Wolanda, ole! / Mondialul Metropolis
https://www.ziarulmetropolis.ro/wolanda-ole-mondialul-metropolis/

Că tiki-taka era în pierdere de turaţie şi strălucire o dovedea cu vârf şi îndesat şi Los amantes pasajeros, film plat şi fără zvâc în care însuşi întemeietorul incontestabil al sistemului era înfrânt de propria creaţie. De limitele ei, mai exact!

Un articol de Cinesseur|14 Iunie 2014

Căci unde altundeva dacă nu în filmele sale din anii 80-90 mai găseai acea efervescenţă şi fluiditate a dialogurilor concretizată în pase verbale dese şi dense ce zăpăceau şi încântau spectatorul şi/sau adversarii (în cazul de faţă colegi-regizori cărora strugurii li se păreau, culmea!, nu acri, ci foarte dulci)?

Pentru Almodovar, sursa de inspiraţie a fost telenovela, pe care a decis s-o pastişeze folosindu-i armele (replicile siropoase, revărsările şuvoielnice de sentimente, situaţiile cheesy ori banale, strepezitoare de dantură) cu o măiestrie ce l-a transformat în deschizător de drumuri. Ping-pong verbal, verbozitate uneori, dueluri oratorice de predat la cursurile de profil, momente ce frizau imposibilul şi sfidau logica, toate acestea amalgamate cu ştaif într-un spectatcol grandios, în culori tari şi scheme fine, ce subjuga deopotrivă mintea şi corazon-ul. Iar finalizările, de poveste.

vlcsnap-2014-06-14-10h40m13s222Din multitudinea de exemple vă ofer unul, cadrul de mai jos, decupat din Átame!, film din 1989. Ei bine, imaginea asta, care slujeşte de minune clişeul acela cu o mie de cuvinte bla-bla, e acompaniată de un schimb de replici memorabil. „Nu mă privi aşa”, îl repede ea, starletă fatală de telenovele, pe regizorul din scaunul cu rotile, paralizat acum şi de privelişte, dar şi amorezat de ea din creştet până-n tălpile pe care nu le mai simte. „Nu te privesc, te admir”, îi răspunde el, accentuând jocul de cuvinte ce are cheag mai ales în spaniolă şi folosindu-l ca pe un as de treflă: No te miro, te admiro! Riposta ei e rece şi oportunistă: „Atunci nu mă admira aşa” (No me admires asi)!

Ce a păţit Spania aseară seamănă cu ce se întâmplă în Borgman (regia Alex van Wammerdam), film din 2013 graţie căruia Olanda a revenit la Cannes după o pauză de 38 de ani.

Apropo: Almodovar a fost ultima oară la un Campionat Mondial, căci ce altceva – mutatis mutandis – e Cannes-ul în cinema? – în 2011, cu Piel que habito, care confirma deja declinul „sistemului”, declin vizibil în toată splendoarea în Los abrazos rotos! În filmul lui van Wammerdam, cineast stimabil, dar fără pedigree-ul lui Almodovar, o familie burgheză, respectând cam toate datele sociologice ale clasei din care face parte, este literalmente făcută una cu pământul de o gaşcă de anarhişti condusă de cel ce dă numele filmului.

Există o frenezie a distrugerii unui (micro)establishment în acest film comparabilă cu ceea ce a realizat Olanda în a doua repriză, profitând de reflexele ruginite şi de gafele narcisiste ale unei echipe burgheze şi ea, incapabilă să iasă din ţesătura prolixă de pase purtate până pe linia porţii adverse (ratarea lui Torres dintr-o astfel de poziţie e mai mult decât elocventă).

Borgman, Woland, Koroviev, Behemot & Azazel

Aş compara exuberanţa jucătorilor olandezi (urăsc să spun „portocala mecanică” şi i-aş pune să-i plătească dividende lui Burgess pe cei care abuzează această sintagmă) şi cu zăpăcitoarele numere de magie executate de Woland în Maestrul şi margareta. Agenda lui Woland tot pe răsturnarea sistemului se întemeia, pe bruscarea lui. Cu diferenţa că, în timp ce Borgman et comp. îşi urmau planurile cu o rigurozitate oarecum birocratic-încrâncenată, Woland şi alaiul propriu – Koroviev, Behemot, Azazel…- sunt animaţi de plăcere pură şi vesel cinism, trăsături întruchipate de van Persie, diavolul absolut, diavolul dublu (e şi red devil, ştiţi doar!), deşi unii l-ar putea vedea şi pe strategul van Gaal în postura asta!

Eu zic că Robin van Persie a fost cel care a anihilat, din iarbă, maşinăria vag reactivă (paralizată, dacă doriţi, asemeni regizorului pomenit mai sus). Doar cu harnicul Robben, care aduce mai mult a Borgmagolul 1n, şi cu liota de mânji pe care-i promovează cu insistenţă, Olanda nu ar avea strălucire. Farmec. Clasă.

În analogia mea, golurile olandezilor sunt echivalente cu următoarele cadre din Borgman (care nu-i un film inovator, ci speculativ; debordant pe alocuri, inegal în esenţă, fresh în general):

Nu mă grăbesc, totuşi, să cânt prohodul Spaniei! Aventura ei în Brazilia e încă departe de a se fi consumat. Obligaţi de împrejurări vor schimba, mingicarii lui del Bosque vor schimba din mers, vor improviza, se vor adapta noilor realităţi (îmi vine greu să cred că au acelaşi gen de autism care, în 2002, a trimis Franţa acasă direct din grupe!).

E foarte posibil ca în maniera asta, mai gâfâind (cu Chile), mai zburdând (cu Australia), ibericii să răzbească pe drumul de la aman la liman. Au mai fost cazuri în care, campioane mondiale en titre, cum se spune, şi-au revenit pe parcurs după umiliri pe care le-aş putea numi ritualice, suferite în chiar prima partidă a turneului final. Ba unele au ajuns chiar în ultimul act al competiţiei!

Un exemplu ce-mi vine în minte la întâmplare este Argentina, la indimenticabila Coppa del Mondo din 1990. Vă amintiţi? După ce a fost îngenuncheată de Camerun în chiar meciul de deschidere, trupa lui Maradona s-a redresat cătinel-cătinel şi a prins finala, unde a fost răpusă sec, ca-ntr-un film de David Mamet, de Germania, dintr-un penalty cel puţin la fel de controversat precum cel de-aseară prin care Spania a deschis scorul, atrâgându-şi cu ocazia asta un val suplimentar de antipatie. Decorul era şi el telenovelistic: Roma, o lună plină de crăpau zoom-urile camerelor jucându-se cu dânsa şi chipul lui Maradona, la sfârşit, tot un fel de lună plină şi ea, ceva mai brunetă însă, scăldată în lacrimi. Curat telenovelă, parol!

Mondialul Metropolis – trailer

Foto cu Mondialul Metropolis, Átame, Borgman, Pedro Almodovar, Robin van Persie – Cinemagia

30
/06
/18

Ceea ce veți vedea în imaginile următoare sunt doar niște suporteri înfocați ai naționalei lui Messi. Problema nu este că ei sunt din Bangladesh (neam de indieni - pentru cei care au chiulit la orele de geografie), ci că în "Statul Bengal" va fi jale în această seară dacă Argentina pierde calificarea în fața Franței.

29
/06
/18

Într-o bună dimineaţă, la o zi după ce împlinise melancolica vîrstă de 51 de ani (iar Brazilia lui Kaka, Luis Fabiaono şi Maicon se distrase cu Chile în optimile de finală), Alex. Leo Şerban se trezi, la Lisabona, în camera Marilyn, metamorfozat într-un menuet nemaiîntîlnit. Cei din conducerea hotelului Florida s-au jurat că n-a fost mîna lor, iar domnul Leo a fost nevoit să accepte că nu era vorba de vreun vis sprinţar de-ale lui Kafka, ci de o monumentală farsă a destinului implacabil.

29
/06
/18

Grosul meciurilor a trecut, cârcotaştii cu accente pesimiste au scăpat de o grija, nu trebuie să mai înghită Panama, Tunisia, Arabia Saudită, Egipt, Islanda, Maroc, Costa Rica şi alte naţionale care provoacă indigestie stomacurilor sensibile. Desigur, au scăpat şi de Germania, cârnaţii umpluţi cu icre negre ai oricărui mondial, dar şi de Serbia, Polonia, Nigeria, Senegal - echipe cu oarecare greutate pentru o anumită fază a competiţiei.

28
/06
/18

Aveţi în faţa ochilor un extraordinar omagiu video* adus fotbalului, ca să nu zic unul dintre cele mai frumoase. Aşa că nu zic, dar adaug că emoţia vă va copleşi (iubitele vor toarce, soţiile vor suspina, mâțele vor lăcrima etc), mai ales la a doua şi la a treia vizionare, indiferent ce echipă naţională / partid politic susţineţi în aceste zile tulburi

28
/06
/18

Cătălin Tolontan își încheia articolul de aseară, după eliminarea campioanei mondiale, Germania, încă din faza grupelor, după ce a fost învinsă cu 2-0 de Coreea de Sud, cu următoarele cuvinte: “La victorie te respectă toți. La înfrângere, rămâne un singur gând: cum va arăta mâine prima pagină din Bild, cel mai bine vândut ziar al Europei?!”. Am așteptat cu emoție, așadar, primele pagini ale ziarelor germane (și nu numai) de dimineață

22
/06
/18

Argentina n-are echipă şi mi-e teamă că nu va ieşi din grupe, iar Messi e lipsit de noroc. Coechipierii săi nu sunt în stare să introducă mingea într-o poartă goală, dar pe a lor o nimeresc cu ochii închişi.

19
/06
/18

19 iunie. Ieri după-amiază m-am aruncat pe divan cu o cafeluță de gât sperând să huzuresc la meciurile zilei. La ora aceea, sub deviza “Să punem capăt abuzurilor de la turneul final!”, Plenul Dumei de Stat (în cârdășie cu membrii Consiliului FIFA) dezbătea de zor modificările la Codul Mondial de procedură penală.

Page 2 of 512345