Zece evenimente de neratat la One World Romania
https://www.ziarulmetropolis.ro/zece-evenimente-de-neratat-la-one-world-romania/

PREVIEW Cea de-a 12-a ediţie a festivalului de film documentar dedicat drepturilor omului One World Romania începe vineri la Bucureşti. Aşa că v-am propus un scurt ghid cu cele mai promiţătoare proiecţii, care să vă ajute la orientarea printr-un program extrem bogat, cu zeci de filme proiectate pe parcursul a zece zile.

Un articol de Ionuţ Mareş|12 martie 2019

Unii prieteni cinefili îmi spun mereu că One World Romania (15-24 martie) e festivalul lor de film preferat din București, și asta pentru că și dacă ajungi, din greșeală, la unele filme proaste, ele sunt salvate oricum de câte un subiect relevant, din care tot afli ceva. Prin urmare, nu regreți că ai pierdut timpul, așa cum cum se întâmplă deseori cu filmele de ficțiune ratate.

Încă de la început, festivalul, care preia o idee din Cehia și care este de altfel dedicat memoriei lui Vaclav Havel, s-a împărțit între două coordonate. Pe de o parte, sunt titlurile importante în primul rând prin valoarea lor cinematografică, cele care dau consistență ideii de „festival de film”. Sunt cele pe care eu le caut prima dată în program, indiferent de secțiunea în care au fost incluse.

Pe de altă parte, sunt filmele mai puțin ambițioase artistic, dar interesante mai ales prin subiectul și personajele lor. Ele acoperă mai degrabă partea de „drepturile omului”. Este zona care mă interesează mai puțin.

Bineînețeles, nu există o delimitare clară între cele două direcții. Iar numeroasele discuții de după filme sau din afara proiecțiilor cu invitați, atât realizatori, cât și diverși activiști, specialiști din diferite domenii sociale și culturale sau intelectuali publici, acoperă un spectru larg de dezbatere. Și asta asigură o mare parte din succesul festivalului, care reușește în fiecare an să atragă numeroși spectatori chiar și atunci – adică foarte des – când au loc trei sau patru proiecții în paralel.

Cu o echipă de selecție înnoită – criticul Andrei Rus a preluat de anul trecut de la cineastul Alexandru Solomon direcția artistică, iar în acest an a fost secondat de regizoarea Vanina Vignal și de un grup de critici pre-selectori -, festivalul propune, timp de zece zile, proiecții cu zeci de filme și discuții cu zeci de invitați.

Dintr-un astfel de program stufos, am făcut un scurt ghid de recomandări – de filme sau chiar de retrospective întregi -, fie cu titluri pe care le-am văzut deja, fie cu titluri pe care îmi doresc foarte tare să le văd. Programul complet este disponibil pe site-ul festivalului.

M-am concentrat doar asupra filmelor – mai multe titluri pe care le consider esențiale și importante în special pentru valoarea lor artistică – și am lăsat deoparte dezbaterile, proiecțiile cu versiuni work-in-progress ale unor documentare românești sau diverse alte evenimente conexe.

1.Primul film de neratat este chiar filmul din deschidere. Este cea mai curajoasă opțiune de a deschide un festival, chiar și unul de filme de nonficțiune: „Suflete moarte” („Dead Souls”, 2018), cel mai recent documentar al cunoscutului cineast chinez Wang Bing, care a avut premiera mondială anul trecut la Cannes, în afara competiției. Este un documentar de peste opt ore, „despre rănile dureroase provocate de dictatura din China și despre crimele contra umanității pe care le-a generat”, după cum scrie Vanina Vignal  în prezentare.

„Suflete moarte” va fi prezentat vineri, 15 martie, de la ora 12:00, la APOLLO 111, într-o proiecție cu două pauze a câte 20 de minute și urmată de o discuție cu criticul Andrei Gorzo.

2. Nu aș vrea să ratez nici cel mai nou documentar, „Un proces stalinist” („The Trial”, 2018), al unuia dintre cei mai originali și ambițioși cineaști ai prezentului, ucraineanul Serghei Loznița. Filmul a fost prezentat în premieră mondială la Festivalul de la Veneția. „În cel mai recent documentar al său alcătuit din materiale de arhivă – scrie criticul Raluca Durbacă în prezentare -, Serghei Loznița explorează conceptul de justiție ca spectacol prin intermediul unuia dintre primele procese staliniste din anii ’30 intentat împotriva unor economiști acuzați că plănuiau o lovitură de stat împotriva guvernului sovietic”.

Filmul va avea două proiecții la ARCUB, pe 23 martie, la 17:30, și pe 24 martie, la 20:30.

3. Am văzut „Martorii lui Putin” („Putin’s Witnesses”, 2018), cel mai nou film al lui Vitali Manski, la Festivalul ASTRA de la Sibiu în octombrie, la scurt timp după ce fusese prezentat în premieră la Karlovy Vary, unde a și fost desemnat cel mai bun documentar. Este un film puternic, care tratează momentul venirii la putere în Rusia a lui Vladimir Putin în 1999-2000, folosind foarte multe imagini de arhivă inedite, inclusiv cu un Boris Elțîn umilit de viitorul său succesor. Vitali Manski oferă un portret lucid, din interior, al puterii de la Kremlin într-un moment istoric și demonstrează că semnele premonitorii ale viitorului stil de conducere autoritar al lui Putin puteau fi identificate de la început.

Proiecții: 23 martie, ora 14:00, la Cinemateca Eforie, și 24 martie, ora 16:30, la Cinema Elvire Popesco.

4. Documentarul „Libertate” („La liberté”, 2017), de Guillaume Massart și Alexandra Melot, mi-a atras atenția datorită unei cronici pozitive citite recent în revista Cahiers du Cinéma, așa că m-am bucurat să îl găsesc în programul One World și să îl trec pe lista de vizionări.

„Casabianda, o închisoare deschisă din Corsica, este înconjurată de păduri unde prizonierii se plimbă, de câmpii unde lucrează și de o plajă paradisiacă de unde își iau avânt, din când în când, în mare. Ce vom afla rapid este că majoritatea au comis fapte extrem de grave, despre care se vorbește puțin la nivelul societății. E vorba despre sex, e vorba despre familie, e vorba despre copii. Dar aceste persoane nu sunt prezentate ca niște monștri, deoarece regizorul Guillaume Massart are o relație directă și simplă cu ele, reflectând, în timpul filmării, la tot ceea ce descoperă împreună. În felul acesta, ne ajută să le întâlnim și noi și să ne depășim prejudecățile. Ne vom apropia, o dată cu ele, de niște întrebări extrem de subtile, într-un mod complex, fără simplificări”, îl prezintă Vanina Vignal.

Proiecții în prezența realizatorilor, pe 22 martie, ora 18:00, la Cinema Elvire Popesco, și pe 23 martie, ora 13:00, la POINT.

5. De interes este și un alt documentar francez, care a avut premiera în cadrul ACID de la Cannes anul trecut, „În jungla teribilă” („Dans la terrible jungle”, 2018), de tinerele regizoare Caroline Capelle și Ombline Ley, care vor fi prezente la festival.

Potrivit prezentării făcute de Vanina Vignal, „Caroline Capelle și Ombline Ley au petrecut o perioadă de timp la institutul La Pépinière pentru tineri cu dizabilități, aflat în nordul Franței. Însă, departe de a fi doar un film cu intenții bune despre munca incredibilă, atât la nivel social, cât și la nivel uman, care se desfășoară aici – ceea ce se poate citi printre linii -, regizorii ridică ancora și ne invită să pornim într-o călătorie alături de toate persoanele implicate în acest film poetic: au creat nu doar un spațiu cinematografic pentru acești adolescenți, ci, prin montaj, au creat și un spațiu pentru noi, în cadrul căruia ne simțim în largul nostru”.

Proiecții pe 16 martie, ora 13:30, la Cinema Elvire Popesco, și pe 17 martie, ora 15:30, la Pavilion 32 – Goethe-Institut.

6. Extrem de ambițios și de relevant pare să fie documentarul de aproape 240 de minute „Una sau două întrebări” („Unas preguntas”, 2018), al regizoarei Kristina Konrad, care a avut anul trecut premiera la Berlin, iar ulterior a circulat în numeroase alte mari festivaluri.

„În Uruguayul lui 1986, după 12 ani de abuzuri ale armatei și ale forțelor polițienești în timpul dictaturii militare – scrie criticul Andreea Chiper în descriere -, societatea se află într-un moment de confuzie totală, de care guvernanții profită pentru a lansa ideea unui vot pentru grațierea criminalilor din dictatură, o lege a amnistiei care va deruta și mai mult populația. În climatul tensionat al perioadei, două femei ies în stradă, filmează proteste și intervievează trecătorii, uruguayeni scoși din cotidian pentru a fi întrebați despre dreptate și pace. Gestul lor e o defensivă împotriva propagandei și manipulării. Compilație de reportaje arhivistice și reclame de epocă, „Una sau două întrebări” e cronica unei societăți rupte în două, scindată de valuri de informație diversă și modificată convenabil pentru fiecare din părți – cei care vor pedepsirea vinovaților și cei care preferă mușamalizarea completă”.

Proiecții în prezența regizoarei pe 23 martie, ora 18:00, Pavilion 32 – Goethe-Institut, și pe 24 martie, ora 14:00, la Cinemateca Union.

7. Din secțiunea de filme românești, foarte reușit este „Timebox” (2018), de Nora Agapi, pe care l-am văzut în premieră la ASTRA. Din filmări actuale și din imagini de arhivă, regizoarea îi face un portret tandru tatălui său – un bătrân carismatic din Iaşi, Ioan Matei Agapi, care a adunat în cutii mii de fotografii şi înregistrări pe peliculă făcute de-a lungul vieţii.

Nora Agapi și regizoarea Monica Lăzurean-Gorgan vor participa la discuții după cele două proiecții de pe 19 martie, ora 20:30, la Pavilion 32 – Goethe-Institut, și 21 martie, ora 18:30, la Cinemateca Eforie.

8. În 2018 am descoperit, pe MUBI, filmografia fascinantă a regizoarei austriece Ruth Beckermann. Așa că retrospectiva pe care i-a pregătit-o One World Romania, cu patru dintre filmele sale, la care va fi prezentă și cineasta, este una din cele mai mari surprize de la festival. Fiecare din cele patru filme este extrem de stimulant și merită descoperit.

În „Podul de hârtie” („The Paper Bridge”, 1997), Ruth Beckermann vizitează locurile copilăriei tatălui său, din regiunea Bucovinei, de unde familia lui fusese strămutată cu câteva decenii în urmă.  „La est de război” („East of War”, 1996) propune un „spectacol captivant” al „interacțiunii mai multor foști membri ai Wehrmachtului nazist. În momentul realizării filmului – mijlocul anilor ’90 – ei sunt deja seniori, la mai bine de cinci decenii scurse de la finalul conflagrației. Sunt suprinși de Ruth Beckermann în timp ce vizitează o expoziție contemporană despre atrocitățile comise de trupele Wehrmachtului pe frontul de Est în cel de-Al Doilea Război Mondial”, îl descrie Andrei Rus. În „Homemad(e)” (2001), atenția este asupra unei străzi din Viena, Marc-Aurel, „unde locuia Ruth Beckermann la momentul realizării filmului, dar și o zonă celebră, înaintea Războiului, pentru negustorii textili evrei care o populau. În încercarea de a surprinde spiritul și diversitatea cartierului – scrie Andrei Rus -, realizatoarea vizitează cele cinci sau șase cafenele ale acestuia, realizând portrete vii și complexe ale oamenilor care le însuflețesc zilnic, prin prezența lor”.

Iar în cele mai recent film al ei, „Valsul Waldheim” („The Waldheim Waltz”, 2018), Ruth Beckerman discută biografia lui Kurt Josef Waldheim, fost secretar general al ONU și apoi președinte al Austriei, și în special controversa legată de posibila sa participare la regimul nazist din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Un film-anchetă care se urmărește cu sufletul la gură și care se dovedește extrem de relevant în chestionarea nu doar a istoriei recente a Austriei, ci și a istoriei recente a întregii Europe.

„Unul din lucrurile fantastice la documentarele lui Ruth Beckermann – se mai arată în prezentarea retrospectivei – e că revin obsesiv la aceleași problematici, adăugându-le de fiecare dată perspective și nuanțe noi și surprinzătoare. Film după film, în selecția pe care v-o propunem în cadrul festivalului, cineasta recuperează istorii particulare ale evreilor, anterioare și ulterioare Holocaustului, din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și surprinde urme ale anti-semitismului rămase moștenire până în zilele noastre. Trecutul iradiază prezentul lumilor captate de Beckermann, e vizibil și perceptibil pretutindeni și permanent, ca o moștenire imposibil de ignorat pe care avem datoria să o conștientizăm și să o acceptăm”.

9. One World Romania îi dedică o retrospectivă de patru filme și israelianului Avi Mograbi, pe care îl descrie ca „unul dintre cei mai incitanți și originali cineaști contemporani”, prezent de asemenea la festiv. „Realizând în ultimele decenii o serie de filme greu de clasat, în care discursul politic și abordarea documentară se îmbină adesea cu formule stilistice neașteptate, ce nuanțează și, în același timp, surprind temele abordate din perspective surprinzătoare, Mograbi este cu certitudine un iconoclast”, scrie despre el echipa festivalului.

„Aspectele societății israeliene care îl interesează pe cineast sunt în același timp particulare și universale. Sunt particulare deoarece surprind tipurile de relaționare ale israelienilor cu populația palestiniană, manifestate în moduri diverse, dar cel mai adesea prin atitudini agresive și de superioritate. Și sunt universale deoarece la baza tuturor acestor raportări abuzive se află mecanisme recognoscibile la nivelul oricărei națiuni, toate fiind formate în jurul unor mituri și credințe colective, menite să le confere în același timp unicitate și un ascendent față de celelalte”, adaugă One World Romania.

Cele patru filme foarte speciale din secțiune sunt: „August: un moment înaintea erupției” („August: A Moment Before the Eruption”, 2002), „Răzbună-mi unul dintre ochi” („Avenge But One Of My Two Eyes”, 2005), „Z32” (2008), și „Între frontiere” („Between Fences”, 2016).

10. Invitat special al ediției de acest an, care inaugurează astfel o secțiune nouă, celebrul istoric Ian Buruma propune o selecție de patru documentare din diferite perioade, care sunt unite prin interesul pentru trecut.

Primul este scurtmetrajul „Terminus” (1962), care, potrivit prezentării lui Andrei Rus, „a lansat cariera unuia dintre cineaștii britanici cei mai renumiți ai anilor ’60-’70, John Schlesinger, responsabil pentru câteva dintre filmele de referință ale perioadei, precum „Darling”, „Midnight Cowboy” sau „Sunday Bloody Sunday”. Documentarul de scurtmetraj, realizat la comanda British Transport Films, surprinde o zi oarecare dintr-o gară importantă a Londrei (Waterloo Station), unde viețile a mii de oameni se intersectează pentru scurt timp, despărțindu-se apoi, cel mai probabil, pentru totdeauna”.

Alte două dintre filmele din program sunt capodoperele „Durerea și mila” („Le chagrin et la pitié”, 1969), în regia lui Marcel Ophüls, și „Ultimul dintre nedrepți” („Le dernier des injustes”, 2013), al regretatului Claude Lanzmann. Cele două „au legătură cu preocuparea lui Buruma pentru efectele nazismului și ale altor forme de fascism și autoritarism asupra destinului lumii ultimului secol”.

Al patrulea titlu este „Vârtejul: o cronică de familie” („The Maelstrom: A Family Chronicle”, 1997), de Péter Forgács, despre o familie de evrei olandeză care e decimată de Holocaustul nazist din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Fiecare proiecție este urmată de o discuție cu Ian Buruma și cu alți invitați.

26
/09
/23

Programul de educație cinematografică dedicat copiilor din localitățile fără cinematograf, cu acces limitat la cultură este în această săptămână în județul Mehedinți în școlile din localitățile Livezile și Vânju Mare iar în octombrie va fi în școlile din Hărman, județul Brașov.

20
/09
/23

În luna octombrie începe ,,Străzile de film”, proiectul care te îndeamnă să redescoperi magia Bucureștiului prin cinematografie. O incursiune într-o lume a filmului și a arhitecturii orașului pe care îl numim acasă.  

20
/09
/23

Bucharest International Film Festival (BIFF) 2023, aflat în plină desfășurare, se bucură de un real succes, majoritatea filmelor sunt sold out iar personalitățile internaționale invitate sunt asaltate cu întrebări de publicul bucureștean.