ZFR Chişinău îl omagiază pe actorul Ilarion Ciobanu
https://www.ziarulmetropolis.ro/zfr-chisinau-il-omagiaza-pe-actorul-ilarion-ciobanu/

Un omagiu dedicat actorului român cu origini basarabene Ilarion Ciobanu, o selecţie cu scurtmetraje de şcoală ale regizorilor noului cinema şi un film celebru pentru copii fac parte din programul celei de-a 5-a ediţii a Zilelor Filmului Românesc de la Chişinău, care va avea loc între 10 şi 13 octombrie la Centrul Cultural „Odeon” şi la AMTAP.

Un articol de Petre Ivan|1 octombrie 2019

Născut în 1931 la Ciucur, în judeţul interbelic Tighina, şi plecat dintre noi în 2008, la Bucureşti, Ilarion Ciobanu a fost unul dintre cei mai cunoscuţi şi îndrăgiţi actori români, cu roluri în peste 60 de filme.

ZFR îl omagiază pe Ilarion Ciobanu prin programarea a două titluri importante din cariera sa, incluse în tradiţionala secţiune Retro, dedicată filmelor clasice ale cinematografiei române: „Răscoala” (1965), de Mircea Mureşan, şi „Doi bărbaţi pentru o moarte” (1969), de Gheorghe Naghi.

RASCOALA

Laureat al premiului de debut la Cannes în 1966, „Răscoala” este ecranizarea celebrului roman al lui Liviu Rebreanu. Prin intermediul ţăranului Petre Petre (Ilarion Ciobanu), sunt relatate evenimentele din timpul Răscoalei din 1907, de la declanşare şi până la înăbuşirea ei.

„Doi bărbaţi pentru o moarte” spune povestea tragică a unui triunghi amoros, în care doi bărbaţi, un român şi un secui, iubesc aceeaşi femeie.

Cele două filme vor fi proiectate la cinematograful „Odeon”, în prezenţa actorului şi regizorului Ioachim Ciobanu, fiul lui Ilarion Ciobanu, care va evoca personalitatea tatălui său.

Amintiri din copilarie

Tot la „Odeon”, copiii, dar şi părinţii se vor putea bucura de clasicul film „Amintiri din copilărie” (1965), de Elisabeta Bostan, care ecranizează cunoscutele povestiri cu acelaşi titlu ale lui Ion Creangă.

În cadrul tradiţionalului parteneriat dintre ZFR şi Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău, la AMTAP vor putea fi văzute, într-o proiecţie specială în scop didactic, scurtmetrajele de şcoală ale unora dintre regizorii generaţiei Noului Cinema Românesc.

Este vorba de filmele „Mâna lui Paulişta” (1998, r. Cristian Mungiu), „Zăpada mieilor” (1998, r. Călin Peter Netzer), „Voila” (1999, r. Dumitru Grosei), „Bucureşti – Wien 8:15” (2000, r. Cătălin Mitulescu) şi „Călătorie la oraş” (2003, r. Corneliu Porumboiu).

În secţiunea principală de filme noi, anunţată deja, vor putea fi văzute şase titluri de succes, în premieră în Republica Moldova: „La Gomera” (2019), de Corneliu Porumboiu, „Nu mă atinge-mă” (2018), de Adina Pintilie, „Arest” (2019), de Andrei Cohn, „Monştri.” (2019), de Marius Olteanu, „Alice T.” (2018), de Radu Muntean, şi „Povestea unui pierde-vară” (2019), de Alexandru Papadopol.

Invitaţii ediţiei sunt actorii Alexandru Papadopol şi Cristian Popa şi regizorul Andrei Cohn.

Programul complet şi informaţiile despre filme pot fi găsite pe pagina de Facebook a evenimentului – Zilele Filmului Românesc la Chişinău.

Intrarea este liberă la toate proiecţiile, în limita locurilor disponibile.

În premieră, Zilele Filmului Românesc se vor extinde în acest an şi în alte oraşe din Republica Moldova: Cahul, Călăraşi şi Nisporeni. Selecţia filmelor şi programul proiecţiilor din cele trei localităţi vor fi anunţate în curând.

Zilele Filmului Românesc de la Chişinău sunt un eveniment organizat de Asociaţia Cineaştilor Independenţi Alternative Cinema din Republica Moldova și casa de producţie Rova Film din România.

Zapada mieilor

Evenimentul  este finanţat de Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării din Republica Moldova, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chişinău, Uniunea Cineaştilor din România (UCIN), Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) din Republica Moldova, Primăria Municipiului Chişinău.

Parteneri sponsori: Arhiva Naţională de Film (ANF) din România, DACIN SARA, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC) „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti, Opa Greek Cafe, Moldova Film, Lucru Manual Moldova, Symbol Media, Idegraf, Salpan, Print Caro, Hero Pictures.

Parteneri media: TVR Moldova, Jurnal TV, Vocea Basarabiei, Radio Chişinău, Radio Plai, Radio Moldova Tineret, Ziarul de Gardă, Moldova.org, Cotidianul.md, Diez, Zugo, Locals.

Foto: Ilarion Ciobanu – facebook

13
/04
/23

Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL ajunge anul acesta la cea de-a 20-a ediție ce se va desfășura între 14 și 20 august la Sfântu Gheorghe, Delta Dunării.

12
/04
/23

În luna mai, Warner TV transformă ziua de marți în ziua Rambo. În fiecare săptămână, celebrul personaj interpretat de Sylvester Stallone va avea parte de acțiune în filmele „First Blood”, „Rambo: First Blood Part II” și „Rambo III”.

06
/04
/23

American Independent Film Festival revine anul acesta la București cu cea de-a VII-a ediție, care va avea proiecții în sălile de cinema din București, între 21 și 24 aprilie, la Cinema Elvire Popesco și Cinemateca Eforie, și proiecții în aer liber, între 23 și 25 iunie, la Roaba de cultură, în Parcul Herăstrău.

31
/03
/23

KineDok – programul internațional ce promovează filmul documentar în spații alternative – revine la Festivalul Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului One World Romania. Pe 4 aprilie, de la ora 16:00, la Biblioteca Metropolitană București – Filiala Dimitrie Cantemir (Str. Viitorului nr. 52), prezentăm dezbaterea „Rolul bibliotecilor în activarea comunității locale prin film documentar”.

30
/03
/23

Telespectatorii TVR Cultural sunt invitaţi sâmbătă, 1 aprilie, la o nouă „Noaptea Albă a Filmului Românesc", alături de regizorul Cristi Puiu. Apreciatele filme „Moartea domnului Lăzărescu", „Sieranevada" și „Malmkrog", dar și scurtmetrajul „Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea" se regăsesc printre filmele difuzate de TVR Cultural, pe 1 aprilie.

29
/03
/23

O nouă producție din Franța se pregătește să ajungă pe marile ecrane din România, începând cu data de 14 aprilie. În regia lui Laurent Charbonnier și a lui Michel Seydoux, doi artiști emblematici pentru industria de documentar despre natură, „Ștejarul și locuitorii săi” este un film despre universul unui stejar cu vârsta de 210 ani și importanța sa pentru toate vietățile pentru care el înseamnă acasă.

29
/03
/23

Festivalului de Film Românesc de la Nantes prezintă a doua sa ediţie în perioada 29 martie – 2 aprilie 2023, în organizarea Centrului Cultural Franco-Român de la Nantes şi având ca partener principal Institutul Cultural Român de la Paris. În luna Francofoniei, festivalul celebrează cultura română francofonă şi diversitatea culturală, marcând 30 de ani de la aderarea României la Organizaţia Internaţională a Francofoniei.