Woody Allen, în deschiderea Audience Award Film Festival
https://www.ziarulmetropolis.ro/woody-allen-in-deschiderea-audience-award-film-festival/

„Café Society”, cel mai recent film al lui Woody Allen care a inaugurat Festivalul de la Cannes din 2016, va fi proiectat în premieră absolută în România în deschiderea celei de-a doua ediţii a festivalului Audience Award Film Festival, vineri, 21 aprilie, de la ora 18.00, la Cinema Muzeul Țăranului.

Un articol de Liliana Matei|13 aprilie 2017

Între 21 și 23 aprilie, Audience Award Film Festival aduce la București o selecție de filme premiate de public la marile festivaluri ale lumii care conferă asemenea distincții: Sundance, Toronto, Berlin, Veneția și alte titluri cu mare impact la public. Programul complet al festivalului poate fi consultat pe www.filmedefestival.ro

Plasată în 1930, povestea de dragoste dulce-amară scrisă de Woody Allen urmăreşte drumul parcurs de Bobby Dorfman, originar din Bronx, până la Hollywood, unde se îndrăgosteşte, şi înapoi în New York, unde este aruncat în lumea vibrantă a vieţii de noapte din înalta societate. Filmul îi are în rolurile principale pe Jesse Eisenberg, cunoscut pentru rolul lui Mark Zuckerberg în filmul „The Social Network”, 2010, care i-a adus și o nominalizare la premiul Oscar pentru cel mai bun actor, și Kristen Stewart, celebra protagonistă din saga „Twilight” sau „Personal Shopper” al lui Olivier Assayas, film care i-a adus cineastului francez Premiul pentru regie la Cannes în 2016. Cu „Café Society”, Woody Allen evocă lumea anilor ’30 pentru a spune o poveste foarte romantică despre visele care nu mor niciodată.

Café Society” va fi urmat de proiecția specială sing-along a celui mai premiat film de la Oscarurile de anul acesta și câștigătorul Premiul Publicului la cea mai recentă ediție a Festivalului de la Toronto: „La La Land” în regia lui Damien Chazelle. Cea mai bună coloană sonoră sau cea mai bună melodie – piesa „City of Stars”- premiate la Oscar 2017, vor putea fi cântate de public la proiecția filmului de pe 21 aprilie de la ora 20:00.  

afis web aaff2Prima zi din festival se va încheia cu un concert special Ada Milea, Bobo Burlăcianu, Vladimir Ivanov și Alex Neagu, la Clubul Țăranului, de la ora 22:00, un concert cu personaje, o joacă a textelor cu melodii și instrumente posibile, o glumă serioasă la care râsul e trist și tristețea poate fi veselă.

Biletele la filme pot fi achiziționate la Cinema Muzeul Țăranului, pe Eventbook.ro și în rețeaua Eventbook. Prețul unui bilet este de 10 RON.

Concerte:

21 aprilie, ora 22:00 – Ada Milea, Bobo Burlăcianu, Vladimir Ivanov și Alex Neagu

Promoție Early Bird doar între 7 – 17 aprilie:

Cumperi un bilet la orice film din Audience Award Film Festival și ai acces la un bilet cu preț special – 20 RON – la Ada Milea, Bobo Burlăcianu, Vladimir Ivanov și Alex Neagu! Promoția este valabilă doar pe eventbook.ro, la standul eventbook din cadrul Târgului de Florii de la MȚR (7-9 aprilie) și la sediul Eventbook. După perioada promoției, prețul unui bilet la acest concert este de 40 RON.

22 aprilie, ora 21:30 – Shannon Ceili Band. Invitații Ștefan Orheanu și trupa Irish Way

Preț bilet: 20 RON. Biletele pot fi achiziționate pe Eventbook.ro și în rețeaua Eventbook.

23 aprilie: Karaoke Party. Intrare liberă în limita locurilor disponibile.

Audience Award Film Festival este organizat de Voodoo Films și Asociația Cinemascop și este realizat cu sprijinul Catena, IQOS și al Institutului Cultural Român. Parteneri: Cinema Muzeul Țăranului, Muzeul Țăranului Român, Clubul Țăranului, Swedish Film Institute, Freeman Entertainment, RoImage, Independența Film, Asociația Irish Way, Shannon Ceili Band.

Mai multe informații pe www.filmedefestival.ro/audience-award-ff/

 

21
/02
/15

Începe Cinema-edu, ediția a cincea. În perioada februarie-iunie, liceenii sunt invitați să participe gratuit la cel mai mare proiect de educație cinematografică și socială din Romania. Până acum, peste 50 de licee din țară s-au înscris în proiect.

20
/02
/15

Personalități din politică, justiție, media, cultură și societatea civilă sunt așteptate la premiera de gală a filmului De ce eu?, în regia lui Tudor Giurgiu. Covorul roșu se va întinde luni, 23 februarie, de la 19.30, la Palatul Național al Copiilor, unde câteva sute de invitați vor vedea în avanpremieră drama inspirată de controversatul caz Cristian Panait, și joi, 26 februarie, la CinemaPRO.

18
/02
/15

Filmul francez ,,Grand Central” va avea premiera în România pe 27 februarie. Pasiune, angoasă şi dragoste, în apropierea unei centrale nucleare, cu Léa Seydoux (noua "Bond Girl") şi Tahar Rahim (A Prophet).

18
/02
/15

Actriţa americană Jane Fonda, în vârstă de 77 de ani, a dezvăluit într-un interviu recent că fumează marijuana "din când în când", însă recunoaşte faptul că acel drog îi afectează adeseori judecata.

18
/02
/15

La noul festival de comedie aflat sub egida Anchor Grup, organizat de Plaza România și găzduit de Movieplex, vor putea fi vizionate 80 de scurtmetraje: 26 în competiția oficială, 33 în categoria destinată animațiilor și 21 în concursul consacrat filmelor studențești.

17
/02
/15

Actorul american Kevin Spacey, care este pasionat de scrisori şi obiecte personale care au aparţinut unor celebrităţi, lucrează la o carte despre arta de a redacta o epistolă.

16
/02
/15

Filmul "Eşkiya" (Banditul) în regia lui Yavuz Turgul, unul dintre cei mai cunoscuţi regizori şi scenarişti de film din Turcia, va deschide marţi, la Bucureşti, Săptămâna Filmului Turcesc.

16
/02
/15

Filmul "Aferim!", pentru care regizorul Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru regie la cea de-a 65-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, va fi lansat pe 6 martie în cinematografele din România.