Wild Carpathia 2 promovează România pe Travel Channel
https://www.ziarulmetropolis.ro/wild-carpathia-2-promoveaza-romania-pe-travel-channel/

Wild Carpathia 2, seria care promoveză România şi include interviuri cu principesa Margareta şi Ivan Patzaichin, va avea premiera la nivel european, inclusiv în România, pe televiziunea internaţională Travel Channel, pe 5 septembrie, de la ora 19.00.

Un articol de Andrada Văsii|3 septembrie 2013

Wild Carpathia 2, seria care promoveză România şi include interviuri cu principesa Margareta şi Ivan Patzaichin, va avea premiera la nivel european, inclusiv în România, pe televiziunea internaţională Travel Channel, pe 5 septembrie, de la ora 19.00.

Wild Carpathia 2 este intitulată ,,From the Mountains To The Sea” („De la munţi până la mare”, n.r.) şi va avea premiera în Europa, pe Travel Channel, în data de 5 septembrie, de la ora 19.00 (ora României).

Documentarul va fi difuzat în reluare pe Travel Channel, pe 6 septembrie, de la ora 21.00.

În Marea Britanie, Wild Carpathia 2 va avea premiera pe 2 septembrie, de la ora 19.00, pe Travel Channel, urmând să fie reluată pe 6 septembrie, de la ora 20.00.

Compania Scripps Networks Interactive, care deţine Travel Channel, şi ministrul delegat pentru IMM, Turism şi Mediu de Afaceri, Maria Grapini, au anunţat, pe 19 aprilie, că miniseria Wild Carpathia va continua cu două părţi noi.

Prima parte a miniseriei Wild Carpathia – ce a inclus un interviu în care prinţul Charles (foto sus) promova Transilvania – a fost lansată în octombrie 2011 şi a fost difuzată la nivel internaţional, inclusiv în România.

În acest context, Alasdair Grant, coproducător al Wild Carpathia şi cel care semnează imaginea acestei miniserii, a declarat, pentru Mediafax, că cele două noi părţi vor fi centrate pe Munţii Carpaţi. Gazda acestora va fi tot Charlie Ottley, cel care a prezentat şi prima parte a acestei miniserii.

Wild Carpathia 2 în 120 de țări

Potrivit lui Alasdair Grant, cel de-al doilea episod are titlul ,,Wild Carpathia – From the Mountains To The Sea” (De la munţi până la mare, n.r.) şi va fi o călătorie de la Porţile de Fier până în Delta Dunării, care va include prezentarea unor locuri de pe Valea Oltului, a Munţilor Făgăraş, a Castelului Peleş şi a mănăstirii Cozia. De asemenea, documentarul include şi prezentarea unor localităţi din Delta Dunării.

Totodată, Alasdair Grant a declarat că în septembrie Wild Carpathia 2 va fi difuzată în 120 de ţări, în 19 limbi. ,,Va fi o imensă campanie de promovare a imaginii României şi sperăm că va încuraja turiştii să meargă să descopere ultima mare regiune sălbatică din Europa”, a spus Alasdair Grant.

Wild Carpathia 2

Pe de altă parte, Alasdair Grant a spus că ultima parte a seriei Wild Carpathia, cea de-a treia, va include un interviu cu prinţul Charles al Marii Britanii şi va fi difuzată la nivel internaţional în luna noiembrie.

Ideea care a stat la baza scenariului noilor episoade a fost dezvoltată de The European Nature Trust/ Fondul European pentru Natură, o organizaţie înfiinţată în anul 2001, de Paul Lister, pentru a ajuta la păstrarea şi restaurarea ultimelor areale de sălbăticie şi a habitatelor degradate în Europa. Noile episoade vor fi produse de Almond Films, pe 19 aprilie, de compania Scripps Networks Interactive, care deţine Travel Channel.

Wald Carpathia 2- bogății naturale imortalizat în film

Prima parte a miniseriei Wild Carpathia a fost lansată în octombrie 2011 şi a fost difuzată la nivel internaţional. La TVR 1, acest documentar a avut premiera în aprilie 2012.

Wild Carpathia prezintă, în viziunea unui grup de britanici, frumuseţea Munţilor Carpaţi din România, în încercarea de a arăta străinilor minunata diversitate a faunei şi florei din zonă. De asemenea, documentarul are un scop educaţional şi atrage atenţia românilor asupra comorii nepreţuite de care se bucură şi pe care trebuie să o conserve pentru generaţiile viitoare.

Spre deosebire de Wild Carpathia 2, prima parte a documentarului, cu o durată de o oră, a prezentat munţii spectaculoşi (Carpaţii Occidentali – Munţii Apuseni) şi pădurile seculare ale Transilvaniei. Casă a lupilor, a urşilor şi a râsului – animal pe cale de dispariţie -, ţinutul este puţin cunoscut de restul lumii, această porţiune din Carpaţi fiind ultima regiune sălbatică nedistrusă din Europa, notează Mediafax.

Filmul oferă o perspectivă unică asupra frumuseţii şi culturii originale a Transilvaniei, explorând istoria sa bogată, de la ruinele mistice ale vechii civilizaţii dace la oraşele şi satele sale medievale, multe dintre acestea supravieţuind până azi.

Foto credit: Wild Carpathia 2

25
/05
/22

La doar un an de la redeschiderea cinematografelor din țară (post pandemie), lanțul de cinematografe Cineplexx face anunțul primei investiții importante: First Class Cinema – serviciul premium de la Cineplexx Băneasa. Deschisă publicului cinefil din 25 mai, locația VIP reprezintă o reconfirmare a angajamentului pe care compania și l-a luat pentru dezvoltarea industriei naționale și menținerea experienței de cinema în topul preferințelor românilor.

15
/05
/22

TIFF propune la ediţia din acest an un Focus Polonia, care cuprinde o selecție a Festivalului Internațional de Film New Horizons din Wrocław, producții contemporane, filme cult  și o retrospectivă Krzysztof Kieślowski.

12
/05
/22

“Unde este Anne Frank?, în regia israelianului Ari Folman, este o modalitate inedită prin care publicul poate aprofunda istoria dincolo de manualele școlare sau cărțile de istorie, un promotor al memoriei și al cultivării valorilor democratice, un instrument al educației despre Holocaust, despre importanța combaterii discriminării, rasismului și a atitudinilor extremiste”, declară reprezentanții Institutului Național pentru Studierea Holocaustului în Romania “Elie Wiesel”, în contextul lansării filmului în cinematografele din țară începnd cu 20 mai.

12
/05
/22

În paralel cu cea de-a 15-a ediție a festivalului One World Romania, în luna mai se vor desfășura mai multe evenimente KineDok, inclusiv în cadrul festivalului. Programul promovează filmul documentar în spații neconvenționale din șase țări partenere: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croația, Georgia și România.