Zilele Filmului Croat – invitaţi speciali la Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/zilele-filmului-croat-invitati-speciali-la-bucuresti/

Invitatul special la cea de-a doua ediţie Zilele Filmului Croat la Bucureşti este cineastul croat Stanislav Tomić, realizatorul a peste 40 de documentare, printre care Shipbuilder (2007), Delta (2006) şi Night of Crystal (2005) .

Un articol de Andrada Văsii|25 noiembrie 2013

Invitatul special la cea de-a doua ediţie Zilele Filmului Croat la Bucureşti este cineastul croat Stanislav Tomić, realizatorul a peste 40 de documentare, printre care Shipbuilder (2007), Delta (2006) şi Night of Crystal (2005) .

Josef (2011) este debutul lui în lungmetraj și va rula în cadrul Zilelor Filmului Croat, în prezența regizorului, sâmbătă, 30 noiembrie, ora 20.00.

Josef este o dramă despre supraviețuirea în timpul Primului Război Mondial, cînd un soldat croat al armatei austro-ungare de pe frontul de est își asumă identitatea ofițerului Josip Broz. Impostorul se dovedește a fi cel care avea să devină puțin mai târziu Tito, președintele Republicii Socialiste Federative Iugoslavia.

Lungmetrajul lui Stanislav Tomić este o producție independentă – realizată cu un buget foarte mic în ciuda faptului că este un film de război -, care în 2011 a câștigat două premii Golden Arena pentru efecte speciale la Pula Film Festival.

Pavo Marinković vine la Zilele Filmului Croat

Un alt invitat de marcă al evenimentului este regizorul Pavo Marinković, al cărui film Viața amoroasă a unui laș tandru/ The love life of a coward gentle va fi prezentat pentru a doua oară în România vineri, 29 noiembrie, în prezența regizorului.

Citiţi şi: Zrinko Ogresta deschide Zilele Filmului Croat

Filmul lui Pavo Marinković este, de fapt, fabula unui bărbat care învaţă că mai important decât a câştiga sau a pierde este, pur şi simplu, a avea curajul de a încerca. În cazul acesta este vorba despre Saša, un critic gastronomic blazat, care încearcă să își depășească limitele, să se ridice împotriva duplicității care-l înconjoară, să fie la înălțimea așteptărilor lui Ines, femeia de care se îndrăgostește.

Viața amoroasă a unui laș tandru a fost distins cu premiile Golden Arena, în competiţia naţională de la Pula Film Festival pentru Cea mai bună actriţă (Dijana Vidusin), Cea mai bună scenografie şi Cel mai bun montaj. De asemenea, filmul a mai fost selecţionat la festivalurile de la Kerala, San Jose (Cinequest), Houston (Worldfest) şi Hamburg.

Zilele Filmului Croat

Pavo Marinković va fi prezent la Zilele Filmului Croat

La fel ca și Josef, și filmul lui Pavo Marinković este produs de Alka Film, cu un buget redus.

Pavo Marinković s-a născut în 1967 la Zagreb, unde a absolvit Dramaturgie la Academia de Arte Dramatice. Primele sale texte dramatice au apărut la începutul anilor ’90. Piesele sale, jucate în Croaţia şi în străinătate, au fost distinse cu numeroase premii (a câştigat de cinci ori Premiul „Marin Držić”).

În 2006, împreună cu Drazen Žarković, a scris şi regizat filmul Tressette – Povestea unei insule, care a avut premiera internaţională la Festivalul de la Mannheim-Heidelberg, unde a obţinut Premiul juriului ecumenic.

În 2009, Pavo Marinković şi-a lansat debutul individual, Viața amoroasă a unui laș tandru, un proiect independent pentru casa de producţie Alka Film. Lungmetrajul său documentar Ocupație, a 27-a imagine a fost selecţionat în acest an de către mai multe festivaluri importante, printre care cele de la Karlovy Vary şi Sarajevo.

Info: 

Zilele Filmului Croat este un eveniment organizat de către Ambasada Croației la București în parteneriat cu Institutul Francez din București, cu sprijinul Comisiei Europene.

Foto credit: Zilele Filmului Croat

23
/02
/15

"Birdman", de Alejandro Gonzalez Iñárritu, a primit premiul Oscar pentru cel mai bun film, la cea de-a 87-a gală de decernare a acestor distincţii, care a avut loc la Los Angeles. Filmul a avut nouă nominalizări şi a mai fost premiat pentru "cea mai bună imagine", "cel mai bun scenariu original" şi "cea mai bună regie".

21
/02
/15

Începe Cinema-edu, ediția a cincea. În perioada februarie-iunie, liceenii sunt invitați să participe gratuit la cel mai mare proiect de educație cinematografică și socială din Romania. Până acum, peste 50 de licee din țară s-au înscris în proiect.

20
/02
/15

Personalități din politică, justiție, media, cultură și societatea civilă sunt așteptate la premiera de gală a filmului De ce eu?, în regia lui Tudor Giurgiu. Covorul roșu se va întinde luni, 23 februarie, de la 19.30, la Palatul Național al Copiilor, unde câteva sute de invitați vor vedea în avanpremieră drama inspirată de controversatul caz Cristian Panait, și joi, 26 februarie, la CinemaPRO.

18
/02
/15

Filmul francez ,,Grand Central” va avea premiera în România pe 27 februarie. Pasiune, angoasă şi dragoste, în apropierea unei centrale nucleare, cu Léa Seydoux (noua "Bond Girl") şi Tahar Rahim (A Prophet).

18
/02
/15

Actriţa americană Jane Fonda, în vârstă de 77 de ani, a dezvăluit într-un interviu recent că fumează marijuana "din când în când", însă recunoaşte faptul că acel drog îi afectează adeseori judecata.

18
/02
/15

La noul festival de comedie aflat sub egida Anchor Grup, organizat de Plaza România și găzduit de Movieplex, vor putea fi vizionate 80 de scurtmetraje: 26 în competiția oficială, 33 în categoria destinată animațiilor și 21 în concursul consacrat filmelor studențești.