Yuval Noah Harari este invitatul lui Cătălin Ştefănescu în studioul Garantat 100%
https://www.ziarulmetropolis.ro/yuval-noah-harari-este-invitatul-lui-catalin-stefanescu-in-studioul-garantat-100/

Scrie cărţi care se vând în milioane de exemplare, este tradus în peste 50 de limbi. Are 43 de ani, e istoric, filosof şi autorul celebrelor „Sapiens”, „Homo Deus”, „21 de lecţii pentru secolul XXI”. Scriitorul şi profesorul Yuval Noah Harari este invitatul lui Cătălin Ştefănescu în studioul Garantat 100%. Puteţi vedea interviul acordat în exclusivitate Televiziunii Române duminică, 9 iunie, de la 23.00.

Un articol de Petre Ivan|8 iunie 2019

La sfârşitul lui 2018, cărţile lui au ajuns la 19 milioane de exemplare vândute în întreaga lume. Yuval Noah Harari, istoricul, filosoful şi autorul cu cel mai mare succes la vânzări de carte*, a acordat un interviu, în exclusivitate, Televiziunii Române. Realizatorul interviului, Cătălin Ştefănescu, ne invită să-l urmărim duminică, 9 iunie, de la ora 23.00, la Garantat 100%, de la TVR 1.

Sapiens, Homo Deus, 21 de lecţii pentru secolul XXI sunt volume traduse în zeci de limbi, publicate în întreaga lume şi parcurse de milioane de cititori. Invitatul lui Cătălin Ştefănescu, profesorul Harari, ne poartă într-o călătorie palpitantă prin temele care frământă omenirea la această oră şi vorbeşte la Garantat 100%, despre felul în care vede viitorul lumii în care trăim, despre meserii care dispar, despre înlocuirea oamenilor cu maşini, prelungirea duratei de viaţă a fiinţei umane, relaţia între naţiuni şi guverne, ascensiunea populismului, schimbările de sistem, revoluţia tehnologică.

Unul dintre subiectele cel mai mult dezvoltate în această ediţie specială a emisiunii Garantat 100% este stresul contemporan. „Invitatul nostru vorbeşte despre presiunea imensă pusă de obsesia „schimbării”, a „reinventării”, a „adecvării la vremurile pe care le trăim”, presiune care se exercită asupra psihicului fiecăruia dintre noi. Profesorul Harari atrage atenţia şi asupra necesităţii de a elabora, pe plan mondial, o legislație cât se poate de clară în privinţa armelor inteligente”, ne-a povestit Cătălin Ştefănescu.

Felul în care înţelegem azi democraţia sau noţiunile de „bine” şi „rău”, dar şi dialogul care a avut loc în luna aprilie, anul acesta, între Yuval Noah Harari şi Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook sunt alte momente de interes ale discuţiei dintre autorul israelian şi gazda emisiunii Garantat 100%. Despre toate acestea şi despre multe alte subiecte de maxim interes la nivel global vom afla duminică seara, de la 23.00, la TVR 1, într-o ediţie de colecţie a emisiunii Garantat 100%.

În prezent, Harari este conferenţiar la Departamentul de Istorie al Universităţii din Ierusalim, iar în ultimii ani a avut întâlniri cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, cancelarul Germaniei – Angela Merkel, preşedintele Argentinei – Mauricio Macri, preşedintele Germaniei – Frank-Walter Steinmeier, premierul din Shanhai – Ying Yong. În 2019, Yuval a participat la dialoguri publice cu cancelarul Austriei, Sebastian Kurz (pe tema viitorului Europei), precum şi cu fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg (despre societate şi viitorul inteligenţei artificiale).

Din 21 aprilie, duminica, la TVR 1, Cătălin Ştefănescu ne aduce o nouă serie de emisiuni Garantat 100%, „sperăm noi, memorabile” (Cătălin Ştefănescu), cu personalităţi cu poveşti de viaţă extraordinare şi contribuţii excepţionale la valorile comunităţilor în care trăiesc”. Garantat 100% este duminica seara, la TVR 1.

Despre Garantat 100%

Ajunsă la cel de-al 39-lea sezon, emisiunea „Garantat 100%” ne-a oferit întâlniri memorabile cu mari personalităţi ale României şi ale lumii, de la actori şi muzicieni celebri, la scriitori de talie mondială, oameni de cultură sau ştiinţă, militanţi ai societăţii civile, sportivi cu care ne mândrim etc. De-a lungul celor aproape 20 de ani de „Garantat 100%”, printre interlocutorii lui Cătălin Ştefănescu s-au numărat: Ethan Hawke, Robert Wilson, Armand Assante, Amos Oz, Ana Blandiana, Mircea Cărtărescu, Marcel Iureş, Gică Hagi, Simona Halep, Cristina Neagu etc.

*Amazon Best Sellers/Biological Sciencies

22
/03
/21

UNATC „I.L. Caragiale” București are onoarea de organiza aniversarea uneia din cele mai importante personalități culturale și, totodată, un reper de atitudine morală și civică: scriitoarea Ana Blandiana.

21
/03
/21

„Jurnalul din anul Nobelului” al portughezului José Saramago, „Nopți albastre” de autoarea americană Joan Didion și zece „Povestiri bizare” semnate de scriitoarea poloneză Olga Tokarczuk sunt cărțile pe care vi le recomandăm în aceste zile.

12
/03
/21

Raftul colecțiilor de istorie al Editurii Corint s-a îmbogățit recent cu trei volume valoroase: Piano Man în Casa Războiului. Însemnări din Irak și Afganistan de Cătălin Gomboș, Au fost odată două orașe. New York și București la 1900 de Mariana Neț și Prin cetatea lui Bucur. Trecutul viu de Pia Alimăneștianu. În pregătire, luna aceasta: Dragă Zari. Povești nespuse ale unor femei din Afganistan de Zarghuna Kargar.

10
/03
/21

Miercuri, 10 martie, la ora 19.00, pe paginile de Facebook Cărturești și Polirom (facebook.com/Carturesti și facebook.com/polirom.editura), Bogdan Crețu și Ovidiu Șimonca vor avea un dialog despre literatură, critică literară, inorogi și alte dihănii, pornind de la volumele „Cornul Inorogului” (Polirom, 2021) și „Inorogul la portile Orientului. Bestiarul lui Dimitrie Cantemir”(Cartier, 2021).

09
/03
/21

Voce unică a noii generații de scriitori germani, Daniela Krien a primit, în 2020, pentru opera sa în proză, Sächsischer Literaturpreis. Ziarul Metropolis vă oferă un fragment din romanul „Iubirea în caz de urgență”, recent apărut la Editura Humanitas Fiction, în colecția „Raftul Denisei”, în traducerea Danielei Ștefănescu.

07
/03
/21

Marți, 9 martie, la ora 19.30, puteți asista la o întâlnire #Live #Online cu Andrei Cornea și Cristian Pătrășconiu despre volumul „Excepția.O încercare de antropologie filozofică”, recent apărut la Humanitas.

04
/03
/21

Ziarul Metropolis vă recomandă: un film cu Catherine Deneuve și Juliette Binoche, două tablouri despre lumea de azi dintr-o galerie bucureșteană, un festival de muzică clasică la Iași, un roman plin de mister al unei tinere scriitoare britanice și cartea unui istoric optimist care-și propune să redea speranța.

03
/03
/21

Joi, 4 martie, începând cu ora 18.00, Editura Pandora M și British Council România îi invită pe iubitorii de literatură la un dialog online ce are în centru romanul „Hamnet” de Maggie O’Farrell, cartea anului 2020.