Ziua Culturii Naționale, sărbătorită simultan în 3 orașe mari ale României
https://www.ziarulmetropolis.ro/ziua-culturii-nationale-sarbatorita-simultan-in-3-orase-mari-ale-romaniei/

Ziua Culturii Naţionale este sărbătorită simultan în 3 oraşe mari ale României, creându-se o adevărată axă culturală, într-un proiect al Asociaţiei Montage. Cele 3 evenimente înlănţuite se vor desfăşura simultan pe 15 ianuarie 2020, sub semnul artelor vizuale şi al literaturii.

Un articol de Liliana Matei|14 ianuarie 2020

La București, va avea loc la ora 18:00 vernisajul expoziției graficianului Acad. Prof. Dr. Mircia Dumitrescu și al Sculptorului Ioan Ladea, găzduit de Centrul Cultural al Sectorului 1 al Municipiului București. Vor vorbi conf. dr. Ioan Cristescu, directorul Muzeului Național al Literaturii Romane și exegetul eminescian Valentin Coșereanu, fondatorul Centrului de Studii „Mihai Eminescu” – Memorialul Ipoteşti. Va interpreta la flaut Ion Bogdan Ștefănescu, prof. dr. la Universitatea Națională de Muzică București.

La Timișoara, la Biblioteca Județeană Timiș secția de Artă „Deliu Petroiu”, va fi lansat un album bilingv, româno – englez, intitulat FotoSinteze, o retrospectivă a lecturilor publice organizate de Biblioteca Județeană Timiș în ultimii 9 ani. Cu începere de la ora 13:00 va avea loc un workshop  de artă și literatură pornind de la opera scriitorului Nichita Stănescu, realizat de elevii Liceului de Arte Plastice Timișoara sub coordonarea profesorilor Marioara Popescu, Dana Miclăuș-Mercea și Radu Perciun. Workshop-ul va fi însoțit de expunerea unor lucrări ale elevilor, având ca temă personalitatea lui Mihai Eminescu. La acest eveniment este invitat special la dezbateri scriitorul și managerul Bibliotecii județene Timiș „Sorin Titel”, domnul Tudor Crețu.

La Constanța, la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța va avea loc, începând cu ora 16.00, o expoziție de artă cu lucrările a peste 40 de artiști organizată de Filiala Constanța UNU a Uniunii Artiștilor Plastici, curatoriată de Florentin Sîrbu, Președintele Filialei.

În deschidere va fi prezentat un moment artistic organizat de studenții Facultății de Arte a Universității Ovidius –  Intarsii. Prezentările vor fi susținute de: cercetător științific doctor Sorin Marcel Colesniuc, directorul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, conf. univ. dr.  Alina Cristea și prof. univ. dr. Daniela Vitcu – decanul Facultății de Arte, Universitatea Ovidius, Constanța.

Parteneri: Centrul Cultural al Sectorului 1 al Municipiului București, Muzeul Național al Literaturii Române, Biblioteca Județeană Timiș, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Filiala Constanța UNU a Uniunii Artiștilor Plastici, Liceul de Arte Plastice Timișoara.

=

28
/02
/24

“Mamma Mia!”, cel mai faimos musical din România, revine weekend-ul acesta pe scena Sălii Palatului din Capitală, într-o nouă reprezentație de zile mari, asta după ce în ultimii cinci ani spectacolul a fost văzut de peste 80.000 de români. Până acum producția a avut nu mai puțin de 33 de reprezentanții în țara noastră, în nouă orașe, dintre care doar 20 în București, unde fiecare spectacol a fost sold-out de fiecare dată.

22
/02
/24

„Invit tinerii să vadă ceva rar, deosebit - prima expoziție organizată în România despre imaginea samuraiului văzută de cei mai importanți artiști japonezi din perioadele Edo și Meiji”, a spus avocatul George Șerban, colecționar de stampe japoneze, la vernisajul expoziției „Samurai. Legendele Japoniei”, care a avut loc pe 21 februarie, la Muzeul Brukenthal din Sibiu, cu sprijinul JTI.

22
/02
/24

Niki (12 ani) și Vika (11 ani) se întâlnesc pentru prima dată în metroul din Harkiv, unde familiile lor s-au refugiat de război. O poveste de dragoste neașteptată și emoționantă, care ne amintește că empatia, generozitatea și speranța în ceilalți sunt singurele lucruri care ne pot salva umanitatea pe timp de război.

19
/02
/24

„Dumnezeu m-a atins cu degetul său mic și a spus: compune pentru teatru, doar pentru teatru.” – mărturisea Puccini într-o scrisoare adresată unui prieten. Și, într-adevăr, Puccini a îndeplinit porunca divină pe care simțea că a primit-o la nașterea sa, dedicându-și întreaga sa viață de creație operei, fără a se „irosi” prea mult spre alte genuri muzicale.

19
/02
/24

Actorul Pavel Bartoș va juca pentru prima dată rolul lui Decebal Necșulescu din piesa „...Escu” de Tudor Mușatescu, într-o coproducție care va avea reprezentații la București și Chișinău. Spectacolul va fi pus în scenă de echipe artistice reunite ale Teatrului „Stela Popescu” din București și Teatrului Național Satiricus Ion Luca Caragiale din Chișinău, într-o colaborare unică în peisajul teatral autohton.

19
/02
/24

Ca în fiecare an, artistul vizual M.C. Donici propune EXPOZIȚIA DE O ORĂ: o întâlnire fără coroane, fasoane, discursuri sau festivisme, de ZIUA BRÂNCUȘI. Ajuns la a VIII-a ediție, evenimentul produs de Asociația Culturală Arte-Factum va avea loc luni, 19.02.2024, între orele 14:00- 15:00, în spațiul din fața  Bustului  Brâncuși  din proximitatea Facultății de Arte a Universității de Vest, Timișoara.

16
/02
/24

Anul acesta marcăm Ziua Națională Brâncuși printr-un eveniment cu totul deosebit. Avem bucuria să vă anunțăm că sosește în premieră în România și va putea fi vizitată în exclusivitate la Galeriile Artmark o lucrare realizată de sculptor în 1905-1906, „Bustul unui patron de restaurant (Portretul lui Achille Baldé)”. Este vorba despre „o operă care nu a fost niciodată văzută, (fiind) considerată pierdută sau distrusă”.

15
/02
/24

Pe 26 martie 2024, începând cu orele 18.30, Opera Națională București va găzdui o ediție specială din ciclul de conferințe SCENA GÂNDIRII. Evenimentul, desfășurat sub titlul „Universitate, societate, creativitate”, va aduce pe scenă trei rectori ai unora dintre cele mai reprezentative universități românești.