Weekend la Teatrul Mic
https://www.ziarulmetropolis.ro/weekend-la-teatrul-mic/

Teatrul Mic vă invită la finalul acestei săptămâni să vedeţi o parte dintre cele mai apreciate spectacole ale stagiunii 2020-2021.

Un articol de Petre Ivan|1 octombrie 2020

Astfel, vineri, de la ora 19.00, la sala Studio, din Centrul Vechi, de pe strada Gabroveni, nr. 57, se joacă spectacolul-cabaret noir „Mama” de Stanislaw Ignacy Witkiewicz, în regia Nonei Ciobanu și muzica originală Electric Brother.

Spectacolul, de o energie copleșitoare și inteligent construit, îi are în distribuție pe îndrăgiții actori- Rareș Florin Stoica, Gabi Costin, Ana Bianca Popescu, Oana Pușcatu, Alina Perică, Marian Olteanu, Cezar Grumăzescu și Oana Albu.

”…un spectacol care te face să gândeşti, aşa cum se întâmplă cu un roman sau un film bun. Găseşti suficiente motive de emoţie, încât să fii dispus să primeşti temele la filosofie pentru acasă. Găseşti suficientă acţiune şi entertainment vizual, încât să preiei câteva gânduri despre existenţă. E un spectacol bogat şi plin de detalii, în care fiecare componentă spectaculară conţine o metaforă ce explică sensurile unui text foarte serios.” (Alina Epingeac, Revista Amfiteatru, nr.13)

Tot la sala Studio, se va juca duminică, de la ora 19.00, emoționantul one woman cu Simona MihăescuRegina Maria, inspirat de jurnalul de război al reginei Maria a României.

Simona Mihăescu în spectacolul „Regina Maria-jurnal de război”, regia Ștefan Lupu

La sala Atelier din Constantin Mille, nr. 16 sunt programate sâmbătă și duminică, tot de la ora 19.00,  două tragedii shakespeariene: Viata și Moartea lui Richard al II-lea, regia Radu Iacoban și Romeo și Julieta, regia Liliana Pană.

Biletele pot fi achiziționate direct de pe website-ul teatrului www.teatrulmic.ro, de pe platforma bilet.ro și de la casele de bilete ale Teatrului MIC (Sala Constantin Mille 16 și Gabroveni 57).

Pentru că suntem, în continuare, într-o situație complicată, pe care o vom putea depăși doar împreună, spectatorii vor fi rugați să respecte normele și cerințele impuse de autorități.

Foto cover: Sala Atelier a Teatrului Mic din București

14
/12
/23

S-a lansat Crăciun în Amzei, un eveniment realizat de către Primăria Sectorului 1, care aduce căldura sărbătorilor de iarnă în spațiul public printr-un brad-instalație, semnat de scenografa Iuliana Vîlsan.

13
/12
/23

Compania de teatru independent Arte-Factum încheie stagiunea „Nocturnalii inside 2023” cu o distopie teatrală despre solitudine, o „colecție de singurătăți” care, ca o lentilă concavă, expune, prin câteva fascicule de viață și fragmente de istorii personale, un fenomen global acut.

12
/12
/23

Rareș Beșliu anunță lansarea noului său album fotografic, intitulat „emoții”. Sunt 300 de pagini cu fotografii alese din ultimii patru ani în care fotograful de wildlife a fost unul cu natura și s-a lăsat inspirat de viața ei sălbatică.

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

11
/12
/23

Pentru 10 zile, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” s-a aflat în Statele Unite ale Americii în cadrul turneului aniversar „Madrigal 60 – The Magic of Winter”, primul pe care artiștii l-au susținut în America după 35 de ani.