Ziua Limbii şi Teatrului Idiş, sărbătorită la Teatrul Evreiesc de Stat
https://www.ziarulmetropolis.ro/ziua-limbii-si-teatrului-idis-sarbatorita-la-teatrul-evreiesc-de-stat/

Teatrul Evreiesc de Stat, ca moştenitor şi continuator al tradiţiei culturii idiş în România, invită publicul în această seară, de la ora 19.00, la un eveniment dedicat moştenirii teatrale idiş din România.

Un articol de Petre Ivan|30 mai 2018

Instituirea Zilei Limbii şi Teatrului Idiş reprezintă o contribuţie esenţială la păstrarea tradiţiei şi a valorilor specifice culturii evreieşti din România, la combaterea xenofobiei şi antisemitismului, a clişeelor şi percepţiilor eronate, la dezvoltarea identităţii şi diversităţii culturale a ţării noastre, dar şi la promovarea aportului cultural al vieţii evreieşti din România la viaţa culturală românească, se arată într-un comunicat al TES.

Data de 30 mai a fost instituită ca Ziua Limbii şi Teatrului Idiş la iniţiativa deputatului Silviu Vexler şi adoptată în unanimitate de către Parlamentul României, fapt ce reprezintă o recunoaştere a contribuţiei evreilor la dezvoltarea României şi un simbol al legăturii esenţiale dintre limba idiş şi Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti.

„Faptul că tradiţia teatrului de limbă idiş s-a menţinut pentru a bucura generaţii de spectatori nu şi-au putut-o închipui nici cei mai temerari visători. Legământul lui Goldfaden cu publicul său a trecut prin timp şi s-a întărit prin dragostea statornică a publicului pentru teatru”, spunea dramaturgul Israil Bercovici.

Evenimentul dedicat Zilei Limbii şi Teatrului Idiş va fi unul plin de surprize pentru oaspeţi. Intrarea va fi liberă, în limita locurilor disponibile.

Foto: Ziua Limbii şi Teatrului Idiş la Teatrul Evreiesc de Stat – facebook

02
/12
/13

Iulia Rugină, Oana Răsuceanu și Ana Agopian inventează povești și le transformă în filme, ca de exemplu „Love Building”, o comedie romantică despre relațiile de cuplu. De ce ai nevoie ca să faci film și cum se scrie un scenariu „în trei”? Ne spun chiar ele, în cinci secvențe.

01
/12
/13

Napasta, spectacol de succes al Teatrului Național din Bucureşti, se va muta în eleganta și spațioasa Sală Studio, începând cu reprezentațiile din 7 și 8 decembrie 2013, beneficiind cu această ocazie de o audiență mult sporită.

01
/12
/13

„Pentru noi, actorii, demarcația dintre generaţii este foarte, foarte vagă”, spunea Aura Buzescu, în anul 1964. Marea actriță a secolului trecut i-a avut ca studenți pe Victor Rebengiuc, Gina Patrichi, Mircea Albulescu.

30
/11
/13

Tablourile ,,Gladiole", de Nicolae Tonitza, estimat la 80.000 - 130.000 de euro, şi ,,Hora", de Camil Ressu, evaluat la 45.000 - 70.000 de euro, vor fi scoase la vânzare la prima licitaţie organizată de Grimberg, ,,Întâlnire cu capodopere", pe 10 decembrie.