Zilele Filmului Romanesc – premiere absolute, lansări și dezbateri
https://www.ziarulmetropolis.ro/zilele-filmului-romanesc-premiere-absolute-lansari-si-dezbateri/

Filme aflate la prima întâlnire cu publicul, dezbateri, masterclass-uri şi lansări de carte vor anima Zilele Filmului Românesc (ZFR) la TIFF, care încep oficial joi, 5 iunie.

Un articol de Petre Ivan|4 iunie 2014

Zilele Filmului Romanesc. Spectatorii vor avea ocazia să vadă, în premieră absolută, trei filme în competiția ZFR: “Poarta Albă” (r. Nicolae Mărgineanu), “Cripta” (r. Corneliu Gheorghiță), și documentarul “Un ultim an în 114 minute” (r. Daniel Djamo).

Tot în premieră, în afara competiției, va rula comedia “America, venim!”, debutul lui Răzvan Săvescu. “Quod erat demonstrandum” (r. Andrei Gruzsniczki), care figurează și în competiția internațională, va avea premiera românească în festival.

Alte trei premiere sunt în secțiunea de scurtmetraje ZFR: “Start Anew World” (r. Luiza Pârvu), “Kowalski” (r. Andrei Crețulescu) și “Să mori de dragoste rănită” (r. Iulia Rugină). Angela Similea, care apare în film, vine cu echipa filmului la TIFF Lounge sâmbătă, de la 17.00.

De la Cannes, unde a obținut Mențiunea speicială în Quinzaine des Réalisateurs, ajunge la TIFF și “Trece și prin perete”, al lui Radu Jude. Documentarul de impact al lui Vlad Petri, “București, unde ești?”, va rula joi, de la 21.45, în Unirii Open Air, înainte de a intra pe ecrane, din 13 iunie. Detalii despre filmele și programul ZFR, aici.

Actorii Vlad Ivanov (“Snowpiercer”) și Anamaria Marinca (“Europa Report”) sunt invitații lui Mihnea Măruță la TIFF Lounge joi, de la 17.00. Vineri, de la aceeași oră, publicul îl poate întâlni pe Florin Zamfirescu, distins cu Premiul de Excelență. De neratat este și „Hai Iu Iu NU Hi You You”, un show marca Radu Afrim și Vlaicu Golcea, subintitulat „concert remix-uri Maria Tănase”.

13 melodii vor fi electro-orchestrate live de muzicianul Vlaicu Golcea şi cântate de către actori, joi, de la 22.00, la Casa de Cultură a Studenților.

Maia Morgenstern

Maia Morgenstern

Una dintre melodii va fi interpretată de actrița Maia Morgenstern. Marius Mihalache & Band vor anima atmosfera cu „Back to Swing” vineri, la 22.30, la Casa TIFF.

În paralel cu proiecțiile și evenimentele legate de filmul românesc, Debra Winger, distinsă cu Premiul pentru întreaga carieră, va susține un masterclass în cadrul Transilvania Talent Lab, joi, de la 17.00, la Napoca 15.

Actrița va introduce proiecțiile speciale ale filmelor “Ofițer și gentleman” (joi, Casa de Cultură a Studenților, de la 20.30) și “Cerul ocrotitor” (vineri, 18.30, CCS).

Un masterclass va susține și cineastul britanic Peter Webber tot joi, de la 12.00, la Napoca 15.

Pe 5 iunie, la 20.00, invitații speciali vor vizita Depozitul de Filme din Cluj, un loc abandonat, cu potențial de spațiu urban alternativ, pentru care TIFF a inițiat o campanie de crowdfunding, în cadrul proiectului „Salvați Marele Ecran!”.

Vor fi proiectate fragmente din documentarul “Cinema, mon amour” (r. Alexandru Belc, work-in-progress) și va fi lansată cartea „Janovics, the creator of Transylvanian Hollywood”, de Zakarias Erzsebet.

Foto cu Zilele Filmului Romanesc – Cinemagia

10
/01
/20

Oscar Weekend aduce anul acesta șase din cele 10 filme rămase pe lista scurtă pentru Oscarul la categoria “Cel mai bun film într-o limbă străină”, care va fi acordat în cadrul celei de-a 92-a ediții a Premiilor Academiei Americane de Film. În weekendul 17-19 ianuarie, la Cinema Elvire Popesco, propunerile Ungariei și Senegalului vor fi prezentate în premieră pe marele ecran în România, alături de avanpremiere ale reprezentantelor Franței și Rusiei și proiecții ale filmelor din Coreea de Sud și Spania.

07
/01
/20

HISTORY® difuzează, în premieră, începând cu 7 ianuarie, în fiecare marți, de la ora 21:00, noul serial „Inexplicabil”, care vine în completarea programelor speciale lansate cu ocazia Lunii secretelor. Gazda producției este actorul William Shatner, câștigător al unui Glob de Aur și a două premii Emmy, care explorează pe parcursul celor opt episoade cele mai fascinante și ciudate mistere ale lumii.

06
/01
/20

Iată lista completă a filmelor premiate la cea de-a 77-a ediție a Globurilor de Aur, eveniment organizat de Asociaţia Presei Străine de la Hollywood (HFPA), la Los Angeles.

03
/01
/20

INTERVIU Cu ocazia lansării în România a celui mai recent film al său, "It Must Be Heaven", premiat cu o menţiune specială la Cannes, regizorul palestinian Elia Suleiman vorbeşte într-un interviu pentru Ziarul Metropolis despre stilul său inconfundabil, despre pericolele lumii de astăzi şi despre speranţa reprezentată de tânăra generaţie.

29
/12
/19

TOP A fost o ediţie foarte bună a festivalului de la Cannes, aşa că topul meu de final de an, care inevitabil e unul subiectiv, e influenţat de asta. Cap de listă e, totuşi, extraordinarul câştigător de la Berlin. Filmele-vedetă de la Veneţia nu m-au impresionat.

23
/12
/19

ANALIZĂ A fost un an cu de toate pentru cinematografia română: succese internaționale, apariția unor noi voci promițătoare, cineaști care se reinventează, prelungiri reușite ale realismului Noului Val, epigonism, insistența pe tema comunismului, filme de public, dar și un scandal în jurul concursului organizat de Centrul Național al Cinematografiei.

23
/12
/19

HISTORY® difuzează, în premieră, începând de astăzi, o mini-serie documentară, la 30 de ani de la Revoluția postdecembristă, care aduce în prim-plan mărturiile a șase participanți la evenimentele din 1989, din orașele București, Cluj, Timișoara, Brașov și Iași. Clipurile video vor fi difuzate atât pe canalele locale de social media, cât și pe canalul HISTORY România, din 23 decembrie.

20
/12
/19

CRONICĂ DE FILM În cel mai recent documentar de montaj cu imagini de arhivă, un gen în care e probabil cel mai bun cineast din lume, Serghei Loznița ne arată ritualul sinistru de grandios al înmormântării lui Stalin, în martie 1953.

19
/12
/19

Eden, povestea neobișnuită a unei tinere nevoite să trăiască în izolare totală, semnată de regizoarea maghiară Ágnes Kocsis, va avea premiera mondială la Festivalul Internațional de Film de la Rotterdam (22 ianuarie – 2 februarie 2020), în competiția Big Screen.

Page 5 of 259« First...34567...102030...Last »