Zilele Teatrului de pe Bulevard intre 9 si 16 decembrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/zilele-teatrului-de-pe-bulevard-intre-9-si-16-decembrie/

“Nottara” organizează în decembrie, ca şi în alţi ani, “Zilele Teatrului de/ pe Bulevard”, evenimentul fiind gândit pentru a aduce în atenţia publicului cele mai noi spectacole montate pe această scenă, dar şi momentele aniversare legate de artişti trupei. Acest minifestival (căci potrivit programului aşa pare) va avea loc între 9 şi 16 decembrie şi […]

Un articol de Andrada Văsii|4 decembrie 2012

“Nottara” organizează în decembrie, ca şi în alţi ani, “Zilele Teatrului de/ pe Bulevard”, evenimentul fiind gândit pentru a aduce în atenţia publicului cele mai noi spectacole montate pe această scenă, dar şi momentele aniversare legate de artişti trupei. Acest minifestival (căci potrivit programului aşa pare) va avea loc între 9 şi 16 decembrie şi va fi oferit ca dar atât celor obişnuiţi să meargă la “Nottara”, pe “Magheru”, cât şi celor care vor dori să descopere teatrul.

În prima zi (9 decembrie), publicul prezent la spectacolul “Maria Callas. La Divina”, în regia lui Radu Gabrea, după “Master Class” de Terrence McNally, îi va putea ura “La mulţi ani!”  protagonistei Victoria Cociaş. E o tradiţie ca în cadrul acestor “Zile” să fie sărbătoriţi acei artişti ai teatrului care în anul respectiv au împlinit o “vârstă rotundă”. Iar Victoria Cociaş a atins, în 2012, vârsta de 55 de ani.
Alţi doi membri ai trumei, omagiaţi cu acelaşi prilej, sunt actorii Ion Haiduc (65 de ani) şi George Alexandru (55 de ani).

Şi dacă tot a fost instituită rubrica “La aniversară”, organizatorii au dorit să scoată în evidenţă şi spectacole care au viaţă lungă aici. Aşa că joi, 13 decembrie, este programat cel mai longeviv spectacol de la “Nottara” – “Soţul păcălit”, după Molière, pe care l-a montat Mircea Cornişteanu în anul 2000, iar la final i se va cânta “Mulţi ani trăiască!”, de data aceasta, lui Haiduc, interpretul lui George Dandin din creaţia cu pricina.

O seară mai târziu, va putea fi văzut un alt spectacol inclus “La aniversară”: “Uzina de plăceri. S.A de Valentin Nicolau, în regia lui  Alexandru Berceanu, de la premiera căruia se fac zece ani.

Pe 15 decembrie va avea loc premiera pentru presă cu “Roman teatral”, o dramatizare a cărţii cu acelaşi titlu de Mihail Bulgakov, punerea în scenă aparţinând lui Vlad Massaci. Atunci va fi sărbătorit şi George Alexandru, care este distribuit în acest nou spectacol al Teatrului Nottara. La 16 decembrie, se va juca o altă nouă montare care a avut premiera de curând: “Zeul măcelului” de Yasmina Reza, regia Claudiu Goga.
Publicul este aşteptat şi la colocviile  programate, la lansările de carte de teatru, invitaţi fiind directori, actori, regizori, critici, jurnalişti. Se vor pune în discuţii teme precum: “Condiţia debutului. Oare (nu) se mai nasc vedete?”; “Criza comediei vs Comedia crizei” – (În căutarea unui model pentru FEST(eatru)IN PE BULEVARD); “Teatrul Nottara, între ochiul criticii şi privirea publicului”.
Este aşteptat şi spectatorul să-şi spună  cuvântul.

 

Sursa: Jurnalul National

29
/10
/16

Artistul american Bob Dylan, care nu a făcut declarații după ce a fost desemnat câștigătorul premiului Nobel pentru Literatură, a anunțat că va merge la Stockholm pentru a primi această recompensă ''uluitoare, de necrezut''.

29
/10
/16

Arcadie Rusu este directorul Centrului Independent Coregrafic LINOTIP. Coregraf, dansator, performer, licențiat și absolvent de Master în Artă Coregrafică la U.N.A.T.C, acesta vorbeşte în faţa camerei mânuite de fotograful Simion Buia despre experiența sa cu teatrul.

28
/10
/16

Unul dintre cei mai importanţi compozitori contemporani este invitatul lui Cătălin Ştefănescu la Garantat 100%. Interviul cu Philip Glass, exclusivitate TVR, se vede duminică, 30 octombrie, de la 23.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.„Vom povesti despre ce însemna lumea Americii acelor ani, despre cum arăta viaţa unui tânăr artist în acei ani, despre magazinul de discuri al tatălui lui Philip Glass, precum şi despre atmosfera muzicală a acelei perioade”. (Cătălin Ştefănescu)

28
/10
/16

Schimbatul unei baterii la ceas nu e o chestiune deloc simplă dacă vrei să apelezi la un profesionist. De cele mai multe ori cu acest lucru mă ocup eu, dar cum în colecție am și piese care au nevoie de o presă pentru refixarea capacului sunt nevoit să apelez la oameni pricepuți.

28
/10
/16

O ofertă impresionantă de cărți la prețuri „de kilipir” îi așteaptă pe cititori la ediția din această toamnă a celui mai important târg de carte cu discount, Kilipirim. Cărți pentru copii și tineret, dar și pentru cititorii experimentați pot fi achiziționate pe parcursul celor 5 zile de târg (26-30 octombrie 2016, zilnic între orele 10.00 și 21.30), la etajul 2 al Unirea Shopping Center, Aripa Călărași.

28
/10
/16

Noaptea de 28 spre 29 octombrie 1952. În infirmeria penitenciarului din Aiud, Mircea Vulcănescu, unul dintre cei mai mari oameni de cultură ai României, murea în frig, cu o „cavernă la plămânul stâng”, după ce încercase să salveze viața unui tânăr, pe care-l protejase cu propriul lui corp.

27
/10
/16

Fiecare epocă şi-a avut artera preferată de plimbare, pe jos, cu trăsura ori cu automobilul. Pe la 1800, bucureştenii se înghesuiau duminica la iarbă verde spre Dobroteasa sau Băneasa; la mijlocul sec. XIX, s-au îndreptat spre locul ajuns repede la modă: Şoseaua Kiselev.

27
/10
/16

La zece ani de la debutul editorial cu romanul Băiuțeii, scris împreună cu Filip Florian, și la șapte ani de la publicarea primului său roman, Şi Hams Şi Regretel, Matei Florian revine cu o nouă carte, îndelung așteptată de cititorii săi, Cexina Catapuxina, cea mai recentă apariție din colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom.

27
/10
/16

Noiembrie 1938. Kristallnacht. Pogromul anti-evreiesc lansat de naziști lasă în urma lui, pe ruinele sinagogilor, un nou tip de ură. Mor oameni, se nasc obsesii – e începutul Holocaustului, sfârșitul umanității, propagarea răului.

27
/10
/16

Cea de-a doua ediție a celui mai antrenant eveniment cinematografic al toamnei, Bucharest International Dance Film Festival va avea loc în perioada 9-13 noiembrie 2016. Evenimentul este dedicat producțiilor de dans realizate de coregrafi, regizori de film și artiști din întreaga lume.

27
/10
/16

Cea de-a treia ediție a HipTrip Travel Film Festival debutează în această seară, de la ora 19,00, la Cinemateca Eforie cu filmul El Clasico, propunerea Irakului pentru Premiile Oscar în 2017. Prezentat în mai multe festivaluri din întreaga lume, El Clasico a primit anul acesta două trofee la Tribeca Film Festival și trofeul pentru cel mai bun film străin la Traverse City Film Festival. Proiecția de la București a filmului va avea loc în prezența regizorului Halkawt Mustafa.

27
/10
/16

„La Muse et le Poète”, „Pour un tombeau sans nom” și seria de concerte aMUSE bouche sunt cele care deschid săptămâna aceasta cea de-a XI-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo, o ediție în care este celebrată eterna muză și eternul poet, o ediție tribut poeziei pe care arta o aduce în viețile noastre.

27
/10
/16

Cea de treia ediție a UrbanEye Film Festival va avea loc în București, între 16 – 20 noiembrie 2016, la Cinema Elvira Popescu și Cinemateca Eforie.