Zeani, Șora și Djuvara, decorați cu Ordinul ”Steaua României”
https://www.ziarulmetropolis.ro/zeani-sora-si-djuvara-decorati-cu-ordinul-steaua-romaniei/

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat decretele de decorare cu Ordinul ”Steaua României”, în rang de Cavaler, ale istoricilor Neagu Djuvara şi Dumitru Protase, a filosofului Mihai Şora şi sopranei Virginia Zeani.

Un articol de Petre Ivan|11 august 2016

Lui Neagu Djuvara distincţia i-a fost acordată ”cu prilejul aniversării unui secol de viaţă, în semn de înaltă apreciere pentru dăruirea cu care şi-a servit patria, prin angajamentul personal în procesele politice, diplomatice şi culturale ce au promovat valorile, istoria şi imaginea ţării noastre în lume, precum şi pentru înalta ţinută morală de care a dat dovadă de-a lungul timpului”, scrie digi24.ro. Djuvara va împlini 100 de ani pe 18 august.

De centenar se apropie şi filosoful Mihai Şora, născut pe 7 noiembrie 1916, şi care a fost decorat de către preşedintele Iohannis ”în semn de înaltă apreciere pentru întreaga sa carieră dedicată valorilor umane fundamentale, cercetării şi educaţiei, prin care a îmbogăţit cultura românească şi universală, pentru rolul avut în consolidarea democraţiei în România postdecembristă, impunând-se ca un reper al tinerei generaţii”.

Potrivit decretului de decorare, Virginia Zeani a fost onorată cu Ordinul ”Steaua României” ”în semn de înaltă apreciere pentru talentul excepţional cu care a strălucit pe marile scene ale lumii, impunându-se drept un reper al şcolii româneşti de canto şi contribuind la formarea tinerelor generaţii de interpreţi, precum şi pentru dăruirea cu care a promovat imaginea ţări noastre în lume”.

Soprana, născută în România în 1925, a fost considerată una dintre cele mai bune interprete a rolului Violettei, din Traviata, chiar în epoca în care activa pe scenele lumii și Maria Callas.

Istoricul şi arheologul Dumitru Protase a fost decorat ”pentru întreaga sa carieră dedicată cercetării şi educaţiei, pentru excelenţa de care au dat dovadă lucrările sale de aprofundare a istoriei Daciei, impunându-se drept repere ale bibliografiei”.

Tot miercuri, Iohannis a semnat şi decretele de decorare cu Ordinul ”Meritul Cultural” a patru brazilieni care au contribuit la traducerea în potugheză şi publicarea unor opere româneşti de valoare în Brazilia.

Foto: Mihai Șora și Neagu Djuvara, Virginia Zeani – facebook

29
/09
/21

Miercuri, 29 septembrie, ora 19.30 vă invităm să vizionați lansarea romanului Din cer au căzut trei mere de Narine Abgarian, roman distins cu Premiul Iasnaia Poliana, recent apărut în traducerea Luanei Schidu în colecția „Raftul Denisei“, colecție coordonată de Denisa Comănescu – povestea unei iubiri târzii care salvează lumea într-un sat de piatră aflat pe vârful unui munte armean, unde magia și misterul și-au păstrat neatinse puterile. Participă: Sabina Fati, scriitoare și jurnalistă, Cristian Pătrășconiu și Nona Rapotan, editor coordonator Bookhub.ro. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, director al Editurii Humanitas Fiction.

27
/09
/21

„Faptul că sunt cu el, cu Ovidiu, mă determină să fac o călătorie în tinerețea mea și să-mi dau seama ce e cu adevărat fericirea. Dar, din păcate, fericirea nu o trăiești, ți-o amintești numai”, scrie Rodica Mandache în deschiderea cărții despre actorul Ovidiu Iuliu Moldovan.

23
/09
/21

Când s-a stins cel mai mare scriitor rus, cenzura lucra de zor, „dar sentimentele poporului rus nu puteau fi înăbușite”, notează americanul Jay Parini în ultimele pagini din cunoscutul roman „Ultima gară”.

09
/09
/21

În Etiopia anului 1935, Hirut lucrează ca servitoare în căminul unui ofițer din armata împăratului. Iar când armatele lui Mussolini se apropie și bărbații trebuie să se mobilizeze, Hirut și celelalte femei își doresc să facă mai mult pentru cauza războiului decât să aibă grijă de răniți și să îngroape morții.

30
/08
/21

PREVIEW Trei filme realizate în anii `60 în Republica Moldova, la ale căror scenarii au contribuit scriitori basarabeni, au fost aduse la Bucureşti în cadrul unui proiect inediat intitulat „Romanul românesc din stânga Prutului”. Filmele pot fi văzute marţi, 31 august, la ARCUB.