Ziua limbii române
https://www.ziarulmetropolis.ro/ziua-limbii-romane/

Peste 28 de milioane de oameni din toată lumea vorbesc româneşte. Limba română se predă în şcoli din 43 de ţări şi este vorbită oficial în 20 de state în care există comunităţi mari de români. Este, de asemenea, limbă oficială sau administrativă în Uniunea Latină şi în Uniunea Europeană. Româna este şi una dintre cele cinci limbi în care se oficiază servicii religioase pe Muntele Athos.

Un articol de Petre Ivan|31 august 2016

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, la 19 februarie 2013, cu 312 pentru, două împotrivă și cinci abțineri, un proiect de lege, prin care se instituie ziua de 31 august ca ”Ziua limbii române”. Legea a fost promulgată de președintele Traian Băsescu la 13 martie 2013 și publicată în Monitorul Oficial la 19 martie 2013.

Propunerea legislativă a fost inițiată în 2011, când 166 de parlamentari din toate grupurile politice au depus la Senat un proiect de lege în care solicită proclamarea zilei de 31 august drept Ziua limbii române.

Acesta a fost aprobat de Senat în ședința din 6 decembrie 2011, Camera Deputaților fiind Cameră decizională.

În proiect se arată că Ziua limbii române urmează să fie sărbătorită de către autoritățile publice din România și de către reprezentanțele diplomatice din străinătate, inclusiv de Institutele Culturale ale României sau de alte instituții românești din străinătate, ”prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative și artistice cu caracter evocator sau științific, consacrate istoriei limbii române”.

De asemenea, proiectul de lege prevede ca în ziua de 31 august să fie arborat Drapelul României, iar Societatea Română de Televiziune și Societatea Română de Radiodifuziune să reflecte, în cadrul programelor lor, manifestările dedicate acestei zile.

Ziua limbii române

Ziua limbii române se sărbătorește în Republica Moldova începând cu 31 august 1989, după ce, pe fundalul ”perestroikăi” din fosta URSS și în urma Marii Adunări Naționale de la 27 august 1989, fostul Soviet Suprem a decretat limba română ca limbă de stat și trecerea la grafia latină.

În timpul perioadei sovietice, populației i se impusese să vorbească în ”limba moldovenească” și să utilizeze grafia chirilică. Rolul limbii române în calitate de limbă de stat a Republicii Moldova a fost consfințit și în Declarația de independență adoptată la 27 august 1991. Ulterior, însă, în Constituția din 1994 s-a statuat drept limbă de stat ”limba moldovenească”.

În 2011, mai multe asociații și organizații românești din Serbia, Bulgaria, Ungaria și Ucraina au stabilit ziua de 31 august ca Zi a limbii române, urmând ca, începând cu anul 2012, aceasta să fie sărbătoare națională. De asemenea, au cerut autorităților române decretarea Zilei limbii române pentru românii de pretutindeni.

Foto: Ziua limbii române – facebook

28
/03
/17

Editura Humanitas Fiction îi aşteaptă pe iubitorii de carte miercuri, 29 martie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38), la lansarea volumului "Fata cu fragi" de Lisa Strømme, recent apărut în colecţia Raftul Denisei în traducerea Irinei Bojin, un roman despre tumultoasa poveste de dragoste care a inspirat celebrul tablou Strigătul de Edvard Munch.

28
/03
/17

Ieri, în ultima zi a Salonului Cărţii de la Paris, desfăşurat în perioada 24-27 martie 2017, standul României a fost inclus, pe primul loc în topul celor mai frumoase standuri de la Livre Paris 2017, în clasamentul realizat de site-ul actualitte.com. “Standul României ne captează întotdeauna atenţia. Ambianţa de artă contemporană este dată de oglinzi şi de o instalaţie de neoane, dar luminile sunt atenuate pentru a nu intimida publicul”, a scris actualitte.com.

22
/03
/17

Joi, 23 martie, de la ora 19:00, la Café Verona, Librăria Cărtureşti (str. Arthur Verona, 13-15, sector 1) din Bucureşti, jurnalistul Adrian Georgescu va vorbi despre Exitus, cel mai nou roman al său, apărut recent în colecţia „Ego. Proză” a Editurii Polirom, disponibil în librăriile din ţară şi în format electronic.

14
/03
/17

Teatrul Național București vă invită la conferința susținută de Andrei Pleșu, cu titlul „Veselul Caragiale?”, la Sala Studio, 19 martie 2017, ora 11.00. În urmă cu mai bine de zece ani, Andrei Pleșu susținea prima sa conferință la Naționalul bucureștean, captivând publicul cu un cuceritor discurs Despre inimă.

13
/03
/17

Dragostea transformă lumea în poveste. Cinci întâmplări, citite pe trei voci, de pe audiobook-ul Povești de dragoste la prima vedere, ne deschid apetitul pentru neașteptatele apariții ale iubirii. Editura Humanitas le dă întâlnire iubitorilor de carte cu Mariana Mihuț, Gabriel Liiceanu și Radu Paraschivescu - cei trei cititori de pe audiobook, marți, 14 martie, de la ora 19.00, în librăria Humanitas de la Cișmigiu.

13
/03
/17

"Cea mai preţioasă călătorie este aceea către sufletul nostru, către noi înşine. Călătorie ce o facem în singurătate." - Mircea Eliade. Istoric al religiilor, filosof, prozator și eseist, personalitate marcantă a culturii mondiale, Mircea Eliade s-a născut în urmă cu 110 ani, în București. Data exactă a nașterii sale se bănuieşte a fi 13 martie, însă există mai multe variante, 25 februarie/ 28 februarie/ 8 martie/ 9 martie/ 13 martie/ 19 martie, unele dintre acestea menţionate de însuşi Eliade în diverse decumente.

12
/03
/17

Marţi, 14 martie, ora 18.00, la Librăria Humanitas Kretzulescu va avea loc lansarea volumului „Bătălia lor. Femeile din România în Primul Război Mondial”, de Alin Ciupală, apărut recent la Editura Polirom. Invitaţi alături de autor vor fi Laura Grünberg și Zoltán Rostás, iar moderatorul evenimentului va fi Valentin Protopopescu.

11
/03
/17

Editura Nemira lansează Serile Nautilus – evenimente lunare dedicate iubitorilor de science fiction & fantasy la care participă via skype scriitori publicați în colecția Nautilus. Ana Nicolau, coordonatorul colecției Nautilus, va fi moderatorul evenimentelor.

10
/03
/17

Duminică, 12 martie, la ora 17.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bdul Regina Elisabeta nr. 38), va avea loc o întîlnire cu celebrul și îndrăgitul actor Ion Dichiseanu, cu prilejul lansării volumului Adevărul, mai frumos decît legenda, apărut la Editura Polirom, și în ediție digitală.

10
/03
/17

Timp de aproape o jumătate de secol, Jean-Marie Straub şi Danièle Huillet au realizat câteva zeci de filme, cu o cadență de un film pe an, o mare parte adaptări inspirate de arta europeană, abordând teme din literatură, muzică, pictură.

08
/03
/17

Editura Humanitas Fiction vă aşteaptă miercuri, 8 martie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului „Marele Gorsky“ de Vesna Goldsworthy, flamboaianta poveste pereche a romanului-cult al secolului XX, „Marele Gatsby“. Romanul „Marele Gorsky“ a fost nominalizat, în 2015, la Bailey's Women Prize for Fiction şi a fost numit de Financial Times „cea mai frumoasă ficţiune a anului 2015“.

06
/03
/17

Editura Humanitas Fiction vă invită astăzi, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, alături de Tania Radu, Marina Constantinescu, Simona Kessler şi Denisa Comănescu la lansarea romanului „Cel mai frumos loc din lume este chiar aici”, o bijuterie literara scrisă de Care Santos şi Francesc Miralles care emană gândire pozitivă şi poezie.

Pagina 50 din 112« Prima...102030...4849505152...607080...Ultima »