Weekend cu trei spectacole Shakespeare, pe scena online a Festivalului INTERFERENȚE 2020
https://www.ziarulmetropolis.ro/weekend-cu-trei-spectacole-shakespeare-pe-scena-online-a-festivalului-interferente-2020/

Cea de-a VII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru INTERFERENȚE continuă cu spectacole puse în scenă de Michal Dočekal, Krystian Lupa, Gábor Tompa, Silviu Purcărete, Alexandru Darie, Milo Rau şi Leta Popescu.

Un articol de Liliana Matei|20 noiembrie 2020

Gábor Tompa, Silviu Purcărete, Alexandru Darie sunt regizorii celor trei montări shakespeariene pe care iubitorii de teatru le pot vedea gratui în acest weekend.

Anul acesta, evenimentul este organizat online de Teatrul Maghiar de Stat Cluj și are trei secțiuni: Orizonturi, din care fac parte majoritatea spectacolelor selectate pentru ediția „pe viu” din acest an; UTE 30, care cuprinde producții de excepţie puse în scenă de fostele sau actualele teatre membre selectate cu ocazia aniversării a 30 de ani de la înființarea Uniunii Teatrelor din Europa și Off, secțiune dedicată spectacolelor montate de artiști tineri și independenți.

Sâmbătă, 21 noiembrie

20.00 | HORIZONS | www.interferences-huntheater.ro

William Shakespeare: NEGUȚĂTORUL DIN VENEȚIA

Regia: Gábor Tompa

Teatrul Maghiar de Stat Cluj (Cluj-Napoca, România)

„Spectacolul se desfăşoară într-o lume rece, cu tehnologie modernă, unde, în contrast, pasiunile sunt enorme. Pasiuni care înseamnă, în primul rând, narcisism şi egoism. În același timp, aceste personaje sunt, de asemenea, prizonieri ai unor situaţii.

Aici nimeni nu alege să renunţe la tot sau să spună ca nu este interesat de bani. Toți acționează în conformitate cu propriul interes, totul fiind manipulat de către o reţea complexă de interese și alianțe. Desigur, fiecare personaj are emoţii puternice, sincere, are parte de sex, iubire, erotism. Dar personajele nu decid în funcţie de asta. Ei cred doar temporar că aceste lucruri sunt mai importante. Egoismul și interesul propriu intervin în toate deciziile luate”, spune Gábor Tompa.

Spectacol în limba maghiară cu subtitrare în limbile română și engleză.

Durata: 2h 45’

Vizionare gratuită până pe 22 nov., ora 12.00.

Recomandat persoanelor peste 14 ani!

Duminică, 22 noiembrie

12.00 | HORIZONS | www.interferences-huntheater.ro

William Shakespeare: IULIUS CAESAR

Regia: Silviu Purcărete

Teatrul Maghiar de Stat Cluj (Cluj-Napoca, România)

Iulius Caesar, probabil cea mai cruntă piesă politică a lui Shakespeare, ne copleșește nu numai prin clarviziunea fără cusur, ci și prin surprinzătoarea sa actualitate. Brutus și camarazii săi senatori republicani uneltesc, în numele binelui comun, împotriva lui Caesar. Însă, odată cu asasinarea conducătorului cu porniri dictatoriale, nu se instaurează ordinea, ci se dezlănțuie iadul: izbucnește un război civil şi Roma este devastată de spiritul distrugerii. Oare nu ne aflăm și noi înșine pe același drum, de la primăvara arabă la haosul mondial?”, explică András Visky.

Spectacol în limba maghiară cu subtitrare în limbile română și engleză.

Durata: 1h 50’

Vizionare gratuită până pe 22 nov., ora 20.00

Recomandat persoanelor peste 12 ani!

17.00 | UTE30 | www.interferences-huntheater.ro

William Shakespeare: O POVESTE DE IARNĂ (1994)

Regia: Alexandru Darie

Teatrul Bulandra (București, România)

„Pentru mine, Poveste de iarnă este una dintre cele mai profunde piese ale lui Shakespeare, una foarte specială, care a fost scrisă în ultimii ani creativi ai săi, împreună cu Cymbeline, Furtuna și Macbeth.

Piesa ne povesteşte despre forța extraordinară a teatrului, despre personaje de basm care nu sunt reale, care trăiesc doar pentru o clipă. Aceasta este tocmai imaginea teatrului, unde oamenii se adună pentru a asculta povești care ne impresionează, de parcă ele ar fi adevărate. Acest joc, între real și ireal, este definiția exactă a teatrului. Îmi plac structurile complexe”, afirma Alexandru Darie.

Spectacol în limba română cu subtitrare în limbile maghiară și engleză.

Durata: 2h 4’

Vizionare gratuită: 24 de ore.

Recomandat persoanelor peste 12 ani!

Cele peste 30 de spectacolele care fac parte din programul Festivalului Internațional de Teatru INTERFERENȚE se pot viziona online, pe pagina http://www.interferences-huntheater, pe pagina oficială de facebook https://www.facebook.com/Interferences.Festival (cele din Secțiunea OFF) și au subtitrare în limbile română, maghiară și engleză.

14
/04
/14

În România există puţin peste 30 de cinematografe, 78% din orașele ţării nu au nicio sală de cinema funcțională, iar numărul spectatorilor a scăzut de 50 de ori față de anii '90. APFR şi TIFF au demarat o campanie prin care vor schimbe soarta "Marelui Ecran".

14
/04
/14

Un recital extraordinar şi un concert cu Orchestra Naţională Radio vor avea loc la Sala Radio din Bucureşti, pe 23, respectiv 25 aprilie. Sărbătorile Pascale se prelungesc, astfel, cu două sărbători dedicate muzicii şi celui mai mare compozitor al tuturor timpurilor, Mozart.

14
/04
/14

Lecţia de violoncel, Tarelkin, Acum ori niciodată, Un tramvai numit dorinţă, Oscar şi tanti Roz, Mobilă şi durere, Mă mut la mama, Parchează maşina la Harvard!, Trei piese scurte fără sex - iată câteva dintre spectacolele pe care le puteţio vedea în această săptămână la teatrele din Capitală.

13
/04
/14

Noul Cinematograf al Regizorului Român vă propune o seară de film cu un concept inedit: blind-date cu un film, în data de 18 aprilie, la ora 20:00.

11
/04
/14

Actorul Florin Zamfirescu împlineşte 65 de ani, pe 12 aprilie. E un moment în care îşi priveşte viitorul în ochi şi se vede jucând. Se vede chiar şi însurat, cu o doctoriţă. Şi se mai gândeşte şi la sănătate, şi la roluri, şi la cei 42 de ani în teatru, ca actor şi ca profesor.

11
/04
/14

Luna aceasta se împlinesc 120 de ani de la naşterea marelui dramaturg, romancier, filosof şi poet Camil Petrescu. Cu ocazia acestei aniversări, TVR 2 difuzează luni, 14 aprilie, de la ora 20.10, spectacolul „Iată femeia pe care o iubesc” de Camil Petrescu, în regia lui Cornel Todea.

11
/04
/14

Primăria Sectorului 3 organizează prin Centrul Cultural Casa Artelor primul eveniment în aer liber, de mare amploare din 2014. Cetăţenii sectorului 3 şi nu numai sunt invitaţi, în 13 aprilie, ora 20,00, în Duminica Floriilor, în Parcul Titan - Parcul Artelor la întâlnirea cu muzica sacră pascală.