”Westworld”, un nou serial HBO, are premiera în această seară. Primul episod, gratuit pe HBO GO
https://www.ziarulmetropolis.ro/westworld-un-nou-serial-hbo-are-premiera-in-aceasta-seara-primul-episod-gratuit-pe-hbo-go/

Unul dintre cele mai aşteptate seriale ale anului, „Westworld”, cu Anthony Hopkins şi Ed Harris în distribuţie, are premiera, în această seară, la HBO. Noul serial HBO este o odisee întunecată despre începutul conştiinţei artificiale şi evoluţia păcatului care explorează o lume în care fiecare poftă umană, fie ea nobilă sau depravată, poate fi satisfăcută. Într-un parc de fantezie futurist, cunoscut ca „Westworld”, mai mulţi androizi „gazdă” deviază de la scenariile programatorilor şi au un comportament haotic.

Un articol de Petre Ivan|3 octombrie 2016

Din distribuţia serialului Westworld fac parte Anthony Hopkins, Ed Harris, Evan Rachel Wood, James Marsden, Thandie Newton, Jeffrey Wright, Sidse Babett Knudsen, Rodrigo Santoro, Shannon Woodward, Ingrid Bolsø Berdal, Ben Barnes, Jimmi Simpson, Clifton Collins, Jr., Simon Quarterman şi Angela Sarafyan.

Anthony Hopkins joacă rolul doctorului Robert Ford, cel care conduce parcul de distracţii, iar Wood îi dă viaţă lui Dolores, o „gazdă” care treptat începe să realizeze că realitatea ei nu este chiar ceea ce pare.

Sursa de inspiraţie pentru cea mai nouă producţie originală HBO este western-ul SF din 1973, „Westworld – Lumea roboţilor” care a fost regizat de Michael Crichton („Jurassic Park”).

„Westworld” va fi difuzat la HBO din 3 octombrie, în fiecare luni, de la ora 04:00 şi 20:00. Serialul va fi disponibil pe HBO GO, iar primul episod va putea fi urmărit fără abonament din 4 octombrie.


Foto: Westworld – HBO

23
/02
/15

"Birdman", de Alejandro Gonzalez Iñárritu, a primit premiul Oscar pentru cel mai bun film, la cea de-a 87-a gală de decernare a acestor distincţii, care a avut loc la Los Angeles. Filmul a avut nouă nominalizări şi a mai fost premiat pentru "cea mai bună imagine", "cel mai bun scenariu original" şi "cea mai bună regie".

21
/02
/15

Începe Cinema-edu, ediția a cincea. În perioada februarie-iunie, liceenii sunt invitați să participe gratuit la cel mai mare proiect de educație cinematografică și socială din Romania. Până acum, peste 50 de licee din țară s-au înscris în proiect.

20
/02
/15

Personalități din politică, justiție, media, cultură și societatea civilă sunt așteptate la premiera de gală a filmului De ce eu?, în regia lui Tudor Giurgiu. Covorul roșu se va întinde luni, 23 februarie, de la 19.30, la Palatul Național al Copiilor, unde câteva sute de invitați vor vedea în avanpremieră drama inspirată de controversatul caz Cristian Panait, și joi, 26 februarie, la CinemaPRO.

18
/02
/15

Filmul francez ,,Grand Central” va avea premiera în România pe 27 februarie. Pasiune, angoasă şi dragoste, în apropierea unei centrale nucleare, cu Léa Seydoux (noua "Bond Girl") şi Tahar Rahim (A Prophet).

18
/02
/15

Actriţa americană Jane Fonda, în vârstă de 77 de ani, a dezvăluit într-un interviu recent că fumează marijuana "din când în când", însă recunoaşte faptul că acel drog îi afectează adeseori judecata.

18
/02
/15

La noul festival de comedie aflat sub egida Anchor Grup, organizat de Plaza România și găzduit de Movieplex, vor putea fi vizionate 80 de scurtmetraje: 26 în competiția oficială, 33 în categoria destinată animațiilor și 21 în concursul consacrat filmelor studențești.

17
/02
/15

Actorul american Kevin Spacey, care este pasionat de scrisori şi obiecte personale care au aparţinut unor celebrităţi, lucrează la o carte despre arta de a redacta o epistolă.