Zilele Filmului de Dragoste – invitaţi speciali la Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/zilele-filmului-de-dragoste-invitati-speciali-la-bucuresti/

În perioada 21 – 24 noiembrie, Bucureştiul va găzdui prima ediţie Zilele Filmului de Dragoste (ZFDB), care va avea loc la Cinema Studio şi la Cinema Elvira Popescu.

Un articol de Andrada Văsii|10 noiembrie 2013

În perioada 21 – 24 noiembrie, Bucureştiul va găzdui prima ediţie a evenimentului Zilele Filmului de Dragoste (ZFDB), care va avea loc la Cinema Studio şi la Cinema Elvira Popescu.

Despre scopul evenimentului, Dana Dimitriu, directorul general, spune că a fost aleasă tema iubirii „pentru că pe această cale e mai ușor să îi atragi pe tineri înspre valori culturale autentice, într-o societate care, în ultima vreme, e vădit agresată cu vulgaritate, scandaluri și produse de divertisment lipsite de valoare“.

ZFDB va prilejui întâlnirea spectatorilor cu invitaţi de elită ai celei de-a șaptea arte şi chiar masterclass-uri cu unii dintre aceştia.

Printre invitații Fundației Charta în România, cu ocazia altor evenimente organizate de aceasta,  s-au numărat și Andrei Konchalovsky, Danis Tanovic, Nikita Mihalkov, Rutger Hauer, Jerzy Skolimovsky, Jan Harlan, Radu Mihăileanu, Krzysztof  Zanussi, Manoel de Oliveira sau Amos Gitai.

Filme în exclusivitate, la Zilele Filmului de Dragoste

ZFDB va aduce în sălile sus-menționate o selecţie de titluri multipremiate la festivaluri internaţionale de categorie A.

Filmele ZFDB sunt filme fără distribuitor în România, astfel că ele pot fi văzute doar în cadrul acestui eveniment, cu o singură excepție, care va fi anunțată ulterior.

Zilele Filmului de Dragoste

„Searching for Sugar Man“

Fundația Charta, principalul organizator al ZFDB, este de asemenea și organizatorul Festivalulului Internațional de Film București (B-EST IFF), care de nouă ediții încoace aduce în România filme premiate la marile festivaluri internaționale.

Printre filmele care au rulat anul acesta la B-EST IFF s-au numărat și Searching for Sugar Man (2012), documentarul lui Mallick Bendjelloul, care a câștigat un premiu Oscar, precum și Cesare deve morire (2012), filmul fraților Taviani, câștigător al Ursului de Aur.

Info:

Zilele Filmului de Dragoste la București este un eveniment organizat de Fundația Charta în parteneriat cu Institutul Francez la București.

UPDATE 20 noiembrie. Ca urmare a unor evenimente neprevăzute, Zilele Filmului de Dragoste la București se amână pentru o dată care va fi comunicată ulterior, au anunţat organizatorii.

Foto credit: Cinemagia, Anim’est, Zilele Filmului de Dragoste

19
/09
/22

Bazat pe cazul real al fostului șef francez al agenției antinarcotice, acuzat în 2017 de contrabandă cu droguri la scară largă, Ancheta unui scandal de stat / Enquête sur un scandale d'etat explorează o captivantă poveste despre corupție la cel mai înalt nivel și chestionează formele de discurs public în contextul traficului de droguri. Filmul lui Thierry de Peretti, cu Roschdy Zem, Pio Marmaï și Vincent Lindon este distribuit în cinematografe din 30 septembrie de Independența Film.

19
/09
/22

Iubirea, sub toate formele ei, este tema ediției cu numărul 17 a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest. Între 7 și 16 octombrie, o vom celebra în sălile de cinema din București, urmărind peste 340 de filme sosite din întreaga lume. Printre acestea, 48 de povești cu și despre iubire, vor fi prezentate sub umbrela Animate the Love – temă ilustrată în posterul ediției de artista ucraineană Oksana Kurmaz.

19
/09
/22

Fairytale, cel mai recent film al regizorului Alexander Sokurov, și ultimul din tetralogia inspirată de cele mai controversate personaje politice ale secolului XX, va deschide cea de-a 12-a ediție a Festivalului Internațional de Film Experimental București. Luni, pe 26 septembrie, în anticiparea debutului oficial al festivalului, pelicula va avea parte de o primă întâlnire cu publicul din România, de la ora 18:30, la Cinemateca Eforie.

15
/09
/22

„Om Câine / Man and Dog”, primul lungmetraj regizat de Ștefan Constantinescu, cu Bogdan Dumitrache și Ofelia Popii în rolurile principale, intră în cinematografe din 16 septembrie, filmul fiind distribuit pe marile ecrane de microMULTILATERAL.

09
/09
/22

Experimente audiovizuale inovatoare care abordează în maniere adesea surprinzătoare problematici relevante pentru lumea contemporană, scurtmetrajele incluse anul acesta în Competiția Internațională BIEFF propun noi perspective asupra stării de echilibru fragil – definitorie pentru momentul istoric pe care îl traversăm.

08
/09
/22

Programat în perioada 7-16 octombrie la Bucureşti, Festivalul Internațional de Film de Animație Animest, singurul eveniment cinematografic din România care califică filme pe lista candidaților eligibili la Oscaruri, şi-a anunţat selecția de titluri din competiția oficială.

06
/09
/22

"Metronom", debutul în lungmetraj de ficțiune al regizorului Alexandru Belc, distins anul acesta la Cannes cu Premiul pentru regie al secțiunii Un Certain Regard, va avea premiera în cinematografe pe 4 noiembrie, prezentat de Strada Film.