Zilele Bucureștiului – spectacole, ateliere și expoziții. Capitala, Zilele Bucureștiului – spectacole, ateliere și expoziții. Capitala, 557 de ani de atestare istorică
https://www.ziarulmetropolis.ro/zilele-bucurestiului-spectacole-ateliere-si-expozitii-capitala-implineste-557-ani/

Bucureştenii sunt invitaţi să participe, la sfârşitul acestei săptămâni, la evenimentele dedicate împlinirii a 557 de ani de atestare istorică a Capitalei organizate în Piaţa Constituţiei şi parcurile Cişmigiu şi Herăstrău, unde urmează să aibă loc concerte, expoziţii, ateliere, spectacole de teatru şi parade sau plimbări cu trăsura. Intrarea la toate evenimentele este gratuită.

Un articol de Petre Ivan|16 septembrie 2016

Piața Constituției

Pentru sâmbătă, în Piața Constituției, ARCUB a pregătit un concert cu cei mai iubiți artiști pop-rock ai momentului: Andra, Ștefan Bănică Jr, Zdob și Zdub, Holograf, Vunk, Bere Gratis, Sore, Loredana, Ruby, Connect-R, Gabriel Cotabiță, Marcel Pavel, Ovidiu Komornyic, Proconsul, Phoenix, Lidia Buble. Gazdele serii vor fi Răzvan și Dani.

Intrarea la concert va fi liberă, iar accesul publicului se va face începând cu ora 16,00. Concertul va începe la ora 17,00 și va dura până la miezul nopții.

Atmosfera de sărbătoare va fi completată de opt trupe de teatru de stradă, din Spania, Italia sau Franța. Clovni și păpuși uriașe, fluturi și dansatori luminoși se vor plimba printre spectatori și vor oferi mini-reprezentații pline de muzică și culoare în Piața Constituției și pe străzile alăturate. – Primăria BucureştiuluiZilele Bucureștiului

Parcul Herăstrău

De asemenea, de vineri până duminică, Primăria Capitalei, prin Creart, va organiza evenimentul „Povești de București”, în Parcul Herăstrău — intrarea Charles de Gaulle. Între orele 11,00 — 22,00, vor fi organizate spectacole artistice, plimbări cu trăsura, teatru pentru copii, muzică de promenadă, echilibristică pe monociclu, târg cu produse hand-made.

La Parada costumelor de epocă, timp de trei zile, între orele 11,00 și 20,00, domni și domnițe în haine de sărbătoare vor defila pe aleile parcului. „Bătaia cu flori”, un eveniment care datează din 1890, sărbătorit an de an, va avea loc, duminică, între orele 17,30 și 18,00.

Tot în Parcul Herăstrău, între orele 11,00 — 22,00, Gradina Culinară îi va aștepta pe bucureșteni cu preparate din bucătăria tradițională românească.

De asemenea, sâmbătă și duminică, între orele 10,30—11,30, Teatrul de animație „Țăndărică” și Teatrul „Ion Creangă” vor prezenta spectacole de teatru pentru copii. Pe scena amplasată în Parcul Herăstrău vor avea loc spectacole ale minorităților și comunităților naționale, dar și spectacole de folclor românesc.

De-a lungul celor trei zile, în fiecare seară, de la ora 19,00, pe Aleea Michael Jackson din Parcul Herăstrău, actorii Teatrului Masca vor susține spectacole.

Parcul Cișmigiu

În Parcul Cișmigiu, Primăria Capitalei, prin Proedus, va organiza evenimentul „Kids City 2016” — „Aventuri în lumea Circului”, un eveniment în cadrul căruia Foișorul va fi decorat asemenea unui circ, iar copiii vor învăța să facă jonglerii, să își țină echilibrul sau să facă giumbușlucuri.

Zilele Bucureștiului În același parc, cei mici vor fi invitați să se bucure de spectacole susținute de copiii de la cluburile din Capitală și să participe la ateliere de creație sau la activități sportive — atletism, baschet, tir sportiv și scrimă. Aleile din Cișmigiu vor fi împânzite de carusele, jocuri gonflabile, playground.

Bulevardul Unirii

Primăria Sectorului 3 a pregătit pentru cele trei zile o nouă ediție a programului cultural „Bulevardul Artelor”, dedicată lui Wolfgang Amadeus Mozart. Astfel, Bulevardul Unirii va găzdui concerte, recitaluri, expoziții, dar și sesiuni de live painting marcând astfel 260 de ani de la nașterea marelui compozitor.

Parcul Național

Pe de altă parte, Primăria Sectorului 2 îi invită pe bucureșteni la cea de-a 16-a ediție a Târgului de Pâine, desfășurat între 15 și 18 septembrie, în Parcul Național, pe bd Basarabia.

Foto: Zilele Bucureștiului – facebook

20
/09
/16

Cea de-a doua ediție a Trienalei de Arhitectură East Centric a început în weekend în capitală cu deschiderea expoziției principale găzduită de Teatrul Național din București și conferințe susținute de invitați din Japonia, Austria și România. Trienala continuă cu prezentările publice și jurizarea pentru Premii Arhitext East Centric. Toate cele 4 expoziții majore din cadrul Trienalei pot fi vizitate zilnic, între orele 10 și 18, la TNB și ARCUB Gabroveni, până pe 9 octombrie.

16
/09
/16

Timișoara este orașul românesc ales pentru a deveni Capitală Europeană a Culturii în 2021, a anunțat, astăzi (vineri), Steve Green, șeful juriului, într-o conferință de presă desfășurată la sediul Bibliotecii Naționale a României. Oraşele contracandidate la titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021 au fost Bucureşti, Cluj-Napoca şi Baia Mare.

16
/09
/16

Bucureștenii sunt invitați să participe, la sfârșitul acestei săptămâni, la evenimentele dedicate împlinirii a 557 de ani de atestare istorică a Capitalei organizate în Piața Constituției și parcurile Cișmigiu și Herăstrău, unde urmează să aibă loc concerte, expoziții, ateliere, spectacole de teatru și parade sau plimbări cu trăsura. Intrarea la toate evenimentele este gratuită.

15
/09
/16

Sâmbătă, 17 Septembrie 2016, Grădina Sticlarilor (strada Vasile Lascăr nr.36) își redeschide porțile pentru cei care vor să își descopere sau să își dezvolte latura artistică. Intrarea la Grădină este gratuită însă, pentru participare, se percepe o taxă de 20 RON, pentru achiziționarea materialelor necesare.

11
/09
/16

Viața în Giulești va fi tema unei instalații-eveniment de artă comunitară contemporană la Muzeul Culturii Romilor din Drumul Săbăreni 101-125. Evenimentul va avea loc pe 16 septembrie, de la ora 19.00.

10
/09
/16

Festivalul Internațional de fotografie Bucharest Photofest se va desfășura între 10 şi 20 septembrie, organizat de Grupul Filos, se desfăşoară în câteva locuri din Bucureşti, între care şi Teatrul Naţional din Bucureşti, în foaierul nou deschis, dinspre Bulevardul Carol.

09
/09
/16

Noaptea Albă a Galeriilor, proiect inițiat și organizat de Asociația Ephemair, prezintă pe 30 septembrie, în cadrul celei de-a zecea ediții, expoziții și evenimente dedicate artei contemporane, în galerii de artă, spații alternative, huburi creative și ateliere de artist din zece orașe – alături de București, la NAG#10 vor participa în acest an Arad, Baia Mare, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Craiova, Sibiu, Târgu Mureș și Timișoara.

25
/08
/16

În vreme ce guvernul român se gândeşte cum să scoată 50 de lei din buzunar pentru a-şi trimite la grădiniţă minorii ai căror părinţi au venituri mici, italienii sunt gata să le acorde o susţinere generoasă adolescenţilor. Într-o mișcare concepută pentru a reaminti tinerilor că doar cultura este cea care ne îmbogăţeşte viaţa şi aduce oamenii împreună, cetățenii italieni care împlinesc 18 ani sunt pe cale să obțină 500 de euro " bonus de cultură " de la guvern.

12
/08
/16

6 artiști și 6 artizane își expun creațiile în Bastionul Țesătorilor din Brașov până pe 30 august. Proiectul „Războaie în Bastionul Ţesătorilor” facilitează și promovează creația unor lucrări de artă contemporană care să integreze tehnica ţesutului la război din zona Branului, element de patrimoniu imaterial.