Zilele Filmului Japonez, la Cinemateca Română
https://www.ziarulmetropolis.ro/zilele-filmului-japonez-la-cinemateca-romana/

Producţiile nipone „Călătorie în trei”, „Brave Story”, „Soarele apune în districtul 64” şi „Roua cerului” vor fi proiectate la Zilele Filmului Japonez, în perioada 25 – 28 februarie, la Cinemateca Română, sala Jean Georgescu din Bucureşti.

Un articol de Petre Ivan|21 februarie 2014

Producţiile nipone „Călătorie în trei”, „Brave Story”, „Soarele apune în districtul 64” şi „Roua cerului” vor fi proiectate la Zilele Filmului Japonez, în perioada 25 – 28 februarie, la Cinemateca Română, sala Jean Georgescu din Bucureşti.

În deschidere va fi proiectată creaţia lui Hideyuki Hirayama „Călătorie în trei”, în care evoluează şi Kanzaburo Nakamura, marele actor de teatru Kabuki pe care publicul român l-a aplaudat în urmă cu câţiva ani pe scena Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu.

Zilele Filmului Japonez -

Actorul Kanzaburo Nakamura, decedat în decembrie 2012 – Zilele Filmului Japonez

De asemenea, iubitorii filmelor de animaţie vor avea ocazia să vizioneze „Brave Story”, realizat după povestirea de succes a lui Miyabe Miyuki.

Evenimentul cuprinde şi un film documentar recent premiat la mai multe festivaluri internaţionale – „Roua cerului” -, un omagiu adus venerabilei scriitoare şi specialiste în gastronomie Yoshiko Tatsumi.

În închiderea evenimentului va fi prezentată „Soarele apune în districtul 64”, o spumoasă comedie cu accente nostalgice despre Japonia anilor 1960.

Toate proiecţiile încep la ora 19.00 şi sunt subtitrate în limba engleză.

Foto cu Zilele Filmului Japonez – Cinemagia

14
/12
/22

O carte fundamentală de teorie a filmului, "Ce este cinematograful?", de André Bazin, a apărut în sfârşit integral în limba română, într-un parteneriat între editurile Polirom şi UNATC Press şi sub coordonarea criticului şi profesorului Andrei Gorzo. O lectură obligatorie.

29
/11
/22

Cinematografia română se pregăteşte să celebreze în 2023 o sută de ani de la naşterea lui Ion Popescu Gopo, printr-o serie de retrospective cu filmele celebrului cineast, prin expoziţii cu desenele şi afişele operelor sale şi prin lansări de carte.

28
/11
/22

CRONICĂ DE FILM Sunt mari cineaşti la ale căror filme te uiţi pentru a vedea cu ce vin nou şi cum se reinventează (sau dacă reuşesc asta). Şi sunt mari cineaşti care nu mai au nimic de demonstrat şi pe ale căror noi filme le cauţi pentru a regăsi un stil şi un univers artistic care îţi sunt familiare şi în care ştii că te vei simţi confortabil.

15
/11
/22

Ambasada Republicii Cuba în România și Institutul Cervantes din București organizează „Zilele culturii cubaneze la București”, în perioada 21-25 noiembrie.

09
/11
/22

CRONICĂ DE FILM Cineastul suedez Ruben Östlund a râs dintotdeauna de ridicolul şi prostia oamenilor, pornind de la compatrioţii săi şi mai ales de la cei din clasele de sus. În “Triangle of Sadness” (2022), filmul care i-a adus în acest an un al doilea Palme d`Or la Cannes, satira e împinsă la extrem.