Ziua Copilului la Teatrul Țăndărică
https://www.ziarulmetropolis.ro/ziua-copilului-la-teatrul-tandarica/

Vineri, 28 mai, Teatrul Țăndărică va da startul unei microstagiuni cu spectacole şi evenimente dedicate copiilor cu ocazia zilei de 1 iunie. După un an dificil, în care aţi fost alături de noi într-un număr foarte mare în activitatea online şi în sala de spectacole, am pregătit un program special dedicat tuturor copiilor.

Un articol de Liliana Matei|26 mai 2021

Tot cu ocazia Zilei Copilului, Teatrul Țăndărică a pregătit pentru data de  1 iunie, ora 18:00, premiera spectacolului „Mateiaș gâscarul”, regia Baczó Tünde, proiect câștigător al concursului, SALT, platforma care susține artiștii emergenți din domeniul teatrului de animație și vizual, prin realizarea și producția de la idee la spectacol a proiectelor propuse.

Mateiaș este un flăcău leneș, care nu pare să-și dorească prea multe în viață. În loc să-și ajute mama, care muncește din greu de dimineața până seara, el lenevește. Într-o zi, află de târgul lui Döbrögi și îi vine ideea să meargă să vândă ceva, ca să câștige un ban. Cum sunt mult prea săraci ca să aibă multe de vândut, mama îi dă gâscanul, singura lor avere, să-l ducă la târg. Pe drum, între cei doi se leagă o frumoasă prietenie. Ajunși la târg, Döbrögi se oferă să cumpere gâscanul pe un preț de nimic, dar Mateiaș nu mai vrea să-și vândă prietenul. Aceasta însă nu înseamnă prea mult pentru Döbrögi. Om bogat și puternic, obișnuit să facă ce vrea fără să sufere vreo consecință, confiscă gâscanul și dă ordin ca Mateiaș să fie bătut cu 50 de lovituri. Nedreptățit, flăcăul promite să-i dea lui Döbrögi bătaia înapoi întreit. După această întâmplare, Mateiaș decide să plece în lume unde muncește, studiază și învață limbi străine. Revine deghizat într-un arhitect italian care, prin vicleșug, îi dă prima lecție lui Döbrögi. Deghizat apoi într-un medic celebru, îi dă a doua lecție puternicului bogătaș. Pentru cea de-a treia și ultima lecție, Mateiaș nu se mai ascunde sub alt chip. În cele din urmă, Döbrögi se schimbă și devine un om bun.

Povestea originală este un comentariu puternic asupra vremurilor în care a fost scrisă, când nobilii puteau face orice, fără consecințe și schimbau legile după nevoile lor. La rândul lor, oamenii săraci nu aveau nici un fel de drepturi. Lucrurile, din păcate, nu s-au schimbat mult de atunci. Luptăm pentru drepturile noastre, luptăm împotriva corupției, luptăm pentru normalitate – care e încă departe de noi. Toți știm ce este binele și ce este răul, cu toate acestea uităm să acționăm corect în cele mai multe cazuri. Muzica spectacolului este semnată de Cári Tibor, iar scenografia de Marian Sandu. Spectacolul se adresează copiilor cu vârsta peste 5 ani. Distribuția: Florin Mititelu, George Simian, Ioan Brancu, Cristina Țane, Daniela Ruxandra Mihai, Mona Toncu, Ștefan Craiu

Programul microstagiunii de 1 iunie

28 mai 2021

18:00 ”Motanul încălțat”, regia: Cristian Pepino, 3+, 55 min. (Sala Țăndărică)

19:15 Atelier interactiv de construcție de marionete (Sala Țăndărică)

19:00 Urban Impro  – spectacol de improvizație (Teatrul din Nori – Terasa Teatrului Țăndărică)

29 mai 2021

10:00 ”Tom degețel”, regia: Daniel Stanciu, 3+, 60 min. (Sala Țăndărică)

11:15 Atelier interactiv de construcție de marionete (Teatrul din Nori – Terasa Teatrului Țăndărică)

12:00 ”Tom degețel” regia: Daniel Stanciu, 3+, 60 min. (Sala Țăndărică)

13:15 Atelier interactiv de construcție de marionete (Teatrul din Nori – Terasa Teatrului Țăndărică)

30 mai 2021

10:00 ”Mica sirenă”, regia Gabriel Apostol, 3+, 50 min. (Sala Țăndărică)

11:15 Atelier interactiv de construcție de marionete (Teatrul din Nori – Terasa Teatrului Țăndărică)

12:00 ”Mica sirenă”, regia Gabriel Apostol, 3+, 50 min. (Sala Țăndărică)

13:15 Atelier interactiv de construcție de marionete (Teatrul din Nori – Terasa Teatrului Țăndărică)

1 iunie  2021

09:00 – 21:00 „Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele” de Matei Vișniec – spectacol online difuzat pe pagina oficială de Facebook a Institutului Cultural Român, inclus în cadrul programului de promovare a dramaturgiei contemporane al Teatrului Țăndărică, regia Ioan Brancu, 4+, 60 min.

10:00 „Păcală”, regia Ioan Brancu, 4+, 55 min. (Curtea Palatului Parlamentului)

11:00 – 21:00 Atelier interactiv de construcție de marionete (Curtea Palatului Parlamentului)

10:00 „Punguța cu doi bani”, regia Decebal Marin, 4+, 60 min. (Sala Țăndărică)

11:15 Atelier interactiv de construcție de marionete (Teatrul din Nori – Terasa Teatrului Țăndărică)

18:00 „Mateiaș gâscarul”, regia Baczo Tunde, 5+, 60 min.– premieră oficială (Sala Țăndărică)

19:15 Meet the artists – întâlniri informale între creatorii și consumatorii de artă (Teatrul din Nori – Terasa Teatrului Țăndărică)

2 iunie 2021

18:00 „Fata babei și fata moșneagului”, regia Daniel Stanciu, 3+, 70 min. (Sala Țăndărică)

19:15 Atelier interactiv de construcție de marionete (Sala Țăndărică)

19:00 Urban Impro  – spectacol de improvizație (Teatrul din Nori)

14
/02
/24

Celebrul musical FAMILIA ADDAMS semnat de Răzvan Mazilu la Teatrul EXCELSIOR din București va avea două reprezentații în exclusivitate la Craiova. Evenimentele sunt programate marți, 27 martie și miercuri, 28 martie 2024 de la ora 19:00 și vor avea loc în Sala “Amza Pellea” a Teatrului Național “Marin Sorescu” din Craiova.

14
/02
/24

Joi, 15 februarie, începând cu ora 14:00, Biblioteca Metropolitană București, prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti, va organiza, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu” din str. Tache Ionescu nr. 4 are loc o DEZBATERE EVENIMENT, dedicată Zilei Naționale a Lecturii.

14
/02
/24

În data de 2 martie la Timișoara (Filarmonica Banatul Timișoara – Sala Capitol), 14-16 martie la București (Centrul Naţional de Artă “Tinerimea Română”), 23-24 martie la Cluj-Napoca (Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”) și pe 5 aprilie la Iași (Sala Eduard Caudella, Casa Alecu Balș), vor avea loc audiții pentru admiterea celor mai talentați tineri muzicieni în Orchestrele Naționale de Tineret ale României, la care sunt invitaţi atât actuali membri ai ansamblurilor, cât şi aspiranţii la acest statut, scopul acestor audiţii fiind reconfigurarea acestor orchestre.

14
/02
/24

Institutul Cultural Român și Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu organizează, în perioada 18 februarie – 3 martie 2024, expoziția „Masa tăcerii”, proiect ce aduce în fața publicului bucureștean lucrări ale artiștilor care au câștigat Premiul Național „Constantin Brâncuși”, oferit anual de Institutul Cultural Român.

13
/02
/24

CRONICĂ DE FILM “Zona de interes” (2023), de Jonathan Glazer, este un film aproape conceptual, a cărui forţă e dată de contrastul dintre ce vedem în prim-plan, de o parte, şi ce se întâmplă în plan îndepărtat şi ce auzim pe coloana sonoră, de cealaltă parte.