Youth. Bătrâneţe fără tinereţe
https://www.ziarulmetropolis.ro/youth-batranete-fara-tinerete/

CRONICA FILM Coproducţie în limba engleză având pe afiş mai multe staruri internaţionale, „Youth” duce într-un punct mort autoflatarea de mare stilist a lui Paolo Sorrentino, care în „La grande bellezza” încă oferea ceva seducător. Nu mai e cazul în noul film, simplă vulgarizare a unor presupuse teme grele.

Un articol de Ionuţ Mareş|22 ianuarie 2016

Youth” („Tinereţe”) este al doilea film vorbit în limba engleză pe care îl realizează italianul Paolo Sorrentino, devenit de câţiva ani unul dintre cei mai titraţi cineaşti europeni, prezent de fiecare dată în competiţie la Cannes.

Anteriorul său film cu o distribuţie internaţională a fost „This Must Be the Place” (2011), care îl avea ca star pe Sean Penn, în rolul unui rocker retras şi pasiv, dar dornic să pună în ordine o parte din trecutul familiei şi, implicit, din propria sa viaţă.

Tot un personaj apatic, însă aflat spre finalul vieţii, este şi în atenţia acestui nou film, care vine după succesul uriaş şi, probabil, inhibator înregistrat de „La grande bellezza” (2013), încununat, printre zeci de trofee, şi cu Oscarul pentru cel mai bun film străin.

Fred Ballinger, jucat de legendarul actor britanic Michael Caine, este un compozitor şi dirijor care a decis să pună capăt carierei şi care aparent trece printr-un impas existenţial pe care şi-l tratează printr-un „dolce far niente” într-o staţiune idilică de relaxare din Alpii elveţieni.

Complexul, dotat cu un hotel somptuos şi infinite facilităţi de petrecere a timpului, este plin de personaje ciudate, regăsibile de altfel în întreaga filmografie a lui Sorrentino, sub forme variate dar mai complexe.

Fred Ballinger este însoţit de un apropiat vechi, de asemenea în vârstă – un regizor american în declin, Mick Boyle (Harvey Keitel), venit să pregătească un nou film (împreună cu o echipă de scenarişti cu alură indie), dar care trăieşte mai mult din amintirea inspiraţiei şi gloriei de altădată (într-o secvenţă onirică dinspre final, un deal se umple de personajele feminine ale filmelor sale).

În apartamentul lui Fred Ballinger locuieşte şi fiica sa Lena (Rachel Weisz), tocmai părăsită de iubit, fiul cineastului prieten cu tatăl său, pe motiv că nu este suficientă de bună la pat ca noua descoperire a acestuia, o cântăreaţă de muzică pop (Paloma Faith, în propriul rol).

Fauna pestriţă imaginată de Sorrentino mai dezvăluie, pe lângă protagoniştii menţionaţi, un star de cinema, Jimmy Tree (Paul Dano), care pregăteşte un personaj mai special; pe fostul fotbalist Maradona (jucat de o sosie cu o burtă pantagruelică ce l-ar face invidios chiar şi pe Gérard Depardieu); o prostituată (cu un chip nu foarte agreabil) adusă la hotel zilnic de cea care pare a fi mama sa; o tânără maseuză; o Miss Univers (fotomodelul român Mădălina Ghenea); un călugăr budist în căutarea levitaţiei; un cuplu care nu îşi vorbeşte la masă, dar se dedă sexului în pădure.

O menajerie umană populată de specimene împăiate cu propriile regrete, obsesii, vise şi din care se remarcă cei doi artişti – muzicianul şi regizorul – conştienţi că viaţa lor este pe sfârşite şi că memoria nu îi mai ajută să-şi amintească pe deplin bucuriile trecute. Bătrâneţe fără tinereţe.

Dacă în „La grande bellezza” boemul suprem Jep Gambardella (Toni Servillo) putea fi văzut ca reprezentat credibil al stilului italian de viaţă trecut prin filtrul marelui cinema de inspiraţie felliniană, „Youth” reia într-un mod vulgar şi plin de emfază ideile lui Sorrentino despre căderea în spleen, pierderea celebrităţii sau presimţirea morţii.

Personajele sunt vizibil caricaturale, iar situaţiile în care sunt puse (un subiect predilect de discuţie între Fred şi Mick este, de pildă, câte picături de pipi mai reuşeşte să facă fiecare) şi stilul în care sunt filmate – în cadre voit contemplative care pare sufocate de propria lor preţiozitate – nu permit o aprofundare reală a temelor propuse, lăsate în seama unor filosofări sterile.

Şi asta pentru că Sorrentino pare preocupat mai mult de a-şi satisface vanitatea de stilist înzestrat, într-o formă de autocomplezenţă care rezultă într-un cinema lipsit atât de umor, cât şi de tragism – lipsit de viaţă.

„Youth” este distribuit în România de Independenţa Film şi poate fi văzut în cinematografe începând de vineri, 22 ianuarie.

INFO

Youth, 2015, Italia/Franţa/Elveţia/Marea Britanie

Regia şi scenariul: Paolo Sorrentino

Distribuţie: Michael Caine, Harvey Keitel, Paul Dano, Rachel Weisz, Jane Fonda, Mădălina Ghenea

Rating: ●●○○○

27
/07
/23

A 80-a ediţie a prestigiosului Festival de Film de la Veneţia se anunţă una promiţătoare, cel puţin pe hârtie: nume mari al cinematografiei mondiale concurează pentru Leul de Aur, iar secţiunile necompetiţionale includ la rândul lor cineaşti celebri.

27
/07
/23

August Film este o companie nouă de distribuție a cărei misiune este să aducă publicului din România filme care spun povești personale, filme care au curajul să vorbească despre subiecte incomode, păstrându-și în același timp abordarea umană, plină de emoții autentice, cu care te poți identifica ușor, filme care inspiră - pe scurt, filme pe care cineva le-ar recomanda oamenilor pe care-i iubește.

27
/07
/23

Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL va fi deschis anul acesta de cel mai nou film al câștigătorului primului trofeu al său. În 2004, la prima ediție, filmul câștigător al competiției de lungmetraj era „Buongiorno, note” în regia lui Marco Bellocchio care revine pe marele ecran de la Sfântu Gheorghe, după douăzeci de ani, cu „Kidnapped” – povestea unui tânăr evreu răpit și convertit la catolicism în 1858.

25
/07
/23

De azi și până duminică, pe 30 iulie, poposește în Parcul Tăbăcăriei din Constanța, lângă Țara Piticilor, caravana Filme în aer liber și aduce publicului constănțean 6 proiecții în aer liber ale unor filme de Oscar, dar și spectacole de magie, percuție și pantomimă la care intrarea este liberă. Mai multe detalii se găsesc pe Facebook și pe https://filminaerliber.ro/.

25
/07
/23

Pe 19 iulie, sute de vedete din România au fost prezente la avanpremiera de gală a filmului Barbie distribuit la nivel național de Vertical Entertainment, producție care a pictat întreaga lume în roz. Evenimentul a avut loc la Cineplexx din Băneasa Shopping City și a adus o mică parte din Lumea Barbie, spre încântarea celor prezenți.

21
/07
/23

Creatrix Fama, organizatorul temerarului Film O’Clock International Festival desfășurat simultan în șapte țări aflate pe meridianul de 25 grade longitudine estică, anunță cu bucurie deschiderea înscrierilor pentru programul de mentorat "Her Story, Her Future". Acest program are ca scop sprijinirea și încurajarea femeilor din industria filmului, oferindu-le oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile personale și profesionale într-un mediu sigur și susținător.

19
/07
/23

Festivalul Cinemascop vine agale cu a șasea ediție! Sunteți așteptați din nou în grădina de vară din Eforie Sud, între 1-6 august, cu filme, ateliere de creație pentru copii, dar și surprize, cum ar fi o petrecere silent disco. Ca de obicei, intrarea este liberă, iar grădina se deschide zilnic la ora 18:00.

19
/07
/23

Festivalul Ceau, Cinema! a sărbătorit zece ani alături de public şi invitaţi. Un cineconcert, cel puţin 30 de filme, întâlniri cu peste 20 de cineaşti din ţară şi străinătate, dezbateri, ateliere, o expoziţie aniversară şi o lansare de carte au făcut parte din programul ediţiei aniversare, care a avut loc între 12 şi 16 iulie la Timişoara.