Zece povești adevărate despre pasiune și film documentar
https://www.ziarulmetropolis.ro/zece-povesti-adevarate-despre-pasiune-si-film-documentar/

Daniela Apostol. 37 de ani. O fiică de 18 ani, Laura. Un festival de film documentar de 3 ani, Docuart Fest (primul slogan – „Cele mai frumoase poveşti sunt adevărate”). Și o pasiune pentru poveşti şi tradiţii care o urmăreşte şi când merge pe stradă.

Un articol de Adina Scorţescu|30 noiembrie 2014

Dina de la docuart.ro. Dorința de a face mereu doar ceea ce îi place. Trei facultăți începute, doar una terminată, „la bătrânețe” (Regie de film la Universitatea Media). Trei ani fără nicio zi de concediu („nu se poate, nu e timp”). Și zece povești despre ce înseamnă să fii pasionat de filmul documentar.

1. La început, a fost o joacă. Nu mi-am dorit să fac neapărat documentar dar, știi cum e, „pofta vine mâncând”. Întâmplarea a fost că, în anul II, am făcut un documentar despre lingurari. Care, de fapt, nu sunt țigani, pentru că ei nu sunt recunoscuți de nicio parte; sunt așa, ai nimănui. I-am numit „Kopanari”, din limba bulgară. L-am făcut într-un week-end, cu doi operatori după mine. Mi-a plăcut mult subiectul: tu faci o lingură în șapte operațiuni și o vinzi cu un leu. Mi s-a părut cumplit! N-a reieșit neapărat lucrul ăsta, pentru că, la documentar, degeaba te duci tu cu un scenariu în cap; trebuie să ai noroc la fața locului. Și trebuie să fii un foarte bun reporter.

Eu nu aveam experiență, deci mi-a ieșit un pic altceva. L-am filmat în august și l-am montat în februarie, pentru că nu mi se așeza. Nu se lega povestea! Eu voiam să spun ceva, filmul și răspunsurile oamenilor erau altele… drept pentru care l-am lăsat să se odihnească aproape șase luni și, în februarie, m-am enervat, că venea sesiunea. Și s-a legat. În două zile am făcut un documentar de șapte minute. Și am luat cu el șase premii.

2. Am fost dintotdeauna înnebunită să stau cu oamenii de vorbă și să strâng legende, povestioare. Acum, de exemplu, lucrez la o poveste despre noroc. Cum este el văzut, în toate colțurile țării ăsteia? Când mă gândesc la documentar, eu mă duc în primul rând pe zona asta, a tradițiilor, a datinilor care se pierd. Mai puțin pe cea a documentarului istoric sau observațional, care mie nu-mi place.
Trebuie doar să ai răbdare să pui o cameră și să tragi cu ea un an de zile. Dacă ai și un monteur bun, filmul nici nu mai e al tău. În documentar, regizorul nu trebuie neapărat să intervină. Dar cel de autor are nevoie de subiectivitatea, într-o doză cât de mică, a regizorului. Că, până la urmă, documentarul e o formă de artă, nu neapărat o relatare sau un material jurnalistic.

3. Site-ul Docuart s-a născut dintr-o mare frustrare. În facultate, n-aveam unde să văd documentare românești. Le ceream profesorilor să ne dea materiale: „Dați-ne și nouă două documentare bune și două proaste și-om fi noi în stare să ne dăm seama de ce ăla e bun și ălalaltul e prost.” N-am putut să fac nici măcar practică în TVR ca să intru în contact cu oamenii ăștia, că nu ne primeau. Spuneau „Nu suntem obligați să forțăm pe cineva să vă ia în practică”. Deci nu puteam să învăț nimic. Îmi doream un site românesc, cu documentare românești, cu care să mă pot identifica și, pe urmă, să mă duc către producțiile de afară. E normal ca întâi să cunoști conținutul tău și dup-aia pe cel extern, nu?

4. Pe 14 decembrie 2010 am dat drumul – împreună cu partenerul meu, Gabi – la platforma Docuart, cu trei filme documentare, dintre care unul era al meu. Dup-aia ne-am dus după studenți, să ne dea documentare. Și toți ne întrebau: „Da’ cine-i Docuart ăsta? Documentarul meu este mult prea bun ca să-l pun așa, oriunde!” Am fost foarte dezamăgiți… nu venea nimeni înspre noi. Așteptam să vină fericirea și ea nu venea. (râde) Dar Vivi Drăgan Vasile, care are FAV (Fundația Arte Vizuale), ne-a creditat așa… ca și cum ne-ar fi pus Dumnezeu mâna în cap. Am stat de vorbă cu el zece minute, la el la fundație, în picioare, după care mi-a pus toate DVD-urile în brațe (cu documentare ale lui Alecu Solomon) și mi-a zis: „Uită-te pe site și spune-mi ce mai vrei.” Am plecat de acolo… bâlbâită. Șocată de generozitatea lui.

5. După ce lucrurile au început să meargă mai bine, ne-am spus că nu putem rămâne la stadiul ăsta, ne mai trebuie ceva. „Hai să facem și noi un festival! Festivalul Docuart.” (Mai fusesem pe la diverse festivaluri și nu ne-au plăcut; ni s-au părut cam triste.) „Dar cum să facem?! Că noi n-avem bani, suntem ai nimănui…” Am stat un pic și ne-am uitat de unde am putea lua finanțare și ne-am dat seama că am avea nevoie de un ONG. Dar, ca să poți să depui actele pentru fonduri nerambursabile, îți trebuie o primă ediție de festival; altfel nu se poate, ești depunctat.

Și așa am pregătit noi prima ediție a festivalului, în șase săptămâni, în 2012. S-a desfășurat la Clubul Țăranului Român. Banii i-am pus de la noi. O prietenă m-a ajutat cu roll-up-urile, alta cu sloganul („Cele mai frumoase povești sunt adevărate”), Vivi Drăgan Vasile ne-ajutat, din nou, cu filme; că n-aveam ce să proiectăm în festival. (râde) Libra Film, a lui Tudor Giurgiu, ne-a dat „Marele jaf comunist” al lui Alecu Solomon. I-am avut în festival și pe Diana Deleanu și Cornel Mihalache.

6. Au fost trei zile de festival care au ieșit foarte bine! Lumea stătea în picioare ca să vadă documentare, câte patru pe seară. Îmi aduc aminte că, în a doua seară, chelnerii nu mai serveau la masă; erau cu ochii lipiți de ecran. Eu făceam pe plasatoarea, încercam să găsesc locuri pentru toată lumea, și erau oameni în picioare, cu paharul de vin în mână, care ziceau că stau foarte bine… Nu-mi iese din cap imaginea asta.

7. După ce-am bifat prima ediție, am zis „ee, acum începe nebunia”. Căci ediția următoare trebuia să iasă foarte bine. Pentru proiectul depus la AFCN am scris două luni jumate, zi de zi. Ce scriam astăzi, mâine ștergeam. Aveam senzația că nu este destul de argumentativ. Pentru că despre asta e vorba, când te duci să depui: să argumentezi cât mai bine de ce ai tu nevoie de banii ăia.

dina

Vacanță n-am avut de trei ani. Singurele mele zile libere sunt de Paști, de Crăciun și de Anul Noi. Anul ăsta, pe 1 ianuarie, eram la birou și scriam pentru AFCN. Și rezultatele au început să se vadă; în 2014, pe parcursul a cinci zile de festival s-a văzut cum „România face documentar”, după ce, în 2013, am susținut că „O felie de viață nu e ficțiune”.

8. Să fim serioși, nu consumă oricine documentar. Anul trecut am făcut interviuri pe stradă; am vrut să văd la ce se gândește lumea când îi spui „documentar”. Majoritatea oamenilor spuneau că da, ei se uită la documentar: se uită la Teleenciclopedia. Sau la Discovery.
De asta, documentarul de autor, odată văzut, te prinde, pentru că e altfel decât documentarul informațional. Este plin de emoție; îți trezește o amintire, îți smulge o lacrimă, te înfurie…

Am început să fim din ce în ce mai dependenți de trăirile astea. De asta cred că nu mai merge omul la ficțiune; pentru că ficțiunea românească se bazează pe foarte mult social. Adică pe foarte multă știre, pe jurnalism. Toate ficțiunile noastre au la bază cazuri reale… de care suntem sătui până peste cap. De asta nu vine publicul în sălile le cinema! Apoi, din punctul meu de vedere, regizorii care fac ficțiune la noi, o fac strict pentru piața de afară; pentru cei de acolo, subiectele astea sunt exotice.

9. Realizatorii de documentare, sătuli de toate știrile astea din presă, vin cu câte o chestie umană, care nu are cum să nu te cucerească. Îți dau un exemplu: „Humorescă”, al Dianei Deleanu. E un documentar simplu: o băbuță de 90 și ceva de ani care se căsătorește pentru a lua ajutorul ăla de la primărie, ca să aibă bani de înmormântare. Documentarul nu e nici pe departe plângăcios, are atât de multă artă și poezie în el, că n-o să-ți vină să crezi. E demențial făcut, a luat vreo 28 de premii, numai pe afară a luat peste zece. Cred că ăsta a fost declicul pentru mine; l-am văzut în primul an de facultate.

10. Întotdeauna am făcut tot ce mi-a plăcut; doar ce mi-a plăcut. Dar cred că toată lumea poate face asta. Uite, eu nu pot să mă susțin din Docuart. Drept pentru care, trebuie să fac altceva. Și nu mă vait, pentru că iau banii din buzunarul stâng și-i pun în buzunarul drept. Asta, pentru mine, este o motivație. Pentru alții, ar fi o chestie nasoală. E OK să fac și site-uri, aplicații Facebook, producție video, DTP. O fac cu mare drag, pentru că banii îi direcționez cum vreau eu, întotdeauna către Docuart.

Odată ce ai intrat în chestia asta, nu mai poți s-o lași; pentru că mergi pe stradă și vezi tot timpul cadre, îl auzi pe unul certându-se și faci imediat o poveste. Eu așa sunt de câțiva ani buni. Și, orice văd, mă gândesc: „Aa, cât de tare ar fi să fac chestia asta în festival” sau „Aa, nu, asta n-aș face-o”.

FOTO: arhiva proprie

27
/02
/24

Între 6 și 7 aprilie va avea loc Digital Nomad Summit, conferința dedicată celor care vor să lucreze și să trăiască oriunde în lume. Timp de două zile, 12 speakeri locali și internaționali vor oferi inspirație, povești și instrumente valabile pentru cei care vor să-și schimbe locuința și să lucreze din Asia sau Europa.

15
/02
/24

Pe 26 martie 2024, începând cu orele 18.30, Opera Națională București va găzdui o ediție specială din ciclul de conferințe SCENA GÂNDIRII. Evenimentul, desfășurat sub titlul „Universitate, societate, creativitate”, va aduce pe scenă trei rectori ai unora dintre cele mai reprezentative universități românești.

11
/01
/24

Institutul Cultural Român anunță lansarea ediției din 2024 a Programului CANTEMIR*, program de finanțare pentru proiecte culturale destinate mediului internațional. ICR va acorda finanțare nerambursabilă pentru inițiative culturale din domeniile arte vizuale (arte plastice, arte decorative, știință/cercetare și arhitectură, design, noile media, fotografie, performance) și artele spectacolului (teatru, muzică, dans).

15
/12
/20

TOP Ce filme româneşti de ficţiune merită reţinute din acest an 2020 în care cinematografia a fost dată peste cap? Cu ce mai rămânem în afară de două încercări radicale ale unor regizori consacraţi, precum „Tipografic Majuscul”, de Radu Jude, şi „Malmkrog”, de Cristi Puiu?

29
/12
/19

TOP A fost o ediţie foarte bună a festivalului de la Cannes, aşa că topul meu de final de an, care inevitabil e unul subiectiv, e influenţat de asta. Cap de listă e, totuşi, extraordinarul câştigător de la Berlin. Filmele-vedetă de la Veneţia nu m-au impresionat.

23
/12
/19

ANALIZĂ A fost un an cu de toate pentru cinematografia română: succese internaționale, apariția unor noi voci promițătoare, cineaști care se reinventează, prelungiri reușite ale realismului Noului Val, epigonism, insistența pe tema comunismului, filme de public, dar și un scandal în jurul concursului organizat de Centrul Național al Cinematografiei.

06
/09
/19

Invitată a celei de-a şaptea ediţii a Alba Iulia Music & Film Festival (30 august - 1 septembrie), eveniment organizat de TIFF, Maia Morgenstern a vorbit, la o întâlnire cu publicul, despre cinema, despre cum a ajuns actriţă, despre „Balanţa” şi Lucian Pintilie, despre generaţii şi despre seriale.

05
/09
/19

Colaborator al Ziarului Metropolis, Mihai Cristea a fost din nou la Festivalul de la Veneţia, de unde a scris despre câteva titluri: de la filme americane dezamăgitoare ca ”Ad Astra”, de James Gray, sau ”The Laundromat”, de Steven Sorderbergh, şi până la filme ambiţioase ca „Ema”, de Pablo Larrain, şi „Martin Eden”, de Pietro Marcello.

03
/07
/19

INTERVIU „Învăț film pe măsură ce îmi fac filmele”, spune cunoscutul cineast filipinez Brillante Mendoza, într-un interviu exclusiv pentru Ziarul Metropolis. Regizorul vorbește despre importanța premiilor și își explică stilul special de lucru, dar și motivele pentru care este interesat de aspectele sociale din Filipine.

07
/05
/19

PREVIEW Cu „La Gomera”, Corneliu Porumboiu a ajuns în sfârșit acolo unde îi era locul: în Competiția de la Cannes, cel mai important festival de film. El concurează pentru Palme d`Or cu cineaști-cult ca Almodóvar, frații Dardenne, Jarmusch, Kechiche, Loach, Malick sau Tarantino. La ce să ne așteptăm?

06
/01
/19

PREVIEW Anul 2019 se anunță promițător pentru cinematografia română. Cele mai așteptate sunt noile filme realizate de Cristi Puiu și Corneliu Porumboiu, cu o potențială premieră la Cannes. Tot în acest an va ieși în săli și „Nu mă atinge-mă”, controversatul debut al Adinei Pintilie.

12
/12
/18

TOP Documentarele își fac cu greu loc în cinematografe. Așa că pentru a viziona cele mai noi filme de nonficțiune nu ne rămân decât festivalurile și diferitele platforme. Am ales 10 documentare care m-au impresionat cel mai mult dintre cele văzute în 2018. Sunt filme extrem de stimulante și de îndrăznețe.

09
/12
/18

TOP Am ales cele mai relevante filme românești ale anului, din cele 25 de titluri de ficțiune care au ajuns în 2018 în cinematografe. Nu a fost un an rău: cinema-ul românesc a continuat să impresioneze în festivaluri, iar unul dintre filme, „Moromeții 2”, a stabilit chiar un record de spectatori.