Woody Allen, în deschiderea Audience Award Film Festival
https://www.ziarulmetropolis.ro/woody-allen-in-deschiderea-audience-award-film-festival/

„Café Society”, cel mai recent film al lui Woody Allen care a inaugurat Festivalul de la Cannes din 2016, va fi proiectat în premieră absolută în România în deschiderea celei de-a doua ediţii a festivalului Audience Award Film Festival, vineri, 21 aprilie, de la ora 18.00, la Cinema Muzeul Țăranului.

Un articol de Liliana Matei|13 aprilie 2017

Între 21 și 23 aprilie, Audience Award Film Festival aduce la București o selecție de filme premiate de public la marile festivaluri ale lumii care conferă asemenea distincții: Sundance, Toronto, Berlin, Veneția și alte titluri cu mare impact la public. Programul complet al festivalului poate fi consultat pe www.filmedefestival.ro

Plasată în 1930, povestea de dragoste dulce-amară scrisă de Woody Allen urmăreşte drumul parcurs de Bobby Dorfman, originar din Bronx, până la Hollywood, unde se îndrăgosteşte, şi înapoi în New York, unde este aruncat în lumea vibrantă a vieţii de noapte din înalta societate. Filmul îi are în rolurile principale pe Jesse Eisenberg, cunoscut pentru rolul lui Mark Zuckerberg în filmul „The Social Network”, 2010, care i-a adus și o nominalizare la premiul Oscar pentru cel mai bun actor, și Kristen Stewart, celebra protagonistă din saga „Twilight” sau „Personal Shopper” al lui Olivier Assayas, film care i-a adus cineastului francez Premiul pentru regie la Cannes în 2016. Cu „Café Society”, Woody Allen evocă lumea anilor ’30 pentru a spune o poveste foarte romantică despre visele care nu mor niciodată.

Café Society” va fi urmat de proiecția specială sing-along a celui mai premiat film de la Oscarurile de anul acesta și câștigătorul Premiul Publicului la cea mai recentă ediție a Festivalului de la Toronto: „La La Land” în regia lui Damien Chazelle. Cea mai bună coloană sonoră sau cea mai bună melodie – piesa „City of Stars”- premiate la Oscar 2017, vor putea fi cântate de public la proiecția filmului de pe 21 aprilie de la ora 20:00.  

afis web aaff2Prima zi din festival se va încheia cu un concert special Ada Milea, Bobo Burlăcianu, Vladimir Ivanov și Alex Neagu, la Clubul Țăranului, de la ora 22:00, un concert cu personaje, o joacă a textelor cu melodii și instrumente posibile, o glumă serioasă la care râsul e trist și tristețea poate fi veselă.

Biletele la filme pot fi achiziționate la Cinema Muzeul Țăranului, pe Eventbook.ro și în rețeaua Eventbook. Prețul unui bilet este de 10 RON.

Concerte:

21 aprilie, ora 22:00 – Ada Milea, Bobo Burlăcianu, Vladimir Ivanov și Alex Neagu

Promoție Early Bird doar între 7 – 17 aprilie:

Cumperi un bilet la orice film din Audience Award Film Festival și ai acces la un bilet cu preț special – 20 RON – la Ada Milea, Bobo Burlăcianu, Vladimir Ivanov și Alex Neagu! Promoția este valabilă doar pe eventbook.ro, la standul eventbook din cadrul Târgului de Florii de la MȚR (7-9 aprilie) și la sediul Eventbook. După perioada promoției, prețul unui bilet la acest concert este de 40 RON.

22 aprilie, ora 21:30 – Shannon Ceili Band. Invitații Ștefan Orheanu și trupa Irish Way

Preț bilet: 20 RON. Biletele pot fi achiziționate pe Eventbook.ro și în rețeaua Eventbook.

23 aprilie: Karaoke Party. Intrare liberă în limita locurilor disponibile.

Audience Award Film Festival este organizat de Voodoo Films și Asociația Cinemascop și este realizat cu sprijinul Catena, IQOS și al Institutului Cultural Român. Parteneri: Cinema Muzeul Țăranului, Muzeul Țăranului Român, Clubul Țăranului, Swedish Film Institute, Freeman Entertainment, RoImage, Independența Film, Asociația Irish Way, Shannon Ceili Band.

Mai multe informații pe www.filmedefestival.ro/audience-award-ff/

 

03
/12
/17

ANCHETĂ Vă prezentăm cinci dintre cei mai promiţători tineri regizori români de film ai momentului. Nu au debutat încă în lungmetraj, dar sunt şanse mari - scurtmetrajele lor stau deja mărturie - să tot auzim de ei în anii următori: Octav Chelaru, Ana-Maria Comănescu, Ruxandra Ghiţescu, Roxana Stroe şi Andrei Tănase.

01
/12
/17

CRONICĂ DE FILM Intrat în cinematografe de 1 decembrie, „Mariţa”, de Cristi Iftime, este cel mai reuşit debut românesc lansat în 2017 în săli. Un film despre stările şi emoţiile pe care le declanşează atmosfera unică dintr-o familie, fie una chiar şi destrămată şi reunită doar pentru o seară de Crăciun.

01
/12
/17

„Probabil că sunt încet. Nu de mult m-a călcat o maşină care era împinsă de doi oameni" sau "Cred în sex şi moarte. Ambele sunt experienţe de care ai parte o singură dată în viaţă" - Woody Allen. Controversatul şi fascinantul cineast, prototipul intelectualului nevrozat, a împlinit 82 de ani.

30
/11
/17

Lungmetrajul "The Post", regizat de Steven Spielberg, cu Tom Hanks și Meryl Streep în rolurile principale, a devenit unul dintre favoriții actualului sezon al premiilor cinematografice americane, după ce a fost desemnat marți seară cel mai bun film al anului 2017 de National Board of Review, o prestigioasă asociație de cineaști și producători de film, ce a fost înființată în 1909

30
/11
/17

A 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Studențesc CineMAiubit, manifestare devenită o tradiție a UNATC 'I.L.Caragiale' și a României, va debuta pe 5 decembrie, la Sala ATELIER din cadrul UNATC București, str. Matei Voievod 75-77.

30
/11
/17

CRONICA de FILM - lungmetrajul Rodin, în regia lui Jacques Doillon.  Ediția din acest an a Festivalului Filmului Francez s-a încheiat cu lungmetrajul Rodin, în regia lui Jacques Doillon. Probă de maturitate a celei de a 21-a ediții a Festivalului, dar mai ales a școlii de film francez, Rodin aduce un omagiu legendarului sculptor de la a cărui moarte se împlinesc 100 de ani.

29
/11
/17

ANALIZĂ O privire, chiar şi sumară, asupra filmelor româneşti lansate în cinematografe în 2017 permite o constatare tristă şi îngrijorătoare: nu există niciun personaj principal feminin.

29
/11
/17

După „Gloria”, un film cu care a câștigat numeroase premii, Sebastían Lelio revine cu „O femeie fantastică”, un film care spune povestea unei persoane transexuale, o poveste mai aproape de realitatea contemporană decât oricare alta de pe marile ecrane. „O femeie fantastică” va ajunge în cinematografele din România începând cu 8 decembrie, fiind distribuit de Transilvania Film.

28
/11
/17

Celebrul prezentator TV Virgil Ianţu s-a transformat total la indicaţiile regizorului Iura Luncaşu şi a renuntat aproape complet la podoaba capilară, acceptând şi un machiaj generos, care l-a îmbătrânit cu cel puţin 20 de ani, totul numai pentru rolul său din comedia ,,Ghinionistul”, care va avea premiera pe marile ecrane din 8 decembrie.

Page 70 of 257« First...102030...6869707172...8090100...Last »