Zidul și imnul
https://www.ziarulmetropolis.ro/zidul-si-imnul/

Germania are graţia unui zid de beton în care se reped berbeci mai mari sau mai mici. Nu se mişcă, nu se emoţionează, nu are regrete, doar suferă de o eficienţă care unor latini le creează instantaneu vertijuri. Ultimul berbecuţ care s-a înfit cu capul în perete a fost echipa Slovaciei. Trosc, poc, pac, de trei ori şi cazul a fost rezolvat. „Altul mai gras, că pe asta l-am ras”, cum spunea un tip care împărţea dreptatea pe stradă, fără ca cineva să-i solicite ajutorul.

Un articol de Dede's|26 iunie 2016

Până la ora închiderii acestui articol nu știm cine e la rând, Italia sau Spania, dar acest lucru contează mai puțin dacă adversarul Germaniei va încerca să se repeadă cu capul înainte în zid.

Un alt tip care a ieșit la pensie fără să apuce să muncească ceva avea un sfat pentru toți cei care într-un moment al vieții lor au în față un zid: „prostul pune mâna pe baros și încearcă să-l spargă, muncește mult și face gălăgie, deșteptul  îl ocolește sau îl sare, că până acum nu am întâlnit niciun zid ridicat până la cer sau lungit până la marginea pământului”.

Concluzia e simplă, fără un pic de șmecherie, Germania e de nebătut. Vom trăi și vom vedea cine va ști cum să ocolească zidul, sau cine va găsi fisura îneuropeanul metropolis beton.

Dar să nu pomenim doar de învingători, de ei sunt pline cărțile de istorie. Întrebarea este următoarea, noi spectatorii neutri  cu ce rămânem de pe urma participării Slovaciei la acest turneu? Cu vetusta creastă a lui Marek Hamșik, copiată și de un coleg născut mai târziu, dar în primul rând cu imnul acestei țări, cel mai frumos (părere absolut personală)  dintre cele 24 ascultate la acest european.

„Nad Tatrou sa blýska – Fulger peste munții Tatra”, cântec popular slovac pe versurile lui Janko Vlastimil Matúška, m-a făcut să tresar ori de câte ori a fost intonat, poate și pentru faptul că prin vene încă îmi curge un strop din sângele unui soldat român căzut la datorie în acești munți. Pentru cei care încă nu au înțeles, fotbalul nu este doar depre cornere, cartonașe și goluri. Dacă ne-am raporta doar la acestea nu ar avea absolut niciun farmec.

Foto: Europeanul Metropolis – facebook, wikipedia, euro 2016

11
/07
/16

Portugalia este regina Europei din punct de vedere fotbalistic, dar trebuie să recunoaştem că regina balului de la finalul turneului a fost molia, multiplicată în câteva sute de mii de exemplare. Ca orice oaspete nepoftit, a fost prezentă în toate momentele cheie ale finalei, de la fluierul de start până la accidentarea lui Ronaldo, golul lui Eder şi decernarea trofeului.

10
/07
/16

În versiunea sa portugheză a Şeherazadei, cineastul Miguel Gomes include un episod, inventat sau stilizat, în care un cocoş este adus în faţa justiţiei pentru a-şi justifica infracţiunea în formă continuată. Mai exact, pasărea nărăvaşă din Resende (orăşel din districtul Viseu, care nu-i în Maramureş, deşi sună la fel) tulbura prematur liniştea matinală a locuitorilor.

08
/07
/16

Duminică seara cinăm în familie. Cine doreşte poate să şi danseze, dar programul muzical este compus exclusiv din fado şi şansonete. Cina se va lua la ora 22.00 şi are ca fel principal coq au vin, adaptat şi reinterpretat. Se ia un cocoş, puţin mai mic decât Pogba, dar mai înfoiat decât Griezmann, şi se achiziţionează un vin de Maderia, dacă se poate producţie 1985 (anul naşterii lui Ronaldo).

06
/07
/16

Citit prin gaura antropocheii, tabloul semifinalelor de la Euro e reprezentarea fidelă a formulei sociale bazate pe arhetipuri. E ca-n viaţă, mai simplu spus. Sau ca la revoluţie. Regizată sau spontană. Indiferent însă de absenţa sau prezenţa sforilor, obiectivul celor angrenaţi e acelaşi: să învingă.

04
/07
/16

Optimismul exagerat al amatorilor ocazionali de fotbal a înghețat duminică seara la Paris. Victoria Franței a fost primită de neutrii (care evident țineau cu Islanda) precum un cod congelat lipit de spate într-o zi ploioasă de iulie. Senzația este amestecată, de plăcere (șapte goluri într-un meci), de înfiorare (ce sumar i-au executat într-o repriză), de necaz (surpriza, surprizelor a fost eliminată), de revoltă (iar Germania – Franța), de resemnare (indiferent ce se întâmplă pe parcurs, la finiș tot un favorit ajunge).

03
/07
/16

Cum diva de pică a plecat în vacanţă la Miami, iar Leo nu ne-a răspuns la sms, l-am contactat, în calitate de suporter, pe domnul Klaus Iohannis*, un admirator al fotbalului german, pentru câteva cuvinte domoale despre dureroasa înfrângere a fratellilor d’Italia, în sferturile de finală ale Europeanului de fotbal.

02
/07
/16

Scenariul a fost identic ca-n primul sfert de finală: scor deschis repede (minutul 2 în Polonia - Portugalia, minutul 13, aseară), gol egalizator pe parcursul aceleiaşi reprize (între minutele 30 şi 33), remiză la pauză, iar la sfârşit, cu sau fără prelungiri şi lovituri de la 11 metri, calificare ratată de echipa care a înscris prima. Déjà-vu.

26
/06
/16

Germania are grația unui zid de beton în care se reped berbeci mai mari sau mai mici. Nu se mișcă, nu se emoționează, nu are regrete, doar suferă de o eficiență care unor latini le creează instantaneu vertijuri. Ultimul berbecuț care s-a înfit cu capul în perete a fost echipa Slovaciei. Trosc, poc, pac, de trei ori și cazul a fost rezolvat. „Altul mai gras, că pe asta l-am ras”, cum spunea un tip care împărțea dreptatea pe stradă, fără ca cineva să-i solicite ajutorul.

26
/06
/16

Eram la cină, cu nişte amici, pe Champs-Elysees, când mi-a parvenit vestea tristă a eliminării Croaţiei. A fost singura echipă de la acest Euro-peltea pe care am adorat-o, care m-a impresionat şi ale cărei evoluţii din faza grupelor mi-au zdrobit creierii. A fost naţionala pe care,dincolo de raţiuni si afinităţi, mi-am dorit să o văd jucând cu trofeul pe masă la Saint-Denis.

19
/06
/16

Când este vorba de Albania și prin cadru apare și generalul Anghel Iordănescu, în minte îmi vine automat un autor și o carte și dacă nu zic măcar asta, vorba lui Florin Piersic, nu mai zic nimic. „Generalul armatei moarte” este cartea și Ismail Kadare este omul care a plămădit-o. Povestea este excepțională și din câte îmi amintesc am relatat-o pe scurt în acest colț minunat de univers al internetului.

18
/06
/16

Kevin De Bruyne. Fotbalist de 55 milioane de lire. Sterline. Căci atât a scos din teşcherea Manchester City pentru a-l readuce în Premier League, anul trecut, după un minisejur catastrofal la Chelsea, în 2014. În sezonul recent încheiat a bifat 41 de apariţii sub comanda lui Pellegrini, în toate competiţiile, şi a înscris de 16 ori. Un scoresheet decent, însă de la el se doreşte mai mult.

17
/06
/16

Particip la al treilea European din cariera mea jurnalisticã, aflatã într-o prãbuşire financiarã liberã. Sunt propriul trimis special la Bordeaux, în Aquitaine. De ce aici? Am dat cu banul. Cred în hazard. Hazardul m-a adus în acest oraş în care cultura e mai ales a vinului. Oameni din Bordeaux îmbãtaţi cu vin traverseazã oraşul. Lor nu le pasã de campionat.

Pagina 2 din 3123