Rezidența BRD / Scena9 prezintă evenimentul anual Where ART thou? (iulie – septembrie 2021)
https://www.ziarulmetropolis.ro/where-art-thou-iulie-septembrie-2021/

Cum putem să înţelegem mai bine artele, societatea şi cultura în care trăim şi cum pot fi ele remodelate cu ajutorul tehnologiei? Acestea sunt parte din întrebările la care încearcă să răspundă programul transdisciplinar Where ART thou?, printr-o serie de conferinţe şi discuţii cu invitaţi internaţionali care sunt vârfuri de lance în domeniile lor.

Un articol de Petre Ivan|21 iulie 2021

Aflat la prima ediție, Where ART Thou? a fost creat la inițiativa Rezidenței BRD Scena9, în parteneriat cu festivalurile Amural din Brașov și Simultan din Timișoara și se desfășoară între iulie și septembrie 2021, la București, Brașov și Timișoara. Invitații de anul acesta sunt: Daniel Gontz – artist vizual din România, Alain Bieber – curator și manager cultural din Germania, Nonotak Studio din Franța, László Zsolt Bordos – artist vizual din Ungaria, Erik Bünger – artist vizual din Suedia, Ewa Justka – muzician din Polonia, Klaus Obermeier – artist media din Austria și Răzvan Pascu – artist și manager cultural din România.

Where ART thou? este conceput ca un eveniment anual în jurul artelor, umanismului și tehnologiilor în care tehnologia este văzută deopotrivă ca metodă, instrument de creație și comunicare, producție artistică și sursă de inspirație. Interacționând cu practicieni și artiști internaționali din arte vizuale, cinema, video mapping, tehnologie și industriile creative în sensul larg, WhAt? încearcă să formuleze o serie de răspunsuri la provocările cu care se confruntă artiștii și managerii culturali în trecerea către cea de-a 4 revoluție.

Prima ediție a programului din acest an propune un proiect pilot -Tranziții între lumile virtuale și cele non virtuale, care plănuiește să abordeze trei piloni de discuție: cercetarea și teoretizarea legăturile conceptuale dintre cultură și tehnologie, studii de caz și de bune practici privind modul în care tehnologia și instrumentele digitale pot fi integrate în viața și programarea organizațiilor culturale (de la idee la design, de la obstacole și provocări la rezultate și impact) și modele și tipuri de experiențe despre cum arta, societatea și cultura pot fi mai bine înțelese și remodelate prin tehnologie.

PROGRAM

București, iulie 2021
Luni, 26 iulie, ora 18:00, Rezidența BRD Scena9
De la VHS la A.I., Daniel Gontz (România- Spania) – evenimentul se va transmite live și pe Facebook

Marți, 27 iulie, ora 18:00, Rezidența BRD Scena9
Crearea experiențelor de artă digitală, Alain Bieber (Germania) – evenimentul se va transmite live și pe Facebook

Brașov, august 2021
Sâmbătă, 28 august: Nonotak Studio (Franța) – eveniment în cadrul Amural 7

Duminică, 29 august: László Zsolt Bordos (Ungaria) – eveniment în cadrul Amural 7

Timișoara, septembrie 2021
Sâmbătă 11 – duminică 19 septembrie, în cadrul Simultan Festival: Erik Bünger (Suedia), Ewa Justka (Polonia)

București, septembrie 2021
Marți, 14 septembrie, Rezidența BRD Scena9
INTERACTIVE SPACE, Klaus Obermaier (Austria)- eveniment în cadrul New Regional Cultural Cooperation: Together, We Matter

Joi, 16 septembrie, Pavilion 32, Goethe-Institut București
The Shape of Light, Răzvan Pascu (România) – eveniment în cadrul New Regional Cultural Cooperation: Together, We Matter

Curatorii proiectului sunt Suzana Dan (manager Rezidența BRD Scena9), Levente Kozma (director artistic Festivalul Simultan din Timișoara), Răzvan Pascu (director artistic Festivalul Amural din Brașov).

 

29
/03
/24

Una din trei femei se confruntă cu pierderea sarcinii de-a lungul vieții. Una din șase femei se confruntă cu infertilitatea. Una din două femei trece prin depresie și/sau anxietate, în urma pierderii unei sarcini, sau în contextul problemelor de infertilitate. În pofida frecvenței lor, aceste experiențe sunt totuși unele dintre cele mai stigmatizante și izolante din societate.

28
/03
/24

O nouă lună într-un șir aparent nesfârșit plasat sub semnul „vremurilor interesante” este o nouă invitație la oglindire prin artă. De la criza de mediu la traume transmise de-a lungul generațiilor, de la apăsarea cu care ne zdrobesc rolurile de gen în societate, la dificultățile în comunicare, spectacolele Vanner Collective vorbesc despre probleme cu care ne confruntăm zi de zi, conștienți sau nu, abordate cu empatie și cu inteligență, cu un amestec dezarmant de onestitate și teatralitate.

26
/03
/24

Cum se poate găsi un echilibru între stăpânirea strategiilor de comunicare, acumularea cunoștințelor de SEO și duelul cu algoritmii opaci ai tuturor platformelor de social media, de la Instagram la Facebook, de la Tik-Tok la Reddit, toate acestea fiind necesare pentru a ajunge la public, și activitatea propriu-zisă de a crea un concept sau un produs?

22
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie. Astfel, spectatorii vor avea ocazia să vizioneze spectacole de dans internaționale prezentate în premieră în România, producții coregrafice naționale, dar și să participe la discuții cu artiștii.

22
/03
/24

Cum poate râsul să fie terapeutic? Cum poate cufundarea în natură să ne aline? Cum ne poate ajuta arta mișcării să avem o relație mai bună, mai creativă cu procesul de înaintare în vârstă? În căutarea răspunsurilor la aceste întrebări, Asociația Developing Art lansează proiectul de cercetare artistică All Sorts of Care: o serie de rezidențe artistice dedicate explorării legăturilor complexe dintre corp și minte, în contextul râsului, al îmbătrânirii și al prezenței umane, ca un martor tăcut ce face parte din natură, toate privite prin filtrul ideii de grijă.

11
/03
/24

Artiștii selectați vor lucra timp de două luni la proiectelor lor, fiind găzduiți în Casa Albastră din satul Șona (jud. Brașov), casă restaurată în 2011 de către Fundația Ștefan Câlția. Proiect co-finanțat de AFCN, Șona AIR abordează modelul rezidențelor individuale, se adresează artiștilor din domenii culturale diverse, atât din România cât și internaționali, și susține […]

07
/03
/24

Pe 8 martie va avea loc primul eveniment al primăverii organizat de Celula de Artă, vernisajul expoziției „Călătoriile Spiritului”, semnată de artista Sorana Scortea. Evenimentul va avea loc începând cu ora 19:00 iar lucrările vor putea fi văzute până pe 7 aprilie, în vitrina Pop Up de la Kulterra Gallery, pe strada Știrbei Vodă nr. 104-106.

05
/03
/24

Pe data de 5 martie se dă startul unui nou apel deschis în cadrul proiectului Share, Tag or Dye, inițiat și coordonat de către Asociația Fotografică Allkimik, în parteneriat cu Asociația Culturală Marginal. Această inițiativă oferă artiștilor din întreaga lume oportunitatea de a-și împărtăși creațiile și de a se implica într-o experiență colectivă de artă

01
/03
/24

Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică și dans a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) vine cu o surpriză pentru public în luna martie. Iubitorii de teatru vor putea urmări online trei spectacole de excepție din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu: „Arta de a povesti” de Alexis Michalik, „O catedrală plină cu orgi” – spectacolul de deschidere al FITS și „FAUST: tribut”.

01
/03
/24

Teatrul de Balet Sibiu prezintă sâmbătă, 2 martie, începând cu orele 19:00, spectacolul de teatru-dans „Despre noi/About Us”. Regia și scenariul poartă semnătura lui Beatrice Rancea, coregrafia Dragoș Roșu și Beatrice Rancea, interpretează Teatrul de Balet Sibiu, cu participarea actorilor Naționalului bucureștean Iuliana Moise și Claudiu Bleonț.

29
/02
/24

Teatrul Masca și grupul de creație sonoră „Immersonic” vă invită la sediul din Bd. Uverturii Nr. 14, la primul eveniment din seria de „sinestesis live / incursiuni în sinele total”, o întâlnire de creație spontană între scriitori (poeți și prozatori) activi pe scena literară românească și artiști sau performeri din domeniul sunetului.

28
/02
/24

Romanian Design Week, festivalul multidisciplinar dedicat industriilor creative, organizat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank, lansează apelul de înscrieri în circuitul RDW Design GO!.

28
/02
/24

Asociația Tangent, în parteneriat cu Teatrul Excelsior, Teatrul Național „I.L. Caragiale”, Casa Kerim și LiterNet, a lansat miercuri, 21 februarie, un open call pentru actori și actrițe din București, cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, pentru formarea distribuției spectacolului EMAUS, după romanul omonim al scriitorului italian Alessandro Baricco.

28
/02
/24

“Lacul Lebedelor”, cel mai faimos spectacol de balet al tuturor timpurilor, revine în acest weekend pe scena Sălii Palatului din București, având în rolurile principale pe balerinii Rin Okuno și Robert Enache, alături de ansamblul Operei Naționale București. Reprezentația de la începutul lunii decembrie a fost primită cu entuziasm de către publicul prezent, aceasta fiind sold-out.