darie

Teatrul Bulandra (București, România)

„Pentru mine, Poveste de iarnă este una dintre cele mai profunde piese ale lui Shakespeare, una foarte specială, care a fost scrisă în ultimii ani creativi ai săi, împreună cu Cymbeline, Furtuna și Macbeth.

Piesa ne povesteşte despre forța extraordinară a teatrului, despre personaje de basm care nu sunt reale, care trăiesc doar pentru o clipă. Aceasta este tocmai imaginea teatrului, unde oamenii se adună pentru a asculta povești care ne impresionează, de parcă ele ar fi adevărate. Acest joc, între real și ireal, este definiția exactă a teatrului. Îmi plac structurile complexe”, afirma Alexandru Darie.

Spectacol în limba română cu subtitrare în limbile maghiară și engleză.

Durata: 2h 4’

Vizionare gratuită: 24 de ore.

Recomandat persoanelor peste 12 ani!

Cele peste 30 de spectacolele care fac parte din programul Festivalului Internațional de Teatru INTERFERENȚE se pot viziona online, pe pagina http://www.interferences-huntheater, pe pagina oficială de facebook https://www.facebook.com/Interferences.Festival (cele din Secțiunea OFF) și au subtitrare în limbile română, maghiară și engleză.

28
/02
/14

Din cartea scrisă de soţia sa, Romola de Pulszki, aflăm că marele balerin rus s-a născut la 28 februarie 1890, la Kiev, oraşul cu patru sute de biserici, într-o familie de dansatori de origine poloneză.

28
/02
/14

ŞTIAŢI CĂ într-o zi de 28 februarie s–a născut scriitorul şi filozoful Mircea Eliade? După terminarea învățămîntului primar la școala de pe strada Mîntuleasa, Eliade devine elev al Colegiului Spiru Haret fiind coleg cu Arșavir Acterian, Haig Acterian, Petre Viforeanu, Constantin Noica și Barbu Brezianu.Devine interesat de științele naturii și de chimie, ca și de occultism, și a scris piese scurte pe subiecte entomologice. În ciuda tatălui său care era îngrijorat de faptul că-și pune în pericol vederea și așa slabă, Eliade citește cu pasiune şi învăță, fără profesor, italiana și engleza, apucându-se să studize în acelaşi timp persana și ebraica. Opera completă a lui Mircea Eliade cuprinde peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime și manuscrisele inedite.

27
/02
/14

Anul 2013 a fost considerat bun pentru cinematografia de calitate. Iar asta se vede, parţial, în nominalizările la premiile Oscar 2014, dar şi prin filmele care au fost ocolite. Câştigătorii vor fi anunţaţi în noaptea de 2 spre 3 martie.

27
/02
/14

Asist la o lecție de profesionalism artistic, ce seamănă prea puțin cu o repetiție, fiind mai degrabă un concert în toată regula, fără lumini și public. Artistul este Ștefan Bănică. Alături de el sunt cele două trupe ale sale, The 50`s şi Rock n roll band, iar repetiţiile sunt dedicate concertelor sale acustice, din data de 7 și 8 martie, de la Circul Globus.

27
/02
/14

Februarie 2014. Zi frumoasă de iarnă nedefinită. Pași adunându-se în sala ce avea să devină pentru aproape două zile cuib de gânduri și rânduri. Și muzică plină de tumult, pasiune și îndemn către meditație. Întrebări și lacrimi.

27
/02
/14

Iris Spiridon mai scoate o piesă de excepție din cufărul cu păpuși vechi. Spectatorii pătrund ȋn sală ca printr-o oglindă fermecată, ȋn toiul unei ședințe de spiritism. Trei tinere ȋn rochii negre invocă spiritul uneia dintre cele mai controversate figuri feminine ale secolului XX.

27
/02
/14

Consilierii generali ai Capitalei vor discută un proiect de hotărâre privind depunerea candidaturii Municipiului Bucuresti la titlul de Capitală Culturală Europeană în anul 2021. Ultimul oraş din România ales Capitală Culturală Europeană a fost Sibiu, în 2007.

27
/02
/14

Prestez servicii artistice“ nu este doar un spectacol de teatru liber. Nu se joacă doar pe scenă și categoric o să te implici – involuntar – în desfășurarea lui, ajungând să faci parte din distribuție. Totul debutează abstract; regizorul anunță că spectacolul ce trebuia prezentat nu se va ține și cu scuzele de rigoare ne […]

26
/02
/14

Universitatea de Arte "George Enescu" şi Colegiul National de Artă "Octav Băncilă" din Iaşi au încheiat editţia a XVI a a Colocviului Naţional de Muzicologie, eveniment ce a avut ca tematică Arta sonoră şi interdisciplinaritatea.