Ziua Internațională a Dansului la Teatrul Odeon
https://www.ziarulmetropolis.ro/ziua-internationala-a-dansului-la-teatrul-odeon/

Tradiţia dansului la Odeon a început în anii ’90, când teatrul a găzduit Centrul de Expresie Artistică, o alternativă la spectacolele de teatru.

Un articol de Liliana Matei|27 aprilie 2021

Odată cu Stagiunea 2001-2002, când coregraful și dansatorul Răzvan Mazilu a inițiat programul „Dans la Odeon”, arta dansului profesionist din România și din străinătate a fost adusă în atenția publicului prin producții proprii, gale extraordinare, dans contemporan, neoclasic sau teatru-dans.

„Cu săli întotdeauna pline, Odeonul a deschis larg ușile către marele public, contribuind decisiv la dezvoltarea artei dansului în România”, susține Răzvan Mazilu.

În acest an, pentru al doilea an la rând, Ziua Internațională a Dansului, 29 aprilie, găsește teatrele închise. Odeonul însă își dorește să continue tradiția dansului și oferă publicului o întâlnire cu coregraful și dansatorul Răzvan Mazilu, care va fi invitatul actriței Rodica Mandache, într-un nou episod al emisiunii „Dialoguri teatrale @Odeon”, difuzat joi, 29 aprilie, la ora 11.00.

În completarea emisiunii transmise live pe pagina de Facebook a Teatrului Odeon și a partenerului Radio România Cultural, cât și pe canalul propriu de YouTube, Teatrul Odeon se va alătura evenimentului online mondial, preluând un material video creat de Institutul Internațional de Teatru, ITI⎪UNESCO, avându-l în prim-plan pe balerinul german Friedemann Vogel, autorul mesajului Zilei Internaționale a Dansului 2021.

Mesajul Zilei Internaționale a Dansului 2021:

„Totul începe cu mișcarea – un instinct pe care îl avem cu toții -, iar dansul este mișcare rafinată pentru a comunica. Tehnica impecabilă este importantă și impresionantă, însă esența este dată de ceea ce exprimă dansatorul prin mișcare.

Ca dansatori suntem constant în mișcare, tendința noastră fiind să creăm aceste momente de neuitat. Indiferent de genul de dans, este ceea ce fiecare dansator se străduiește să realizeze. Când, dintr-odată însă, nu mai avem voie să interpretăm, cu teatrele închise și festivalurile anulate, lumile noastre se opresc. Fără contact fizic. Fără spectacole. Fără public spectator. Niciodată în istoria recentă, comunitatea dansului nu a fost atât de provocată colectiv să rămână motivată, să își găsească propriul raison d’être.

Cu toate acestea, tocmai atunci când ni s-a luat ceva prețios, apreciem cu adevărat cât de vital este ceea ce facem și cât de mult înseamnă dansul pentru societate, în general. Dansatorii sunt adesea apreciați pentru performanța lor fizică, când, de fapt, suntem susținuți și mai mult de forța noastră mentală. Cred că această combinație unică de agilitate fizică și psihologică ne va ajuta să depășim, să ne reinventăm, să continuăm să dansăm și să inspirăm”.

09
/06
/22

Muzeul Abandonului a pornit în toamna anului trecut un amplu proiect de reunire, într-o arhivă digitală, a unor arhive personale și instituționale, deocamdată disparate, toate legate de instituționalizarea și dezinstituționalizarea copiilor din România comunistă și post-comunistă.

09
/06
/22

Artistele Andreea Novac, Irina Marinescu și Alina Ușurelu, împreună cu psiholoaga Mihaela Vechiu, socioloaga Fidelie Kalambayi și medicul Roxana Negureanu prezintă (burn)OUT - Prelegeri și incursiuni performative, la AREAL spațiu pentru dezvoltare coregrafică.

09
/06
/22

În lunile iunie și iulie, Institutul Cervantes din București și Happy Cinema propun publicului interesat de artă o serie de proiecții de filme documentare având ca subiect diverse figuri iconice ale artei spaniole contemporane: Salvador Dalí, Generația Buñuel, Dalí, Picasso, Muzeul Prado, Remedios Varo, Antonio López. Proiecțiile vor avea loc în Sala Auditorium a Institutului Cervantes (Bulevardul Regina Elisabeta 38), în fiecare zi de miercuri, de la ora 19.00.

09
/06
/22

Filmul “Metronom” (2022), premiat pentru regie în secţiunea Un Certain Regard a Festivalului de la Cannes, va deschide a noua ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara, care se va desfăşura în perioada 14-17 iulie. Proiecţia va avea loc în prezenţa regizorului Alexandru Belc şi a tinerei actriţe Mara Bugarin, originară din Timişoara.

08
/06
/22

Victor Rebengiuc: „Am 89 de ani, o să am peste vreo câteva luni 90... nu mai merge! Trupul meu nu-mi mai permite. Sănătatea mea e în mare suferință și e greu! M-am luptat foarte tare în repetițiile astea ca să pot juca rolul ăsta. Sper să-l pot juca și în fața publicului de câte ori voi putea, dar nu mai vreau să mai antamez un alt rol. Gata! E ultimul rol pe care-l joc!“, a declarat marele actor pentru Digi24.

08
/06
/22

După cei doi ani în care ediția cu numărul X nu a putut avea loc din cauza pandemiei, acum aceasta este programată pentru perioada 10 – 19 iunie 2022. Tema ediției este Limbaj. Ne propunem ca această ediție, care stă sub semnul unei cifre rotunde, să fie aniversară în primul rând prin faptul că reprezintă un nou început.

08
/06
/22

Trio PETRE a luat ființă în anul 2020, din necesitatea stringentă de a face muzică de cameră atunci când sălile de concert au rămas goale iar orchestrele au amuțit. Acest ansamblu tânăr cu muzicieni maturi va fi prezent pe scena Ateneului Român marți, 14 iunie 2022, la ora 19.00, cu un program ce cuprinde lucrări de Mozart, Beethoven și Schubert.

08
/06
/22

Festivalul Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie 2022) anunță un parteneriat cu platforma TikTok, prin care își propune să aducă în focus creatorii români de conținut pasionați de cinematografie și să îi invite să-și găsească inspirația la cel mai mare eveniment de film din țară. Parteneriatul include un hashtag challenge, care va culmina cu un eveniment de premiere special la Cluj-Napoca, și un Masterclass VFX pentru adolescenți susținut de Robert Tatoi, în cadrul EducaTIFF.

08
/06
/22

„Anotimpurile” lui VIVALDI – unul dintre cele mai mari „hit-uri” ale muzicii clasice, cu un număr considerabil de înregistrări și versiuni derivate – sunt interpretate la SALA RADIO de apreciatul violonist ALEXANDRU TOMESCU, în concertul ce închide stagiunea ORCHESTREI DE CAMERĂ RADIO! Miercuri, 15 iunie 2022, de la ora 19.00, veți avea bucuria de a asculta „Anotimpurile” sub bagheta dirijorului britanic JONATHAN BLOXHAM, ce s-a aflat recent la pupitrul unor ansambluri ca Royal Philharmonic – Londra, Orchestra Simfonică din München, Salzburg Mozarteum, London Mozart Players, Orchestra Națională BBC – Wales.

08
/06
/22

Aurel Marton și-a petrecut peste 20 de ani în detenție. Acum se străduiește să ducă o viață normală, alături de familie. Povestea vieții sale și, mai ales, iubirea față de animalele abandonate, i-au atras atenția regizorului Mihai Dragolea, care l-a distribuit în noul său scurtmetraj. „Aurică, viață de câine”, care spune povestea unui evadat ce trăiește într-un lan de porumb și care se împrietenește cu câinele unui sătean de la care fură mâncare, va avea premiera în competiția Zilele Filmului Românesc din cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), joi, 23 iunie, la Cinema Florin Piersic (Cluj Napoca).

08
/06
/22

Mai puțin de două săptămâni ne despart de primul gong al ediției din acest an a Festivalului Internațional de Teatru Turda. Programul FITT 2022 anunță spectacole și nume mari ale scenei românești. Maia Morgenstern și Marius Bodochi vor fi prezenți pe scena TNAMT în data de 20 iunie, ora 20, cu spectacolul “ELIXIR”.