YOL, un film controversat, de trei ori premiat la Cannes, in deschiderea Divan Film Festival 2015
https://www.ziarulmetropolis.ro/yol-un-film-controversat-de-trei-ori-premiat-la-cannes-in-deschiderea-divan-film-festival-2015/

Divanul Degustătorilor de Film şi Artă Culinară revine între 21 – 30 august, la Craiova şi Cetate, cu o selecţie eclectică de filme balcanice unite sub tema celei de-a şasea ediţii: “Drumuri şi răspântii”.

Un articol de Petre Ivan|24 iulie 2015

Încă de la prima ediție, Divan Film Festival s-a angajat într-o aventură de ”arheologie” spirituală și artistică, propunându-și să redescopere cinematografia țărilor balcanice îndeosebi prin creațiile – mai mult sau mai puțin recente – care, din pricina unor conjuncturi istorice tulburi, au rămas inaccesibile sau nu îndeajuns cunoscute publicului de la noi și uneori chiar specialiștilor.

Nici cea de-a VI-a ediție a Divan Film Festival nu-și abandonează misiunea asumată. Astfel, din selecția de anul acesta face parte lungmetrajul regizorului turc Yılmaz Güney, Yol (Drumul).

Filmul a câștigat trei premii la Cannes în 1982 și a fost regizat conform instrucționilor transmise de Yılmaz Güney (ce se afla în închisoare, acuzat de crimă împotriva unui judecător) asistentului său, Şerif Gören.

În acest fel, istoria cinematografiei a consemnat Yol drept prima creație din Turcia care a câștigat Palme D’Or  la Cannes (plus Divan Film Festival Premiul FIPRESCI și mențiune specială din partea Juriului Ecumenic)

Filmul portretizează oamenii și autoritățile Turciei de după lovitura de stat din 1980, prin intermediul poveștilor a cinci deținuți aflați în permisie timp de o săptămână.

Yol a fost extrem de controversat, mai ales din cauza convingerilor politice de stânga ale lui Güney, care a scris și scenariul din închisoare.

Pentru a-și termina filmul, Güney a evadat în 1981; după ce a recuperat filmările de la co-producătorul Şerif Gören, a fugit în Elveția și ulterior în Franța, unde a terminat montajul.

Ca urmare, Yol este o producție franceză, a fost propus din partea Elveției pentru selecția celei de-a 55 ediții a Oscarurilor și a fost interzis în Turcia până în 1999.

Proiecția filmului Yol va avea loc după Gala de deschidere a celei de-a șasea ediții a Divanul Degustătorilor de Film și Artă Culinară, vineri, 21 august, în aer liber, în Centrul Vechi al Craiovei, recent renovat.

Regizorul grec Pantelis Voulgaris este și el prezent în selecția Divan Film Festival cu două filme: Nyfes/ Miresele (2004) și

Little England/ Mica Anglie (2013).

Little England/ Mica Anglie (2013).

Little England/ Mica Anglie (2013).

În Nyfes povestea se petrece în 1922 și ne-o prezintă în primplan pe Niki Douka (Victoria Haralabidou), o nevastă de comandă, una din 700.

La bordul navei King Alexander, aceasta se îndrăgostește de un fotograf american (Damian Lewis), vaporul purtându-i către soțul ei cel nou, din Chicago, iar pe el către casă, spre o căsnicie eșuată.

Damian Lewis este cunoscut publicul din România pentru rolul lui Nicholas Brody din serialul american Homeland. Filmul a fost realizat cu suportul lui Martin Scorsese, care este și producătorul executiv al acestuia.

În Little England/ Mica Anglie două surori, Orsa și Moscha, din insula Andros, supranumită Mica Anglie datorită bogățiilor, se îndrăgostesc de locotenentul Sypros Maltabes.

Însă, doar una dintre ele este sortită să devină soția lui, într-o perioadă în care căsătoriile erau încă aranjate de părinți. Subiectul filmului acoperă perioada interbelică, dar și cea a anilor 1950.

Little England a fost un succes de box office în Grecia, încheind anul 2013 pe locul doi în clasamentul general și pe primul loc în

Nyfes/ Miresele (2004)

Nyfes/ Miresele (2004)

clasamentul filmelor grecești.

Mica Anglie s-a bucurat și de succes de critică atât la nivel domestic cât și peste hotare.

Boyd van Hoeij de la Hollywood Reporter spune despre Little England că este filmul unei femei, în cel mai bun sens al cuvântului.

Little Englanda câștigat un Golden Goblet la Shanghai Film Festival 2014, precum și alte șase premii din partea Academiei de Film Elene.

Cea de-a șasea ediție a Divanului Degustătorilor de Film și Artă Culinară va avea loc în perioada 21 – 30 august și va începe cu două seri de proiecţii extraordinare în aer liber în Centrul Vechi al Craiovei, recent renovat, apoi va continua din 23 august în Portul Cultural Cetate (judeţul Dolj) cu proiecţii de film şi demonstraţii culinare.

Pe timpul desfăşurării festivalului camparea pe teritoriul portului este gratuită și se va face în limita locurilor disponibile.

Înscrierile se pot face pe pagina de Facebook a festivalului.

Foto: YOLDivan Film Festival 2015 – facebook.com/DivanFilmFestival

21
/06
/23

Duminică seară, 3200 de spectatori au urmărit filmul Asteroid City (r. Wes Anderson, 2023) în Piața Unirii din Cluj-Napoca, marcând astfel finalul unei noi ediții spectaculoase a Festivalului Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie)

13
/06
/23

Una dintre cele mai importante instituții ale cinematografiei, The International Cinema Technology Association (ICTA) și-a anunțat recent câștigătorii EMEA Awards. Premiul central a fost acordat multiplexului Cineplexx Ljubljana (Slovenia) la categoria „Cel mai bun cinematograf nou construit al anului".

10
/06
/23

200 de filme din 45 de țări, 380 de proiecții, peste 1000 de invitați – sunt doar câteva dintre cifrele ediției Festivalului International de Film Transilvania care și-a deschis porțile vineri, 9 iunie.