Rezidența BRD / Scena9 prezintă evenimentul anual Where ART thou? (iulie – septembrie 2021)
https://www.ziarulmetropolis.ro/where-art-thou-iulie-septembrie-2021/

Cum putem să înţelegem mai bine artele, societatea şi cultura în care trăim şi cum pot fi ele remodelate cu ajutorul tehnologiei? Acestea sunt parte din întrebările la care încearcă să răspundă programul transdisciplinar Where ART thou?, printr-o serie de conferinţe şi discuţii cu invitaţi internaţionali care sunt vârfuri de lance în domeniile lor.

Un articol de Petre Ivan|21 iulie 2021

Aflat la prima ediție, Where ART Thou? a fost creat la inițiativa Rezidenței BRD Scena9, în parteneriat cu festivalurile Amural din Brașov și Simultan din Timișoara și se desfășoară între iulie și septembrie 2021, la București, Brașov și Timișoara. Invitații de anul acesta sunt: Daniel Gontz – artist vizual din România, Alain Bieber – curator și manager cultural din Germania, Nonotak Studio din Franța, László Zsolt Bordos – artist vizual din Ungaria, Erik Bünger – artist vizual din Suedia, Ewa Justka – muzician din Polonia, Klaus Obermeier – artist media din Austria și Răzvan Pascu – artist și manager cultural din România.

Where ART thou? este conceput ca un eveniment anual în jurul artelor, umanismului și tehnologiilor în care tehnologia este văzută deopotrivă ca metodă, instrument de creație și comunicare, producție artistică și sursă de inspirație. Interacționând cu practicieni și artiști internaționali din arte vizuale, cinema, video mapping, tehnologie și industriile creative în sensul larg, WhAt? încearcă să formuleze o serie de răspunsuri la provocările cu care se confruntă artiștii și managerii culturali în trecerea către cea de-a 4 revoluție.

Prima ediție a programului din acest an propune un proiect pilot -Tranziții între lumile virtuale și cele non virtuale, care plănuiește să abordeze trei piloni de discuție: cercetarea și teoretizarea legăturile conceptuale dintre cultură și tehnologie, studii de caz și de bune practici privind modul în care tehnologia și instrumentele digitale pot fi integrate în viața și programarea organizațiilor culturale (de la idee la design, de la obstacole și provocări la rezultate și impact) și modele și tipuri de experiențe despre cum arta, societatea și cultura pot fi mai bine înțelese și remodelate prin tehnologie.

PROGRAM

București, iulie 2021
Luni, 26 iulie, ora 18:00, Rezidența BRD Scena9
De la VHS la A.I., Daniel Gontz (România- Spania) – evenimentul se va transmite live și pe Facebook

Marți, 27 iulie, ora 18:00, Rezidența BRD Scena9
Crearea experiențelor de artă digitală, Alain Bieber (Germania) – evenimentul se va transmite live și pe Facebook

Brașov, august 2021
Sâmbătă, 28 august: Nonotak Studio (Franța) – eveniment în cadrul Amural 7

Duminică, 29 august: László Zsolt Bordos (Ungaria) – eveniment în cadrul Amural 7

Timișoara, septembrie 2021
Sâmbătă 11 – duminică 19 septembrie, în cadrul Simultan Festival: Erik Bünger (Suedia), Ewa Justka (Polonia)

București, septembrie 2021
Marți, 14 septembrie, Rezidența BRD Scena9
INTERACTIVE SPACE, Klaus Obermaier (Austria)- eveniment în cadrul New Regional Cultural Cooperation: Together, We Matter

Joi, 16 septembrie, Pavilion 32, Goethe-Institut București
The Shape of Light, Răzvan Pascu (România) – eveniment în cadrul New Regional Cultural Cooperation: Together, We Matter

Curatorii proiectului sunt Suzana Dan (manager Rezidența BRD Scena9), Levente Kozma (director artistic Festivalul Simultan din Timișoara), Răzvan Pascu (director artistic Festivalul Amural din Brașov).

 

09
/06
/22

Muzeul Abandonului a pornit în toamna anului trecut un amplu proiect de reunire, într-o arhivă digitală, a unor arhive personale și instituționale, deocamdată disparate, toate legate de instituționalizarea și dezinstituționalizarea copiilor din România comunistă și post-comunistă.

09
/06
/22

Artistele Andreea Novac, Irina Marinescu și Alina Ușurelu, împreună cu psiholoaga Mihaela Vechiu, socioloaga Fidelie Kalambayi și medicul Roxana Negureanu prezintă (burn)OUT - Prelegeri și incursiuni performative, la AREAL spațiu pentru dezvoltare coregrafică.

08
/06
/22

În mai puțin de o săptămână începe cea de-a 15-a ediție a Festivalului de Teatru Independent UNDERCLOUD, acolo unde teatrul, dansul și efervescența evenimentelor conexe își dau întâlnire cu spectactorii dornici să se bucure de o nouă atmosferă și un nou concept „sub nori”.

31
/05
/22

Inițiat în 2012, de către Fundația M&V Schmidt și Fundația Tabaluga/ Peter Maffay Stiftung, festivalul Săptămâna Haferland are misiunea de a promova cultura și tradițiile sașilor din Transilvania și de a dezvolta sectorul turistic din zona respectivă. Regiunea săsească din Transilvania, cuprinsă între Brașov și Sighișoara, a fost denumită Țara Ovăzului sau Haferland cu sute de ani în urmă, datorită localnicilor care obișnuiau să cultive cu precădere ovăzul, din cauza climatului mai aspru.

30
/05
/22

Să presupunem că o sticlă de plastic, un pet, și-ar dori să plece dintr-un sat din Transilvania și ar vrea călătorească până la Marea Neagră, ori poate și mai departe. Credeţi că ar putea? La această întrebare și-au dorit să găsească răspunsul un grup de voluntari din România. Realizată într-un proiect inedit tip experiment, "Călătoria mea spre mare" este de fapt o poveste despre oameni, mentalităţi și educaţie.