Weekend de Oscar la Cinema Union
https://www.ziarulmetropolis.ro/weekend-de-oscar-la-cinema-union/

Șase filme propuse anul acesta la Oscarul pentru Cel mai bun film străin vor fi proiectate între 8 şi 10 ianuarie 2016 la Cinema Union din Bucureşti. Weekend-ul de Oscar include două dintre peliculele care au fost anunţate de curând pe lista scurtă la premiul Oscar şi au şanse la o nominalizare: Mustang (Franţa) şi Le tout nouveau testament (Belgia). Celelalte filme din program: Aferim!, The Assassin, Rams şi Arabian Nights.

Un articol de Petre Ivan|21 decembrie 2015

Cu excepția lui Aferim!, care a obținut Ursul de Argint pentru regie la Berlin, celelalte filme au fost selecționate la Cannes, fiind proiectate în această toamnă în Capitală, la Les Films de Cannes à Bucarest.

Unul dintre cele mai îndrăgite filme ale anului, de critici și de public deopotrivă, coproducția turco-franceză Mustang, regizată de Deniz Gamze Ergüven și propusă de Franța la Oscar, este un „The Virgin Suicides” oriental despre cinci adolescente ale căror instincte sunt înăbușite de familia lor strictă, într-o societate profund patriarhală.

Le tout nouveau testament, în regia lui Jaco Van Dormael, cel mai „amuzant, delirant și inventiv” film de la Cannes 2015, îi are în distribuție pe Benoît Poelvoorde, Yolande Moreau și Catherine Deneuve.

The Assassin, propunerea Taiwan-ului la Oscar, a câștigat Premiul pentru regie la Cannes. Filmul lui Hou Hsiao-hsien este o superbă explorare a istoriei artelor marțiale, primită cu ovații de presa internațională, despre o femeie-asasin care primește ordin să omoare un nobil pe care-l iubise cândva.

Islanda și-a trimis la Oscar multi-premiatul Rams/ Hrutar, de Grímur Hákonarson, povestea emoționantă a doi frați care locuiesc unul lângă altul, dar pe care-i despart 40 ani de tăcere. Fimul a câștigat Marele Premiu Un Certain Regard la Cannes.

Aferim!, în regia lui Radu Jude, este un cel mai vizionat film românesc în cinematografe, în 2015. Acțiunea are loc în Țara Românească a secolului XIX, când un zapciu și fiul său pornesc în căutarea unui rob fugar. Arabian Nights: Vol. 2 – The Desolate One este episodul al doilea din trilogia lui Miguel Gomes și a reprezentat Portugalia la premiile Academiei Americane de Film.

Trilogia este o aventură cinematografică de peste șase ore în care poveștile Șeherezadei din „O mie și una de nopți” sunt transplantate în Portugalia de azi.

Foto: Weekend de Oscar – filmedefestival.ro.

28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale:

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.

22
/02
/24

Pe 27 februarie se împlinesc 2 ani de la dispariţia regizorului Nicolae Corjos, autorul celebrelor filme Liceenii şi Declaraţie de dragoste. Mai multe televiziuni vor puncta momentul, cu totul excepţională fiind iniţiativa postul de televiziune prin cablu Cinemaraton care pe 27 februarie va difuza întreaga zi titluri din filmografia lui Nicolae Corjos, atât filme artistice, cât şi documentare şi interviuri cu acesta.

21
/02
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

20
/02
/24

De vineri, 23 februarie, în 15 orașe din România va putea fi urmărit unul dintre cele mai premiate și apreciate filme din ultimul an: Sauna Secretelor / Smoke Sauna Sisterhood (regia Anna Hints), proaspăt distins cu trofeul pentru Cel mai bun documentar al anului la Premiile Academiei Europene din Film 2023, inclus de prestigioasa publicație The New York Times în Top 10 al celor mai valoroase filme din 2023.

20
/02
/24

Horia, filmul de debut în lungmetraj al regizoarei Ana-Maria Comănescu, va fi lansat pe marile ecrane din țară în 10 aprilie și este distribuit de August Film. Vladimir Țeca, Angelina Pavel sunt în rolurile principale. Din distribuție mai fac parte Liviu Cheloiu, Daniela Nane,  Mihaela Velicu, Dragoș Olaru și Robert Onofrei.