„Zeul Carnagiului”, la Sibiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/zeul-carnagiului-la-sibiu/

Plasat între tragicomedie şi critică socială acidă, cel mai nou spectacol al secţiei germane a naţionalului sibian, „Zeul carnagiului”, în regia lui Bogdan Sărătean, va fi prezentat în avanpremieră vineri, 24 ianuarie 2020, premiera urmând a avea loc sâmbătă, 25 ianuarie 2020, de la ora 19:00, la TNRS – Sala Studio.

Un articol de Liliana Matei|24 ianuarie 2020

Spectacolul îi are în distribuție pe actorii TNRS Emőke Boldizsár, Daniel Bucher, Johanna Adam, Daniel Plier și are la bază textul omonim al autoarei Yasmina Reza, unul dintre cele mai premiate texte scrise de autoarea de origine franceză.

Textul propune o reconsiderare cinică a raporturilor interumane actuale în care ipocrizia socială atinge paroxismul. Doi elevi au o dispută violentă la școală, eveniment care îi aduce față în față pe părinți. În încercarea de a găsi o rezolvare pe calea dialogului, a conflictului dintre cei doi copii, măștile încep să cadă pe rând. Teme precum familia, societatea, educația, instinctul de supraviețuire și de apărare teritorială ori raporturile între clase sunt topite inteligent într-un dialog dinamic și agresiv(-pasiv), punându-ne în fața unei „comedii umane” la scară micro în care se oglindesc micile acte de cruzime cotidiană ale fiecăruia dintre noi.

„Personajul central al spectacolului nostru e un hamster. Făptura aceea care nu e nici animal sălbatic, dar nici animal de casă. Deprimat și nefericit în acvariu, dar incapabil să supraviețuiască în afara lui. Incapabil să gestioneze libertatea. Personajul acesta e omul contemporan. Cu toate măștile lui, cu toate tabieturile lui. Omul occidental. Cel care protestează pe tema schimbărilor climatice, iar apoi ia taxiul spre casă, cu o oprire la fast-food. Omul occidental contemporan, care donează 2 euro pentru copiii din Africa direct de pe iphone-ul său a cărui baterie funcționează cu cobaltul extras din mine de acești copii. Sau, pur și simplu, un text excelent, cu patru actori foarte buni. Despre asta e vorba în spectacolul nostru”, spune regizorul Bogdan Sărătean.

29
/08
/23

Spiritul generozității prin muzică se multiplică pe perioada Festivalului Internațional George Enescu printr-o mulțime de evenimente conexe organizate de parteneri de tradiție ai Artexim, în 12 orașe din toată țara dar și în locații din București. Pe lângă concerte și recitaluri, programele includ proiecții de film, expoziții și o inedită instalație artistică cu elemente de realitate augmentată.

28
/08
/23

Dacă vă întrebați cum să vă distrați în ultimele zile de vacanță, am o veste bună pentru voi: BIAF Kids este locul pe care nu trebuie să-l ratați! BIAF Kids este un eveniment special unde puteti să descoperiți magia cărților, a filmelor și a teatrului, într-un cadru plin de culoare și veselie.

28
/08
/23

Spectacolul „Balena“, de Samuel D. Hunter, în regia lui Andrei Huțuleac, va deschide stagiunea la Teatrul Tineretului Metropolis cu două reprezentații, programate pe 15 și pe 16 septembrie, de la ora 19.00. Biletele se vând repede, așa că vă invităm să vă ocupați încă de pe acum locul în sală. Cu această ocazie puteți naviga și pe noul site al teatrului, care are un design nou, intuitiv și funcțional.

24
/08
/23

După primele 11 zile la Brașov, Codlea, Feldioara, Bran și Râșnov, Festivalul de Film și Istorii (13 – 27 august 2023) continuă încă 4 zile la Râșnov cu un program de calitate cu multe proiecţii de film, dezbateri pornind de la tema „Radicalizare”, concerte, ateliere interactive și momente speciale.

24
/08
/23

Finalul verii aduce cu el primele vești despre poveștile care se întorc pe scenă începând cu luna septembrie. Câteva dintre titlurile care au devenit sinonime cu emoțiile intense și revelațiile trăite în sala de spectacole și-au confirmat prezența în programul unteatru la început de stagiune. Tot ce-i minunat în lume, în regia lui Nicolae Constantin Tănase și Efecte secundare, un spectacol semnat de Vlad Bălan, se numără printre producțiile pe care spectatorii din București le vor putea vedea la unteatru în următoarea perioadă