Ziua limbii române
https://www.ziarulmetropolis.ro/ziua-limbii-romane/

Peste 28 de milioane de oameni din toată lumea vorbesc româneşte. Limba română se predă în şcoli din 43 de ţări şi este vorbită oficial în 20 de state în care există comunităţi mari de români. Este, de asemenea, limbă oficială sau administrativă în Uniunea Latină şi în Uniunea Europeană. Româna este şi una dintre cele cinci limbi în care se oficiază servicii religioase pe Muntele Athos.

Un articol de Petre Ivan|31 august 2016

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, la 19 februarie 2013, cu 312 pentru, două împotrivă și cinci abțineri, un proiect de lege, prin care se instituie ziua de 31 august ca ”Ziua limbii române”. Legea a fost promulgată de președintele Traian Băsescu la 13 martie 2013 și publicată în Monitorul Oficial la 19 martie 2013.

Propunerea legislativă a fost inițiată în 2011, când 166 de parlamentari din toate grupurile politice au depus la Senat un proiect de lege în care solicită proclamarea zilei de 31 august drept Ziua limbii române.

Acesta a fost aprobat de Senat în ședința din 6 decembrie 2011, Camera Deputaților fiind Cameră decizională.

În proiect se arată că Ziua limbii române urmează să fie sărbătorită de către autoritățile publice din România și de către reprezentanțele diplomatice din străinătate, inclusiv de Institutele Culturale ale României sau de alte instituții românești din străinătate, ”prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative și artistice cu caracter evocator sau științific, consacrate istoriei limbii române”.

De asemenea, proiectul de lege prevede ca în ziua de 31 august să fie arborat Drapelul României, iar Societatea Română de Televiziune și Societatea Română de Radiodifuziune să reflecte, în cadrul programelor lor, manifestările dedicate acestei zile.

Ziua limbii române

Ziua limbii române se sărbătorește în Republica Moldova începând cu 31 august 1989, după ce, pe fundalul ”perestroikăi” din fosta URSS și în urma Marii Adunări Naționale de la 27 august 1989, fostul Soviet Suprem a decretat limba română ca limbă de stat și trecerea la grafia latină.

În timpul perioadei sovietice, populației i se impusese să vorbească în ”limba moldovenească” și să utilizeze grafia chirilică. Rolul limbii române în calitate de limbă de stat a Republicii Moldova a fost consfințit și în Declarația de independență adoptată la 27 august 1991. Ulterior, însă, în Constituția din 1994 s-a statuat drept limbă de stat ”limba moldovenească”.

În 2011, mai multe asociații și organizații românești din Serbia, Bulgaria, Ungaria și Ucraina au stabilit ziua de 31 august ca Zi a limbii române, urmând ca, începând cu anul 2012, aceasta să fie sărbătoare națională. De asemenea, au cerut autorităților române decretarea Zilei limbii române pentru românii de pretutindeni.

Foto: Ziua limbii române – facebook

22
/03
/22

Editura Nemira ne propune un nou volum semnat de Bogdan Munteanu, „Stai jos sau cazi”, în colecția „n’autor”, coordonată de Eli Bădică. Este a doua carte publicată la editura Nemira de scriitorul timișorean, după bestsellerul „Ai uitat să râzi” din 2016. Ziarul Metropolis vă invită să citiți un fragment.

14
/03
/22

Dintotdeauna omul a căutat un refugiu în artă în momente de criză. Zilele acestea, când Europa se află în fața celui mai dificil moment din istoria sa recentă, întâmplarea m-a dus la o expoziție multimedia care aduce în prim-plan poezia scrisă de femei în România, deschisă la Art Hub, pe strada Budișteanu numărul 10, între 1 și 24 martie.

13
/03
/22

„Pentru mine, fericirea înseamnă creaţie şi iubire pentru şi de la cei dragi. Dar, dacă mi s-ar cere să aleg între a fi fericit şi a fi util, cred că aş alege a fi util”, spune unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori francezi de azi, totodată și unul dintre dramaturgii contemporani cei mai jucați.

11
/03
/22

„Cartea din Week-end”, proiect online gândit special pentru pasionații de citit, va oferi publicului fragmente din volumele incluse, scurte biografii ale autorilor, recenzii apărute în ziarele italiene, dar și mărturii video ale editorilor, criticilor și traducătorilor italieni privind motivația lor de a publica și promova autorii români pe piața literară italiană.

07
/03
/22

Despre Nicolas d’Estienne d’Orve s-a spus frecvent că este scriitorul contemporan care surprinde Parisul ca nimeni altul tocmai pentru că îl iubește atât de mult. Eiffel, ultimul lui roman, publicat de Editura Trei reușește să-i facă pe cititori să se-ndrăgostească la rândul lor de Paris prin intermediul poveștii romanțate a vieții lui Gustave Eiffel, inginerul de geniu care a ridicat monumentul-simbol al Franței. Care este secretul „Doamnei de fier” din inima Parisului? Ce istorie vrea să transmită peste secole tuturor celor care o privesc?

28
/02
/22

Margaret MacMillan, autoarea bestsellerurilor „Făuritorii păcii”, „Războiul care a pus capăt păcii” și „Oamenii istoriei” oferă o perspectivă provocatoare asupra războiului ca o componentă esențială a umanității în noul său volum: „Războiul. Cum ne-au modelat conflictele”, publicat de Editura Trei în colecția Istorie.