Zece ani de teatru independent în Sibiu, cu BIS Teatru
https://www.ziarulmetropolis.ro/zece-ani-de-teatru-independent-in-sibiu-cu-bis-teatru/

BIS Teatru susţine 22 de reprezentaţii în luna octombrie. Iată programul evenimentelor pentru zilele următoare la Sibiu, Iaşi, Cluj-Napoca şi Timişoara, cu ocazia împlinirii unui deceniu de BIS Teatru.

Un articol de Liliana Matei|8 octombrie 2016

În urmă cu 10 ani, în toamna anului 2006, în Piața Mică a Sibiului s-au jucat primele spectacole de teatru independent din oraș.

În toamna lui 2006, Sibiul era un șantier promițător care se pregătea pentru capitala culturală europeană. La invitația celor de la Cafe del Sol am luat doi europaleți din Piața Mică și i-am transformat într-o scenuță pe care am jucat monoloagele Mir și Curs de hermeneutica nesimțirii. Așa a început teatrul independent în orașul acesta. Au fost seri minunate. Pe urmă ne-am mutat la Atrium Cafe, care de 10 ani e cuibul și bastionul teatrului independent. Colaborarea cu Atrium a fost mereu excelentă. Și încă mai este. Sibiul ne-a inspirat, nivelul excelent al Teatrului „Radu Stanca” ne-a inspirat. E evident că Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu a mereu fost un motor care a obligat la calitate și performanță”, își amintește Bogdan Sărătean, coordonator BIS Teatru, Sibiu.

În anul 2009 lua ființă Asociația Culturală BIS, iar în 2011 BIS organiza prima ediție a festivalului-maraton „25 de ore de teatru non-stop”, o acțiune dedicată teatrelor independente. În 2016, a șasea ediție a acestui festival a fost una internațională care a avut loc sub egida EFFE (Europe for Festivals, Festivals for Europe).

Din toamna anului trecut, Asociația Culturală BIS a inițiat și TEATRUL DIN CARTIER, un proiect menit să aducă spectacole de teatru în cartierele Sibiului, pentru oameni care din varii motive nu ajung în sălile de spectacol.

Acum, la 10 ani de când în Sibiu a apărut acest fenomen al teatrului independent, Compania BIS Teatru propune un număr record de 22 de reprezentații, care vor avea loc în Sibiu, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara, după următorul program:

8 octombrie, ora 21.00 – LIPICIOȘII live, Teatrul FIX, Iași
10 octombrie, ora 21.00 – Clandestino, Atrium Café Bistro & Art, Sibiu
11 octombrie, ora 19.00 – A fost doar un vis, Liceul Onisifor Ghibu, Ștrand, Sibiu – TdC
12 octombrie, ora 19.00 – Dragostea durează o săptămână, Liceul O. Ghibu, Ștrand, Sibiu – TdC
14 octombrie, ora 21.30 – LIPICIOȘII live, Imperium, Sibiu
15 octombrie, ora 21.00 – Născut în ’90, The Letter, Sibiu
17 octombrie, ora 21.00 – Monoloagele vaginului, Atrium, Sibiu
18 octombrie, ora 19.00 – A fost doar un vis, Colegiul Energetic, Cartier Vasile Aaron – TdC
19 octombrie, ora 19.00 – Născut în ‘90, Colegiul Energetic, Cartier Vasile Aaron – TdC
20 octombrie, ora 19.00 – Monoloagele vecinului, Colegiul Energetic, Cartier Vasile Aaron – TdC
22 octombrie, ora 21.30 – A fost doar un vis, The Letter, Sibiu
24 octombrie, ora 21.00 – Artă, Atrium Café Bistro & Art, Sibiu
30 octombrie, ora 18.00 – Clandestino, Thespis, Sala Diogene Bihoi, Casa Studenților, Timișoara
30 octombrie, ora 21.00 – LIPICIOȘII live, Cuib, Timișoara
31 octombrie, ora 21.00 – And the winner is…, Atrium Café Bistro & Art, Sibiu

*TdC – Teatrul din Cartier – proiect marca BIS, realizat în parteneriat cu Primăria Sibiu.

Detalii pe www.bis.respirateatru.ro

Foto: Cristian Bîscă / „Născut în ’90”

 

 

19
/02
/24

Crime Scene Press vă propune o lectură perfectă pentru luna februarie: romanul proaspăt ieșit de sub tipar Stăpânul Muntelui, de Anders de la Motte (trad. Daniela Ionescu), unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori suedezi de crime. Acest mistery care dă dependență, cu o atmosferă care te va bântui, te prinde de la prima pagină, urmărind o detectivă talentată care investighează una dintre cele mai întunecate laturi ale psihicului omenesc.

19
/02
/24

Peste 100 de producții românești sunt înscrise pentru nominalizările la Premiile Gopo. În total, 107 de filme românești - lungmetraje de ficțiune, documentare și scurtmetraje, lansate în cinematografe, la festivaluri naționale și internaționale sau pe platformele de streaming în 2023, intră în cursa pentru nominalizările la cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, care va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

19
/02
/24

„Dumnezeu m-a atins cu degetul său mic și a spus: compune pentru teatru, doar pentru teatru.” – mărturisea Puccini într-o scrisoare adresată unui prieten. Și, într-adevăr, Puccini a îndeplinit porunca divină pe care simțea că a primit-o la nașterea sa, dedicându-și întreaga sa viață de creație operei, fără a se „irosi” prea mult spre alte genuri muzicale.

19
/02
/24

Actorul Pavel Bartoș va juca pentru prima dată rolul lui Decebal Necșulescu din piesa „...Escu” de Tudor Mușatescu, într-o coproducție care va avea reprezentații la București și Chișinău. Spectacolul va fi pus în scenă de echipe artistice reunite ale Teatrului „Stela Popescu” din București și Teatrului Național Satiricus Ion Luca Caragiale din Chișinău, într-o colaborare unică în peisajul teatral autohton.

19
/02
/24

Ca în fiecare an, artistul vizual M.C. Donici propune EXPOZIȚIA DE O ORĂ: o întâlnire fără coroane, fasoane, discursuri sau festivisme, de ZIUA BRÂNCUȘI. Ajuns la a VIII-a ediție, evenimentul produs de Asociația Culturală Arte-Factum va avea loc luni, 19.02.2024, între orele 14:00- 15:00, în spațiul din fața  Bustului  Brâncuși  din proximitatea Facultății de Arte a Universității de Vest, Timișoara.

18
/02
/24

CRONICĂ DE FILM Cu premiera mondială în secţiunea Forum, necompetiţională, a Festivalului de la Berlin, "Săptămâna Mare", scris şi regizat de Andrei Cohn şi inspirat din nuvela "O făclie de Paşte" a lui I. L. Caragiale, este un film care gravitează în jurul unei întrebări fundamentale: Cum se ajunge ca un om să-i ia viaţa celui de lângă el?