Zilele Filmului German vin la București între 21 și 27 noiembrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/zilele-filmului-german-vin-la-bucuresti-intre-21-si-27-noiembrie/

Cele mai noi producţii germane vin la Bucureşti la cea de-a 14-a ediţie a ZILELOR FILMULUI GERMAN. Organizat de Goethe-Institut, evenimentul va avea loc între 21 şi 27 noiembrie la Bucureşti şi va fi găzduit, pentru al doilea an consecutiv, de Cinema Elvire Popesco din cadrul Institutului Francez.

Un articol de Liliana Matei|4 noiembrie 2019

Ediția de anul acesta vine cu 7 zile de film german în care vom vedea 12 titluri regizate, în egală măsură, de 6 regizori și 6 regizoare; egalitate totală, pur întâmplătoare așa cum ne mărturisește Andrei Șendrea – selecționerul de anul acesta. Andrei este scenarist și critic de film, a absolvit UNATC în 2015 și de atunci a lucrat pentru diferite publicații din presa scrisă dar și în televiziune.

„Avem o ediție eclectică, dar nu una în care am căutat să satisfac toate gusturile, cât mai degrabă una în care am încercat să mă apropii de un spectator ideal. Un spectator pe care să-l conving (filmul să-l convingă) să revină la ZFG în fiecare seară pentru a primi ceva nou, nu o altă variantă a unei teme favorite. Un spectator pasionat de film, sau măcar destul de curios, pe care filmul să îl agațe doar prin mijloacele cinematografice. Nu printr-o ‘poveste adevărată’ (deși avem și din acestea), nu printr-o temă socială la modă (există și asta), nu prin strălucirea premiilor de la Berlinală (bifat și aici)”, spune Andrei Șendrea.

Filmul de deschidere #ZFG14 este Systemsprenger | Copilul-problemă (foto), propunerea Germaniei la Premiile Oscar în 2020. Filmul regizat de Nora Fingscheidt a avut premiera internațională în competiția de anul acesta de la Berlin unde a fost distins cu Ursul de Argint – Premiul Alfred Bauer. De atunci a adunat un număr important de premii la festivalurile de film europene.

Bernadette sau Beni, cum dorește să i se spună, o fată delicată, dar plină de energie, este ceea ce se numește un copil-problemă (systemcrasher). Așa li se spune copiilor cu predispoziție de a încălca radical orice regulă și de a nega cu consecvență orice structură, copii care ajung să străbată pas cu pas toate filtrele sistemului german de protecție a copiilor și adolescenților. Fetița de nouă ani reușește să scape rapid din orice loc în care sistemul o plasează. Pentru că exact asta își dorește – să se întoarcă cât mai repede la mama ei, o femeie copleșită de imprevizibilitatea propriei fiice.


Pe Beni o puteți vedea și pe vizualul #ZFG de anul acesta care, ca de fiecare dată folosește o paletă de culori care să celebreze bucuria pe care ne-o oferă arta cinematografică.

„Sunt mândră să fi ajuns la cea de-a 14 ediție a ZILELOR FILMULUI GERMAN. Ați spune că e ușor după atâția ani însă, de fiecare dată, apar alte și alte dificultăți. Mă bucur însă că, cel puțin până acum, am reușit să găsim soluții și că prezența în număr mare a publicului la proiecțiile noastre ne confirmă de fiecare dată necesitatea acestui eveniment” – Marina Neacșu, Coordonator Proiecte Culturale Goethe-Institut.

Întregul program al #ZFG14 este disponibil aici, de unde puteți deja achiziționa bilete.

Continuând obiceiul început anul trecut, am ascuns în oraș 14 plicuri cu bilete la film. Fiecare plic conține câte două bilete la un film din program, tot ce trebuie să faceți este să le găsiți și să le deschideți. Le veți recunoaște ușor, sunt galbene și sunt personalizate cu vizualul de anul acesta. Pentru indicii vă invităm să urmăriți pagina de Facebook a evenimentului.

Cea de-a 14-a ediție a ZILELOR FILMULUI GERMAN este organizată de Goethe-Institut și se va desfășura la Cinema Elvire Popesco din București între 21 și 27 noiembrie.

Goethe-Institut este o instituţie culturală care promovează cultura Republicii Federale Germania pe plan mondial. Prin informaţii despre viaţa culturală, socială şi politică prezintă un tablou vast al realităţii germane. ZILELE FILMULUI GERMAN este unul dintre programele culturale cu tradiție pe care le desfășoară în România.

Parteneri media: Radio Guerrilla, Cinemagia, Agerpress, Zile și Nopți, Cinemap, Ziarul Metropolis, The Institute, Librăriile Cărturești, AARC – All About Romanian Cinema, MovieNews, CineGhid, CineFan, Munteanu, Radio România Cultural, Film Menu, LiterNet.

20
/08
/14

Filmele scurte care au avut cel mai mare impact la public în 2013 și 2014 se reunesc sâmbătă, pe 30 august, la Teatrul de Vară Herăstrău. ShortsUP În Parc aduce sub cerul liber o colecție de scurtmetraje ce a strâns un număr record de emoții, aplauze și hohote de râs pe parcursul ultimilor doi ani.

19
/08
/14

Actriţa americană Diane Keaton va primi, în această toamnă, premiul Golden Icon pentru întreaga carieră, la cea de-a zecea ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Zurich, Elveţia (25 septembrie - 5 octombrie).

19
/08
/14

Prima ediţie a Festivalului de film inspiraţional din România, va avea loc în perioada 25-28 septembrie 2014, în Bucureşti, la Noul Cinematograf al Regizorului Român. Invitatul special al acestei prime ediţii este Maia Morgenstern.

18
/08
/14

Între 3 şi 12 octombrie, cel mai dinamic şi îndrăgit festival de film din Bucureşti se întoarce pentru cea de-a noua ediţie. În deschidere va rula animația The Boxtrolls, proiectat în premieră în Europa de Sud-Est.

18
/08
/14

Lungmetrajul "Remote Control", de Byamba Sakhya, a câştigat marele trofeu la cea de-a 11-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Independent Anonimul, care s-a desfăşurat între 12 şi 17 august, în Bucureşti, la arena Verde Stop şi Cinema Studio.

17
/08
/14

MARI FILME ROMÂNEȘTI UITATE Realizat într-o libertate mult mai mare pentru televiziunea iugoslavă în 1978, „Salonul nr. 6”, după scrierea omonimă a lui Anton Cehov, este denunţarea directă a sistemului totalitar pe care Lucian Pintilie nu a putut-o pune în practică în România.

15
/08
/14

Lungmetrajul "O vară de neuitat", de Lucian Pintilie, va fi proiectat la cea de-a cincea ediţie a Divanului Degustătorilor de Film şi Artă Culinară, din localitatea Cetate din judeţul Dolj, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la realizarea coproducţiei româno-franceze. Regizorul filmului, unul dintre invitaţii speciali ai festivalului, va fi prezent la eveniment.

14
/08
/14

În această seară, de la ora 22.40, Ana Ularu va putea fi văzută, la Arena Verde Stop din Bucureşti, în scurtmetrajul L1-L5, în cadrul Festivalului de Film Anonimul (intrarea liberă).

14
/08
/14

Razvan Vasilescu s-a nascut pe 14 august 1954, la Ploiesti. Actor de film, teatru şi televiziune, Vasilescu s-a apucat de actorie după ce l-a vazut pe Jean Gabin la televizor: „Aveam vreo 7-8 ani, priveam la televizor si l-am vazut pe Jean Gabin. Si-atunci am zis: Vreau sa ma fac ca asta! Artist de cinema!"

14
/08
/14

Cainele japonez, debutul în regia de lungmetraj al lui Tudor Cristian Jurgiu, este propunerea României la ediţia din 2015 a premiilor Oscar, la categoria "cel mai bun film străin". „Este un film bun şi fără să fie premiat la Oscar”, glumeşte Victor Rebengiuc.

13
/08
/14

"Minuni/ Le meraviglie", filmul recompensat cu marele premiu al juriului la Festivalul de la Cannes 2014 şi în care rolul principal este interpretat de românca Alexandra Lungu, a deschis, marţi seară, Festivalul Internaţional de Film Independent Anonimul de la Bucureşti.