Youth. Bătrâneţe fără tinereţe
https://www.ziarulmetropolis.ro/youth-batranete-fara-tinerete/

CRONICA FILM Coproducţie în limba engleză având pe afiş mai multe staruri internaţionale, „Youth” duce într-un punct mort autoflatarea de mare stilist a lui Paolo Sorrentino, care în „La grande bellezza” încă oferea ceva seducător. Nu mai e cazul în noul film, simplă vulgarizare a unor presupuse teme grele.

Un articol de Ionuţ Mareş|22 ianuarie 2016

Youth” („Tinereţe”) este al doilea film vorbit în limba engleză pe care îl realizează italianul Paolo Sorrentino, devenit de câţiva ani unul dintre cei mai titraţi cineaşti europeni, prezent de fiecare dată în competiţie la Cannes.

Anteriorul său film cu o distribuţie internaţională a fost „This Must Be the Place” (2011), care îl avea ca star pe Sean Penn, în rolul unui rocker retras şi pasiv, dar dornic să pună în ordine o parte din trecutul familiei şi, implicit, din propria sa viaţă.

Tot un personaj apatic, însă aflat spre finalul vieţii, este şi în atenţia acestui nou film, care vine după succesul uriaş şi, probabil, inhibator înregistrat de „La grande bellezza” (2013), încununat, printre zeci de trofee, şi cu Oscarul pentru cel mai bun film străin.

Fred Ballinger, jucat de legendarul actor britanic Michael Caine, este un compozitor şi dirijor care a decis să pună capăt carierei şi care aparent trece printr-un impas existenţial pe care şi-l tratează printr-un „dolce far niente” într-o staţiune idilică de relaxare din Alpii elveţieni.

Complexul, dotat cu un hotel somptuos şi infinite facilităţi de petrecere a timpului, este plin de personaje ciudate, regăsibile de altfel în întreaga filmografie a lui Sorrentino, sub forme variate dar mai complexe.

Fred Ballinger este însoţit de un apropiat vechi, de asemenea în vârstă – un regizor american în declin, Mick Boyle (Harvey Keitel), venit să pregătească un nou film (împreună cu o echipă de scenarişti cu alură indie), dar care trăieşte mai mult din amintirea inspiraţiei şi gloriei de altădată (într-o secvenţă onirică dinspre final, un deal se umple de personajele feminine ale filmelor sale).

În apartamentul lui Fred Ballinger locuieşte şi fiica sa Lena (Rachel Weisz), tocmai părăsită de iubit, fiul cineastului prieten cu tatăl său, pe motiv că nu este suficientă de bună la pat ca noua descoperire a acestuia, o cântăreaţă de muzică pop (Paloma Faith, în propriul rol).

Fauna pestriţă imaginată de Sorrentino mai dezvăluie, pe lângă protagoniştii menţionaţi, un star de cinema, Jimmy Tree (Paul Dano), care pregăteşte un personaj mai special; pe fostul fotbalist Maradona (jucat de o sosie cu o burtă pantagruelică ce l-ar face invidios chiar şi pe Gérard Depardieu); o prostituată (cu un chip nu foarte agreabil) adusă la hotel zilnic de cea care pare a fi mama sa; o tânără maseuză; o Miss Univers (fotomodelul român Mădălina Ghenea); un călugăr budist în căutarea levitaţiei; un cuplu care nu îşi vorbeşte la masă, dar se dedă sexului în pădure.

O menajerie umană populată de specimene împăiate cu propriile regrete, obsesii, vise şi din care se remarcă cei doi artişti – muzicianul şi regizorul – conştienţi că viaţa lor este pe sfârşite şi că memoria nu îi mai ajută să-şi amintească pe deplin bucuriile trecute. Bătrâneţe fără tinereţe.

Dacă în „La grande bellezza” boemul suprem Jep Gambardella (Toni Servillo) putea fi văzut ca reprezentat credibil al stilului italian de viaţă trecut prin filtrul marelui cinema de inspiraţie felliniană, „Youth” reia într-un mod vulgar şi plin de emfază ideile lui Sorrentino despre căderea în spleen, pierderea celebrităţii sau presimţirea morţii.

Personajele sunt vizibil caricaturale, iar situaţiile în care sunt puse (un subiect predilect de discuţie între Fred şi Mick este, de pildă, câte picături de pipi mai reuşeşte să facă fiecare) şi stilul în care sunt filmate – în cadre voit contemplative care pare sufocate de propria lor preţiozitate – nu permit o aprofundare reală a temelor propuse, lăsate în seama unor filosofări sterile.

Şi asta pentru că Sorrentino pare preocupat mai mult de a-şi satisface vanitatea de stilist înzestrat, într-o formă de autocomplezenţă care rezultă într-un cinema lipsit atât de umor, cât şi de tragism – lipsit de viaţă.

„Youth” este distribuit în România de Independenţa Film şi poate fi văzut în cinematografe începând de vineri, 22 ianuarie.

INFO

Youth, 2015, Italia/Franţa/Elveţia/Marea Britanie

Regia şi scenariul: Paolo Sorrentino

Distribuţie: Michael Caine, Harvey Keitel, Paul Dano, Rachel Weisz, Jane Fonda, Mădălina Ghenea

Rating: ●●○○○

02
/10
/15

A 10-a ediție Anim'est se deschide oficial astăzi, la Cinema Studio, de la 20.00. Sunteți invitați să vizionați docu-drama Muntele Magic, în regia Ancăi Damian, precedată de un recital extraordinar susținut de Alexander Bălănescu.

01
/10
/15

Actrița și cântăreața Julie Andrews, a cărei voce cristalină a făcut-o să devină cea mai celebră dădacă din istoria filmului, a împlinit 80 de ani!

01
/10
/15

Una dintre cele mai prolifice actriţe de film, teatru şi televiziune împlineşte 69 de ani. Anul acesta, Coca Bloos a primit trofeul Gopo pentru întreaga carieră.

30
/09
/15

Eugen Gyemant, unul dintre cei mai de succes tineri regizori de teatru din România, debutează, în această toamnă, ca actor de film şi pregăteşte un nou spectacol. Lungmetrajul "Autoportretul unei fete cuminţi", în care Eugen Gyemant îşi face debutul ca actor, poate fi văzut, începând din weekendul trecut, în cinematografele din toată ţara.

30
/09
/15

Astăzi debutează cea de-a 4-a ediție a București Docuart Fest, singurul festival de film dedicat exclusiv documentarului românesc, ce urmează să aibă loc la Cinemateca Eforie și Cinema Muzeul Țăranului. Docuart Fest 2015 se desfășoară în perioada 30 septembrie - 4 octombrie, prima zi a festivalului fiind dedicată galei de deschidere.

29
/09
/15

Renumita actriță, regizoare și scenaristă franceză Emmanuelle Bercot vine pentru prima dată în România, în deschiderea Les Films de Cannes à Bucarest (23 – 29 octombrie), pentru a-și prezenta filmul La Tête haute, același care a deschis festivalul de pe Coasta de Azur.

29
/09
/15

Dacă vreţi să (re)vedeţi ce s-a realizat valoros în ultimul an în România în materie de documentar de cinema, documentar studenţesc sau documentar de televiziune, cea de-a patra ediţie a Docuart Fest (30 septembrie–4 octombrie) e cea mai bună ocazie, aşa cum ne explică şi Daniela Apostol, directoarea festivalului.

29
/09
/15

Cunoscut publicului din România pentru rolurile sale din teatru (în prezent joacă în peste 20 de piese în București și în țară), televiziune ("În derivă", HBO) și cinematografie ("Italiencele", "Restul e tacere" etc.), Vlad Zamfirescu, a încheiat de curând filmările la lungmetrajul “Secretul Fericirii”, unde se află în dublă postură: regizor și actor.

29
/09
/15

La mijlocul lunii octombrie, debutează cea de a X-a ediție a Zilelor Filmului German (ZFG), un eveniment cu tradiție, organizat anual de Goethe-Institut București. Ediția din acest an, 16-22 octombrie, vine cu o serie de filme documentare si lungmetraje de excepție: de la filme de avangardă la filme-cult, de la pelicule de debut ale tinerilor cineaști germani până la creații semnate de regizori consacrați, de la povești intime la scenarii cu largi implicaţii sociale.

28
/09
/15

Cea de-a șaptea ediție a Festivalului Internațional de Film Timishort va avea loc în perioada 15-18 octombrie. Proiecția de deschidere va avea loc pe 15 octombrie de la orele 19.00 cu filmul documentar german OFF Ways, în regia lui Uli Schueppel.

26
/09
/15

CRONICĂ DE FILM Cele mai devastatoare imagini din „Amy”, documentarul despre Amy Winehouse, sunt cele în care chipul expresiv - frumos prin imperfecţiunea sa - şi corpul firav al solistei sunt transfigurate radical de vecinătatea înfiorătoare cu moartea, din cauza drogurilor tari şi a alcoolului în exces.

25
/09
/15

Ediția a 4-a a festivalului de film documentar românesc București Docuart Fest debutează pe 30 septembrie cu o proiecție în premieră în cadrul galei de deschidere la Cinemateca Eforie. Accesul la Gala de deschidere se face pe baza completării unei invitații online. 

24
/09
/15

Agresat de: soția depresivă, amanta posesivă, fiul parazit, menajera prea curioasă, vecinul intruziv, el vrea doar... O oră de liniște. După « Les VisIteurs » și « "Qu'est-ce qu'on a fait au Bon Dieu?"», o nouă comedie, în cinematografe, cu Christian Clavier.