Zece pentru teatru. Se întâmplă la Teatrul Metropolis
https://www.ziarulmetropolis.ro/zece-pentru-teatru-se-intampla-la-teatrul-metropolis/

Pe 1 decembrie, când în Bucureşti tocmai începuse defilarea de Ziua Naţională, în Sala Mare a Teatrului Metropolis începea castingul prin care zece actori tineri urmau să fie selectaţi pentru a face parte din spectacolul care va marca în 2017 zece ani de la înfiinţarea teatrului din strada Mihai Eminescu. Oricine ar fi fost de faţă ar fi avut impresia că asistă la spectacolul din spatele spectacolului. Și chiar aşa era.

Un articol de Alina Vîlcan|2 Decembrie 2016

Era dimineață, iar în Teatrul Metropolis era atâta liniște, încât urcând scara care ducea spre Sala Mare te întrebai dacă se mai țin audițiile programate pentru 1 și 2 decembrie sau toată lumea s-a hotărât să sărbătorească, departe de teatru, Ziua Națională. La capătul scării însă, câțiva tineri actori așteptau în tăcere să le vină rândul pentru a da proba. Se părea că audițiile începuseră, totul se petrecea organizat, la ușa sălii se vorbea în șoaptă sau se tăcea.

Intrând în sală, mai întâi observai cum în fața primului rând fusese montată o masă, la care erau așezați membrii juriului, urmărind cu seriozitate ce se întâmpla pe scenă. Juriul, actorii consacrați care îi aleg pe cei zece actori tineri care vor face parte din distribuția spectacolului aniversar al Teatrului Metropolis, înseamnă: Oana Pellea, Medeea Marinescu, Gabriela Popescu, Marian Râlea, Adrian Titieni, Emi Pârvu, Andi Vasluianu, Mimi Brănescu, Geo Costin și George Ivașcu, directorul teatrului. La final, fiecare își va alege un actor tânăr pe care va miza.

metropolis-2Câteva rânduri mai în spate, singură, stătea Lia Bugnar, cea care va scrie și va regiza spectacolul. Alte scaune mai încolo, un fotograf imortaliza fiecare moment. Concurenții, actori tineri, unii dintre ei cunoscuți publicului, intrau pe rând, își spuneau numele, își prezentau momentul, iar după șase minute – timpul alocat – o alarmă cu sunet de clopoțel, mânuită de Lia Bugnar, se auzea din sală anunțând finalul. Adesea, actorii tineri erau surprinși. Li se explica: timpul a expirat. Cum la casting s-au înscris cu mult peste 100 de participanți, timpul fiecăruia trebuia să fie strict cronometrat. Uneori, unul dintre membrii juriului întreba cine a scris textul prezentat. Cât timp am rămas în sală, am auzit numai texte bine alese, adesea acestea însemnau colaje din scrierile mai multor autori și era plăcut. Alteori, se întâmpla ca juriul să râdă, pentru că momentele comice nu lipseau. Cu prea puține excepții, părea că tinerii care urcau pe scenă erau în stare să te facă să râzi, pe tine, publicul, iar asta nu era puțin. „Sunt buni”, am auzit-o spunând într-o pauză pe Lia Bugnar. „Îmi plac.”

Spectacolul din spatele spectacolului

Și ce se întâmpla chiar era un spectacol, un casting-spectacol. Rândurile care urmează consemnează fragmente din acest spectacol. Participanții rămân, în aceste rânduri, anonimi. Le veți auzi numele celor aleși, după ce juriul va cântări ce a văzut.

Mai întâi, am văzut pe scenă un tip certat cu un preș, care a părăsit scena recitând „Pușca”, de Nichita Stănescu.

Apoi, pe scenă a urcat o fată. Ținea în mână un carton pe care scria VITKA. Striga: Vitkaaa! Apoi, cânta: „Sculați, voi, oropsiți ai vieții…”. Se certa cu Vitka: „Lua-te-ar naiba de porc capitalist!”. La un moment dat, a zis: „N-am mai cântat de când au desființat ansamblul Păstorașul”. Juriul a râs, iar ea a început să măture cu mătura albastră pe care o adusese. Fata cu mătura albastră era, pesemne, într-un aeroport și știa să cânte și Internaționala. „Hai la lupta cea mare!” Atunci a râs Oana Pellea. Apoi s-a auzit clopoțelul.

metropolis-3

O altă fată avea părul lung și vorbea la telefon: „Am mâncat actele de divorț. Le-am mâncat cu ketchup”. Plângea și era convingătoare, dar pe bărbatul de la celălalt capăt al firului tot nu l-a convins, dacă-mi aduc bine aminte.

După o scurtă pauză, în fața juriului s-a prezentat un băiat simpatic, cu un hanorac alb-roșu și glugă pe cap și a zis: „Dacă aș avea o dorință, aceea ar fi să locuiesc la McDonald‘s.” A recunoscut, spre amuzamentul tuturor, și că are o pasiune pentru plastic și pentru lucrurile din plastic. „Ochelarii dvs. sunt din plastic?”, a întrebat pe cineva din juriu înainte să coboare la masa aceea din fața primului rând. „Ce mai aveți din plastic aici?”, a întrebat din nou. Toată lumea râdea. „Vara trecută am văzut un om care a fost vindecat de un Big Mac”. Atunci s-a râs cel mai mult. Ce am mai aflat de la McDonald‘s? „Câteva furnici au ieșit din burger. Acum la McDonald‘s nu mai există furnici.” Erau și unele momente care îți păreau ca de teatru-n teatru, cum a fost când și-a suflat nasul, cerându-și scuze că a răcit, sau când a anunțat, înspre final, că a obosit și și-a cerut din nou scuze. Chiar atunci a sunat clopoțelul. Bineînțeles, el a zis mai departe ce avea de zis, cu plasticul și Big Mac-ul. Când a înțeles că timpul a expirat, a mulțumit, a spus „La Mulți Ani!” și a plecat.

metropolis-4

A intrat o fată cu hanorac negru și glugă pe cap. „M-am tuns”, a zis. Apoi, și-a spus cu o voce puternică, sigură, povestea: „Prin clasa a șaptea sau a opta, au început să-mi placă fetele. Le duceam flori.” Juriul asculta cu atenție. „În liceu, m-am îndrăgostit de Alina. Ne comportam ca și când am fi fost împreună (…) Ea își dorea să-și găsească un iubit. Eu nu-mi doream să-și găsească un iubit.” Concluzia personajului? „Eu cred că trans nu ține nici de masculin, nici de feminin”. Un alt text bine ales, în concordanță cu o temă de dezbateri atât de actuală în spațiul românesc.

Mai departe apoi sala a prins a se veseli. „Eu trebuia să merg la nuntă la al luParaschiv, să cânt”, cam așa începea povestea următoare. „Domnupolițist, eu m-am dus la nuntă trează, negustată. M-am dus dichisită, aranjată, acuma m-am mai deranjat un pic.” Cea care spune toate astea și-a băgat niște scobitori în față și a început să cânte „Cine iubește și lasă”. Așa cântase la nunta aceea, nuntă a unui bărbat iubit, care se însura cu alta, una, Tudorița, mică și grasă, dar bogată (taică-suar fi avut o fabrică de scobitori), după cum aveam să aflăm. Și auzind-o, al luParaschiv, căci acesta era numele bărbatului, a sărit să o sărute. „Și atunci s-a întâmplat nenorocirea. Că v-am zis că el e mai mic decât mine. Și scobitoarea asta i-a intrat în ochi. (…) Domnupolițist, dacă vreți să-mi dați drumu‘ , că tresă mă duc să-i schimb bandajulual luParaschiv.”

metropolis-5

Și atmosfera a rămas una de bună-dispoziție, pentru că pe scenă a urcat o olteancă, purta ie și floare roșie în păr, fustă plisată și venea de la Gogoșu, unde trăia cu un pictor, pe care ea-l făcuse pictor când hotărâse pentru ei să fie artiști, iar ea se făcuse actriță, și iat-o aici, pe scena de la Metropolis, unde auzise că se ține audiție. Maricica, așa o chema. Spunea mai ales oltenești, pentru că rușii nu-i plăcuseră. Uite, de exemplu, la Cehov… „Femeile nu zic altceva decât La Moscova, la Moscova!, da nuse urcă una-n tren. Și cred că mai au și tren direct (…) Nu putui cu rușii.” Momentul avea să se încheie cu un „Mărine la nunta ta, Mărine, Mărine”, din acela adevărat, cu chiuituri și tot ce-i trebuie.

A urmat un parlamentar român, doamnă serioasă, în negru, la sacou, aleasă la Rădăuți care, printre altele, avea să cânte „Deșteaptă-te, române!”. Să ne aducem aminte că e, totuși, 1 decembrie.

Și mai țin minte o femeie-taximetrist, tot îmbrăcată în negru, care zicea că tot ce are e de la morți: geaca din piele de la fratele mort într-un accident de motocicletă, ceasul lui Jim Morrison, stricat, dar nu conta, era achiziționat la o licitație, CD-uri de la un coleg mort de boala secolului, dintele de lapte al fiului ei, care însă nu era mort și urma povestea lui, cum căzuse de la balconul etajului patru în copilărie, jucându-se cu un vecin, cum rămăsese imobilizat la pat, și aveai impresia că asculți chiar o femeie care acasă avea un astfel de copil și în mână un telefon care suna pe muzică de Janis Joplin. „Janis, asta. Altă moartă”, zicea. Apoi, și ea a plecat. Fiecare dintre ei venea și pleca. Timp de două zile. Șase minute de fiecare. Atât. Dintre ei, doar zece vor fi aleși. Cine sunt aceia, vom afla curând. Eu tot ce v-am putut spune, v-am spus: era, într-adevăr, o plăcere să îi vezi și să îi asculți.

metropolis-6

Pe 1 și 2 decembrie, de la zece dimineața până după-amiaza târziu, Teatrul Metropolis a găzduit audițiile prin care sunt aleși zece actori tineri în distribuția spectacolului aniversar ce va marca zece ani de la înființarea teatrului. Condițiile obligatorii pentru actorii înscriși au fost: vârsta maximă de 30 de ani, studii universitare finalizate (licență / licență + master finalizat), să nu fie angajați cu contract de muncă într-un teatru și disponibilitate pentru începerea repetițiilor începând cu data de 10 ianuarie 2017. Inițiativa își propune să sprijine tinerii actori, proaspăt absolvenți ai facultăților de teatru.

Cei zece actori finaliști, fiecare dintre ei ales de unul dintre actorii mari din juriu, vor fi prezentați oficial în cadrul Galei Teatrului Metropolis care va avea loc în data de 14 decembrie 2016.

Și sala s-a veselit mai departe, pentru că pe scenă a urcat o olteancă, purta ie și floare roșie în păr, fustă plisată și venea de la Gogoșu, unde trăia cu un pictor, pe care ea-l făcuse pictor când hotărâse pentru ei să fie artiști, iar ea se făcuse actriță, și iat-o aici, pe scena de la Metropolis, unde auzise că se ține audiție.

Foto: Laura Dobre

18
/01
/19

Proaspăt apărut, al cincilea DVD din excelenta colecție Sahia Vintage, coordonată de cercetătoarea Adina Brădeanu în cadrul unui proiect al Asociației One World Romania, prezintă și discută, sub titlul „Efemere”, câteva filme comandate în diferite perioade Studiului Sahia de diverse instituții ale statului comunist.

18
/01
/19

Acum sunt o fetiță mare, chiar dacă mă cred uneori „lup marin”. Lupul marin, în caz că nu știați, este un animal de casă care are misiunea de a salva viețuitoarele din apele sărate ale mărilor și oceanelor. De câteva zile mă tot pregătesc să-mi fac bagajele să merg în Italia, la frățiorul meu bolnav. Sunt foarte fericită că-mi pot lua cu mine toate jucăriile și că voi zbura cu avionul. Pentru că nu am mai zburat cu avionul niciodată, recunosc că sunt emoționată.

18
/01
/19

Dacă mi-ar fi spus cineva la jumătatea lui noiembrie, când l-am luat de mânuță pe Toma și ne-am dus să ne întâlnim cu primarul orașului Măgurele pentru a discuta despre o implicare totală a locuitorilor și instituțiilor în cazul Mirunei - o fetiță de 2 ani și jumătate din localitate, diagnosticată cu leucemie -, că în mai puțin de o lună și jumătate doctorii de la Marie Currie îmi vor spune, fără menajamente: "Copilul dvs are cancer", l-aș fi trimis cu trotineta la balamuc.

18
/01
/19

Pe vremuri, asta însemnând acum câteva săptămâni, ori de câte ori își făcea tata timp să se joace cu noi - reușea cam greu să se desprindă de știrile politice sau de îndeletnicirile lui de pe facebook - mă întrebam de ce mă încearcă sentimente atât de diferite față de părinți. Dacă mama nu-și permitea o secundă pentru ea dedicându-se total nouă, tata abia dacă se îndura să ne alerge seara un pic în jurul mesei, prefăcându-se că este căpcăun.

18
/01
/19

Spectacolul „Moș Nichifor”, după povestea Moș Nichifor Coțcariul de Ion Creangă, în regia lui Alexandru Dabija, va avea premiera la Teatrul ACT pe 23, 24 și 25 ianuarie, de la ora 19:30, avându-i în distribuție pe Marcel Iureș și Ruxandra Maniu.

17
/01
/19

TURISM CULTURAL. Iordania e cu mult mai mult decât deșertul Wadi Rum și Petra, minunea din deșert, binecunoscute de altfel călătorilor români. Vă propunem altceva.

16
/01
/19

Romanul autobiografic „Promisiunea zorilor” de Romain Gary (traducere din franceză și note de Daniel Nicolescu) a fost publicat la editura Humanitas Fiction, în anul 2018.

16
/01
/19

Editura Litera anunță peste 700 lansări editoriale noi în 2019 și vă propune să notați în agendă cărțile-eveniment peste care nu trebuie să treceți fără a le fi citit anul acesta.

16
/01
/19

Seară specială la Teatrelli, cu intrare liberă: Constantin Bălăceanu-Stolnici și Adrian Majuru invită publicul la o dezbatere care marchează împlinirea a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române.

15
/01
/19

Incluse în proiectul Viitorului Memoriei, o platformă dedicată memoriei Holocaustului în România, filmele documentare realizate, fără patos, de Olga Ștefan înregistrează mărturiile prețioase ale mai multor supraviețuitori ai persecuțiilor împotriva evreilor. O formă de amintire necesară și inevitabil fragmentată.

15
/01
/19

După cum veți afla de pe această pagină, sunt un băiețel de doi ani, diagnosticat după Crăciun cu neuroblastom* (cancer – cu metastaze multiple). Știu că asta sună un pic înfricoșător, dar câtă vreme există speranțe, rămân încrezător. Iată, am reușit și o rimă, mi se mai întâmplă...

Page 1 of 77012345...102030...Last »