Zece feluri în care vede viața Leonardo DiCaprio
https://www.ziarulmetropolis.ro/zece-feluri-in-care-vede-viata-leonardo-di-caprio/

Vedeta incontestabilă a acestor zile, actorul Leonardo DiCaprio, proaspăt premiat cu un Oscar pentru Cel mai bun rol masculin, pentru „The Revenant”, crede că în ultimă instanţă banii şi succesul nu aduc fericirea. Vă prezentăm în zece citate felul cum vede viaţa Leonardo di Caprio.

Un articol de Monica Andronescu|1 martie 2016

1

Îmi dau seama că nu pot schimba cursul istoriei. Sunt actor, joc într-un film și asta e. Trebuie să înțelegem că nu suntem decât niște clovni plătiți să facă ceva. Când a venit succesul, la început a fost bine să nu-mi mai fac griji pentru bani.

2

Am fost norocos că am putut să-mi cumpăr toate lucrurile la care visam când eram tânăr. Dar, la sfârșitul zilei – și cred asta cu adevărat, e vorba de cu totul altceva. Nu de acumulat bogății și nici de succes. Pentru că în ultimă instanță banii și succesul nu aduc fericirea. Chiar nu! Ceea ce contează este dacă ai reușit să-ți împlinești ideea de a fi dus o viață interesantă, dacă ai contribuit în vreun fel la lumea din jur.

3

Ca să fiu sincer, nu cred că m-am așteptat niciodată la un Oscar. Nu asta e motivația mea. Mă motivează faptul că pot lucra cu oameni minunați și pot crea o operă la care să privesc mai târziu și de care să fiu mândru.

4

Am reușit să rămân întreg la minte, să n-o iau razna în lumea astea a cinemaului, pentru că în afara camerei de luat vederi sunt tot un copil.

5

În ultimii ani m-am simțit mai bine decât oricând. Mereu spunem asta, până în ziua în care ne dăm seama: Dacă nu le place chestia asta, dă-i naibii! Ce poți să faci? Te resemnezi cu viața și cu cine ești. Acum sunt om în toată firea. Nu trebuie să impresionez pe nimeni. Te întrebi chestii de genul: ce vreau să fac? Interesantă întrebare! Ce vreau să fac? Ce mă face cu adevărat fericit? Am învățat ce trebuie să fac. Știu că ar trebuie să fiu într-un anumit loc și să fac un anumit lucru. Dar din colo de asta trebuie să te întrebi cu adevărat, cu toată profunzimea: Ce vreau eu să fac?

6

S-a întâmplat de câteva ori să stau față în față cu moartea – un atac al rechinilor în Africa de Sud sau un alt incident, când nu mi s-a desfăcut parașuta. E ciudat, dar ce simți în acele momente e ca și cum te-ai întoarce la origini. Nu e cu nimic mai dramatic decât atunci când primești un bilet de parcare… Simți ceva de genul: la naiba, de ce trebuie să se întâmple azi? Sunt atât de tânăr, am o viață minunat în față… Nu e nimic mai profund, e doar dorința nebună de a supraviețui.

7

În cazul „Romeo și Julieta”, e vorba despre doi oameni care se întâlnesc într-o noapte și se căsătoresc în aceeași noapte. Cred în dragoste la prima vedere, dar încă nu mi s-a întâmplat.

8

Să crezi în iubire, să fii gata să renunți la orice pentru ea, să-ți riști viața – iată tragedia capitală!

9

Am locuit cu mama la Hollywood și Western, un colț plin de traficanți de droguri și prostituate. Era înfricoșător. Tot mâncam bătaie. Am văzut oameni făcând sex pe alei. Țin minte că aveam cinci ani când m-a pus la zid un tip în trenci. Văzând în jurul meu distrugere, dependenți de heroină, m-am gândit de două ori dacă să mă apuc de droguri. E rău. Dacă faci pasul ăsta și încerci, drogurile îți iau în stăpânire viața. Nu mai ești tu însuți. Iar asta n-am vrut niciodată. În copilărie n-am avut mulți prieteni. Eram eu și părinții mei. Și datorită lor cartierul n-a avut un efect rău asupra mea. Tata m-a prezentat unor artiști, o dată la câteva luni mergeam la câte o paradă hippie… în lenjerie intimă, cu bastoane și plini de noroi. Iar mama a făcut tot ce a putut ea ca să ajung la cele mai bune școli.

10

Nu sunt un pesimist. În fapt, sunt optimist și cred că vom evolua ca specie. Dar nu pot să nu observ că există ceva în ființa umană extrem de distructiv.



22
/11
/21

„Titane”, cel mai șocant film al anului, ajunge în cinematografele din România din 3 decembrie, distribuit de Independența Film. Catalogat drept thriller psycho-sexy, „Titane” a stârnit valuri de șoc la Cannes, mai mulți spectatori pierzându-și cunoștința în timpul proiecției.

22
/11
/21

Primele trei filme din seria „Matrix” vor fi difuzate de Warner TV în luna decembrie, în așteptarea celui de-al patrulea lungmetraj, „Renașterea/ Resurrections”, care va fi lansat în preajma Crăciunului.

22
/11
/21

Viaţa grea din Gaza, violenţele asupra palestinienilor din teritoriile ocupate, agresiunile asupra femeilor în lumea arabă sau problema refugiaţilor se numără printre subiectele tratate de o serie de documentare care completează programul ediţiei din acest a Festivalului Filmului Palestinian.

17
/11
/21

Regizat de britanicul Edgar Wright, „Last Night in Soho” (2021) stă pe o idee grozavă. Ia un reflex des întâlnit al multora dintre noi, idealizarea unei anumite perioade, şi îl aruncă în aer cu stil.

10
/11
/21

CRONICĂ DE FILM Mi-e neaşteptat de greu să scriu despre „La civil” (2021), deşi e un film pe care am fost nerăbădător să îl văd. „Waiting for August” (2014), documentarul cu care a debutat Teodora Mihai, regizoare din Belgia, dar de origine română, m-a impresionat când l-am văzut şi încă îi port o amintire puternică.

04
/11
/21

Ce-mi place foarte mult la cinema-ul furios al lui Nadav Lapid este că nu ştii niciodată unde te va duce şi în ce fel te va învălui. Singurul lucru pe care poţi să îl anticipezi este că vei fi surprins. Nu-ţi rămâne decât să te laşi purtat de ideile sale neconvenţionale şi incomode.

01
/11
/21

CRONICĂ DE FILM În „A Hero” (2021), noul său lungmetraj, câştigător ex-aequo al Grand Prix la Cannes, regizorul iranian Asghar Farhadi îşi recâştigă inspiraţia creatoare care l-a consacrat printre marii autori de cinema contemporani.

31
/10
/21

Nu se poate spune că regizorul Gaspar Noé a avut vreodată o viziune luminoasă asupra vieţii. Dimpotrivă – cinema-ul său s-a inspirat întotdeauna din cele mai tulburătoare pulsiuni umane, pe care le-a transformat într-un combustibil extrem de inflamabil. Însă „Vortex”, prezentat anul acesta la Cannes în afara competiţiei, este probabil cel mai întunecat film al său, oricât de ciudat ar suna asta.

30
/10
/21

Întâmplarea a făcut să văd în aceeaşi zi de la „Les Films de Cannes a Bucarest” două titluri din Rusia, ambele incluse în secţiunea Un Certain Regard a ediţiei din acest an a evenimentului de pe Croazetă - „Unclenching the Fists”, de Kira Kovalenko, şi House Arest”, de Aleksei Gherman Jr.

29
/10
/21

CRONICĂ DE FILM În a doua parte a relatărilor despre Festivalul „Les Films de Cannes a Bucarest” vă propunem să descoperiţi filmul câştigător al Premiului Juriului pe Croazetă, fascinantul „Memoria” al thailandezului Apichatpong Weerasethakul.