Ziua Copilului @ODEON – ediția a II-a
https://www.ziarulmetropolis.ro/ziua-copilului-odeon-editia-a-ii-a/

Sâmbăta aceasta, 1 iunie, în intervalul orar 11:00 – 18:00, copiii de toate vârstele sunt invitaţi să pătrundă în universul magic şi plin de aventuri din spatele porţilor Teatrului Odeon: cea de-a II-a ediţie a ZILEI COPILULUI @ODEON.

Un articol de Petre Ivan|29 mai 2019

Aventura din acest an începe cu un bilet de intrare #magicOdeon.

Toții copiii care aleg să pornească în aventură trebuie să exploreze, pe baza unei hărți, un traseu plin de comori, învățăminte și, mai ales, de… spectaculos.

Un tunel magic îi conduce către povestea măștilor de teatru, o cărare a ghicitorilor le pune la încercare pofta de joacă, pe o corabie a viselor se cufundă în marea bucuriilor, întreaga Sală Majestic le deschide o lume nouă, în care ei devin actori și sunt, deopotrivă, fermecați de pe pontonul din Auditorium Majesticum.

Planșa micului arhitect îi duce departe în timp, într-o călătorie în care ei sunt cei care ne arată un Teatru Odeon al viitorului, poate mai bun, desenat chiar de ei.

Scenariul evenimentului, creat de dramaturgul Mihaela Michailov, invită copiii într-un univers unic, în care, dincolo de joc și joacă, ne dorim să creștem publicul spectator din viitor.

Povestea o vom îndulci cu înghețata celor de la Puro & Bio și o vată de zahăr ca din povești, care aduce marea cu sine, tocmai din Constanța.

Actorii Teatrului Odeon vor fi alături în călătorie, ghidând, povestind, interpretând și mai ales bucurându-se alături de cei suficient de curajoși și curioși cât să ia parte la o aventură de neuitat.

Accesul la eveniment este gratuit, în baza unei rezervări pe site-ul Teatrului Odeon.

Foto: Odeon , Ziua Copilului – facebook

 

07
/12
/23

Legendarul cineast maghiar Béla Tarr va primi sâmbătă seară, la Berlin, un premiu onorific din partea Academiei Europene de Film. Cu această ocazie, publicăm un eseu despre cinemaul său foarte special.

07
/12
/23

Electric Castle 2024 sună epic! Cu Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age ca headliners confirmați, a 10-a ediție a festivalului se anunță cu foarte mult rock și trip hop.

07
/12
/23

TEATRUL SE (ŞI) CITEŞTE, primul sezon al podcastului realizat de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” continuă cu un nou invitat. De această dată, Zomir Dimovici se întoarce în lumea cuvintelor trădate şi îl are ca partener de conversaţie pe Sorin Gherguţ, traducător, poet şi redactor de carte.

06
/12
/23

Teatrul „Gong” și Revista „Euphorion” prezintă cea de-a treia conferință organizată în cadrul Simpozionului Național „Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu”. Evenimentul va avea loc vineri, 8 decembrie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica” și îl va avea ca invitat pe Marin Mălaicu-Hondrari.