Zece filme româneşti la Festivalul de Film de la Sarajevo 2022
https://www.ziarulmetropolis.ro/zece-filme-romanesti-la-festivalul-de-film-de-la-sarajevo-2022/

Festivalul de Film de la Sarajevo, aflat la a 28-a ediţie, se va desfăşura în perioada 12-19 august 2022 în capitala Bosniei şi Herţegovinei, zece dintre filmele prezentate fiind producţii cinematografice româneşti.

Un articol de Liliana Matei|12 august 2022

Institutul Cultural Român sprijină şi de această dată participarea cineaștilor români, în calitate de partener al evenimentului. Programul competiţional al festivalului este împărţit în patru secţiuni – lungmetraj, documentar, scurtmetraj şi film studenţesc – în cadrul cărora vor fi proiectate 51 de filme – 21 de premiere mondiale, şapte premiere internaţionale, o premieră europeană, 21 premiere regionale şi o premieră în Bosnia şi Herţegovina.

Ediţia din acest an a Festivalului de Film de la Sarajevo prezintă zece producţii cinematografice româneşti, în cadrul mai multor secțiuni.

Competition Programme – Feature Film

„Men of Deeds/Oameni de treabă”, regia: Paul Negoescu; proiectat în premieră mondială

România, Bulgaria, 2022, 105 min.

Cu: Iulian Postelnicu, Anghel Damian, Vasile Muraru, Crina Semciuc, Daniel Busuioc, Oana Tudor, Vitalie Bichir, Annemarie Chertic

Competition Programme – Short Film

„Amok”, regia: Balázs Turai; proiectat în premieră regională

Ungaria, România, 2022, 15 min.

Competition Programme – Student Film

„Mon Ami”, regia: Carina Dasoveanu; proiectat în premieră internațională

România, 2022, 30 min.

Cu: Marius Manole, Gabor Bondi

„Eu și sora mea/My Sister and I”, regia: Theodor Ioniță; proiectat în premieră internațională

România, 2022, 17 min.

Cu: Ela Ionescu, Cosmina Stratan, Bogdan Farcaș

Competition Programme – Documentary Film

„Too Close/Apropiere”, regia: Botond Püsök; proiectat în premieră mondială

România, Ungaria, 2022, 85 min.

„The Chalice. Of Sons and Daughters/Pocalul. Despre fii și fiice”, regia: Cătălina Tesăr şi Dana Bunescu; proiectat în premieră mondială

România, 2022, 83 min.

In Focus

„R.M.N”, regia: Cristian Mungiu

România, Franța, Belgia, Suedia, 2022, 125 min.

Cu: Marin Grigore, Judith State, Macrina Bârlădeanu, Orsolya Moldován, Andrei Finți, Mark Blenyesi, Ovidiu Crișan

„Miracol/Miracle”, regia: Bogdan George Apetri

România, Republica Cehă, Letonia, 2022, 118 min.

Cu: Ioana Bugarin, Emanuel Pârvu, Cezar Antal, Ovidiu Crișan, Valeriu Andriuță

„Broadway”, regia: Christos Massalas

Grecia, Franța, România, 2021, 97 min.

Cu: Elsa Lekakou, Foivos Papadopoulos, Stathis Apostolou, Rafael Papad, Salim Talbi, Christos Politis

Filmul „Soțul meu musulman/My Muslim Husband”, regizat de Daniel Barnuti și Alexandra Lizeta Barnuti, a fost selectat să participe la Docu Rough Cut Boutique, o platformă dedicată proiectelor documentare aflate în fază avansată a procesului de editare.

De asemenea, la ediţia din 2022 a programului Talents Sarajevo au fost selectaţi să participe din România: Alina Şerban, Iulian Daniel Popa, Vlad-Florin Brumaru, Cezar Grumazescu, Ana Dumitrașcu, Miruna Minculescu, Ramona Aristide.

Cea de-a 16-a ediție a Talents Sarajevo reuneşte 61 de actori, directori de film, regizori, editori, producători, scenariști și critici de film din Europa de Sud-Est și Caucaz şi se desfăşoară pe tot parcursul Festivalului de Film din capitala Bosniei și Herțegovinei.

Lansat în 2006 în cooperare cu Festivalul Internațional de Film de la Berlin și inițiativa Berlinale Talents, Talents Sarajevo s-a transformat în principalul hub regional pentru aspiranții profesioniști ai filmului. Este membru al rețelei Talents International, care include inițiative similare în Tokyo, Beirut, Guadalajara, Durban, Buenos Aires și Rio de Janeiro.

Festivalul de Film de la Sarajevo este un festival internațional de film cu accent special pe regiunea de Sud-Est a Europei (Albania, Armenia, Austria, Azerbaidjan, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Cipru, Grecia, Georgia, Ungaria, Kosovo, Macedonia, Malta, Moldova, Muntenegru, România, Serbia, Slovenia, Turcia, Ucraina), punând un reflector internațional asupra filmelor, talentelor și proiectelor viitoare din regiune.

Iniţiat în 1995 de Obala Art Centar, spre finalul Asediului de la Sarajevo, cu scopul de a ajuta la reconstruirea societății civile și la păstrarea spiritului cosmopolit al orașului, Festivalul din Bosnia Herţegovina a ajuns unul dintre cele mai importante festivaluri de film din regiune.

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.

22
/02
/24

Pe 27 februarie se împlinesc 2 ani de la dispariţia regizorului Nicolae Corjos, autorul celebrelor filme Liceenii şi Declaraţie de dragoste. Mai multe televiziuni vor puncta momentul, cu totul excepţională fiind iniţiativa postul de televiziune prin cablu Cinemaraton care pe 27 februarie va difuza întreaga zi titluri din filmografia lui Nicolae Corjos, atât filme artistice, cât şi documentare şi interviuri cu acesta.

21
/02
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

20
/02
/24

De vineri, 23 februarie, în 15 orașe din România va putea fi urmărit unul dintre cele mai premiate și apreciate filme din ultimul an: Sauna Secretelor / Smoke Sauna Sisterhood (regia Anna Hints), proaspăt distins cu trofeul pentru Cel mai bun documentar al anului la Premiile Academiei Europene din Film 2023, inclus de prestigioasa publicație The New York Times în Top 10 al celor mai valoroase filme din 2023.

20
/02
/24

Horia, filmul de debut în lungmetraj al regizoarei Ana-Maria Comănescu, va fi lansat pe marile ecrane din țară în 10 aprilie și este distribuit de August Film. Vladimir Țeca, Angelina Pavel sunt în rolurile principale. Din distribuție mai fac parte Liviu Cheloiu, Daniela Nane,  Mihaela Velicu, Dragoș Olaru și Robert Onofrei.