Ziua cartierului Cotroceni, sărbătorită cu muzică, filme şi ateliere de creaţie
https://www.ziarulmetropolis.ro/ziua-cartierului-cotroceni-sarbatorita-cu-muzica-filme-si-ateliere-de-creatie/

Ziua cartierului Cotroceni este sărbătorită sâmbătă, începând cu ora 10.00, în casa şi curtea Ota din cartierul central al Capitalei, unde vor avea loc diferite ateliere pentru adulţi şi copii, concerte şi proiecţii de film.

Un articol de Liliana Matei|4 iulie 2015

O expoziţie colectivă de fotografie, ce poartă titlul „Oameni şi Poveşti din Cotroceni„, va putea fi vizitată pe tot parcursul zilei, la fel şi cea de pictură a artistului Nicolae Comănescu, expusă la Galeria 26.

În plus, un târg cu obiecte lucrate manual va fi deschis până la ora 19.00, iar în jurul prânzului se vor desfăşura mai multe ateliere de creaţie pentru copii – pictură, explorare creativă, dar şi pentru adulţi – atelier motivaţional.

În aer liber, la orele prânzului, va avea loc un concert de muzică braziliană şi românească interbelică, cu Gabriela Costa & Alex Man, pentru ca seara să fie dedicată jazzului instrumental, interpretat de Alexandru Arcuş şi Adi Stoenescu.

Seara va fi încheiată cu proiecţia a două scurtmetraje documentare în aer liber – „Vibraţia”, de Germain Kanda, şi „Stremţ 89”, de Andra Puşcaş şi Dragoş Dulea.

Evenimentul Ziua cartierului Cotroceni, care se desfăşoară în cadrul Anualei de Arhitectură Bucureşti 2015 şi face parte din proiectele selecţionate prin apelul public organizat de Filiala Bucureşti a Ordinul Arhitecţilor din România (OAR), este organizat împreună cu Iniţiativa Comunitară InCotroceni – Oameni, idei, poveşti.

Mai multe detalii se găsesc pe siteul www.oar-bucuresti.ro.

12
/09
/23

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați dirijori ai lumii, Vladimir Jurowski revine la București alături de Orchestra Operei de Stat Bavareze pentru a susține două concerte în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.

08
/09
/23

Seria Concertelor de la Ateneu continuă azi cu concertul Orchestrei de cameră Franz Liszt, de la ora 16:30, alături de dirijorul István Várdai și pianistul Pierre-Laurent Aimard. Lucrările incluse în programul concertului sunt compuse de György Ligeti, Béla Bartók și George Enescu.

06
/09
/23

În prag de toamnă iubitorii de operă şi operetă sunt invitaţi să se bucure de un eveniment de înaltă ţinută, în care muzica clasică, tradiţia şi eleganţa se îmbină pentru o experienţă unică şi memorabilă: MH Orchestra prezintă, în premieră, concertul de “De la Operă la Operetă”, o fascinată incursiune sonoră printre cele mai îndrăgite arii şi cele mai aplaudate duete, din lucrări ce se joacă cu casa închisă pe scenele din întreaga lume.