Ziua Mondială a Libertăţii Presei
https://www.ziarulmetropolis.ro/ziua-mondiala-a-libertatii-presei/

Astăzi, 3 mai, este celebrată Ziua mondială a libertăţii presei. Pare şi un bun prilej pentru a ne aminti câteva dintre bancurile, scenetele şi „şopârlele” de altădată.

Un articol de Petre Ivan|3 mai 2018

„Bancurile cu Ceauşescu erau cele mai gustate. În general umorul era interzis. La televizor, în puţinele ore de emisie, umorul apărea la programele de după-masă. Este adevărat că oamenii vorbeau cu atenţie, se foloseseau extrem de mult frazele cu dublu sens, era moda să strecori în discurs şopârle şi aluzii. Oamenii se duceau la teatru pentru a scăpa măcar pentru câteva ore de stresul ideologiei comuniste. Era un prilej de evadare, de respiro. Umorul a fost salvator pentru români. Comuniştii erau o sursă excepţională, ei erau consideraţi şi zugrăviţi în postura de proşti, lucru care nu era departe de realitate. Apoi era şi aspectul fructului oprit, care este foarte bun. Să râzi despre cei care te cenzurează este un sentiment aproape indescriptibil“ – Toni Grecu,  fondatorul Grupului „Divertis”.

Despre Ziua Mondială a Libertăţii Presei

În fiecare an, la data de 3 mai, în întreaga lume este marcată Ziua Mondială a Libertăţii Presei, proclamată de către Adunarea Generală a ONU în anul 1993, în urma unei recomandări adoptate în cadrul celei de-a XXVI-a sesiuni a Conferinţei Generale a UNESCO, din anul 1991.

Ziua mondială a libertății presei a fost instituită pentru a atrage atenţia întregii lumi asupra importanței și obligaţiei respectării libertății de exprimare, aşa cum sunt ele stabilite în Declarația Universală a Drepturilor Omului, care, la articolul 19 arată că: „Orice om are dreptul la libertatea opiniilor și exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum și libertatea de a căuta, de a primi și de a răspândi informații și idei prin orice mijloace și independent de frontierele de stat”.

Foto: Toma Caragiu, Ziua mondială a libertăţii presei – facebook

 

 

04
/02
/14

Încerc să merg la teatru de fiecare dată cu inima deschisă. Încerc să nu am păreri deja formate înaintea unui spectacol, deși ascult cu interes opiniile spectatorilor care l-au văzut înaintea mea. Dar ce se întâmplă la revederea unui spectacol?

25
/01
/14

Zona experimentală ne atrage, iar - dacă avem noroc -, putem să ne lovim de ea. Nopți întregi în pădure, dormit pe podea, dezbrăcat în frig, cu puțină mâncare și fără apă; toate astea pentru bucuria de a experimenta în artă.

19
/12
/13

Directorul Muzeului Ţăranului Român, Virgil Nitulescu, afirmă că prin aplicarea proiectului privind comasarea Muzeului Satului cu MŢR s-ar "desfiinţa o instituţie fundamentală pentru spiritualitatea românească", greşeală pe care a făcut-o "cu vădită intenţie" numai "regimul comunist".

28
/11
/13

Fotografia e o lașitate și e un fapt radical. Fotograful știe că nu trebuie să creeze lumea din nou; dar oriunde oricând s-ar afla, lumea întreagă se află cu el aici și acum.

11
/11
/13

CRONICĂ DE CONCERT „Un artist îşi asumă riscuri”, aşa s-ar putea sintetiza ceea ce pianista Valentina Lisitsa a împărtăşit cu jurnaliştii şi publicul bucureştean pe parcursul zilei de 5 noiembrie 2013, la Ateneul Român.

06
/11
/13

În urma întâlnirii de ieri de la Godot, care marca şi deschiderea Festivalului Naţional de Teatru Independent, am putut să-mi fac şi eu o idee despre ce cred că înseamnă pentru mine această sintagmă de teatru independent şi am decis să mă retrag din această categorie atunci când vorbesc despre creaţiile proprii.

28
/10
/13

OPINIE Marius Manole: „Sunt puţini regizorii care îşi iau în distribuţii actori tineri şi puţine teatrele care acceptă colaboratori tineri. Şi dacă îi primesc, le aruncă 50 de lei pe spectacol, spunându-le că trebuie să fie mulţumiti că joacă pe o scenă mare.“

02
/10
/13

Hamlet Next Hours este un test, iar teatrul independent este porția de realitate cu care trebuie să se confrunte orice actor sau regizor. În teatrul independent nu contează că ești imaginea unui lanț de farmacii sau că ești apreciat în filme la nivel internațional. În teatrul independent ești sau nu ești pe gustul publicului.

14
/06
/13

ANALIZĂ Uniunea Europeană şi Statele Unite sunt pregătite să înceapă o serie de negocieri pentru a ajunge la un acord istoric de liber-schimb. În traducere: Adio subvenţii de la buget pentru filme! Sau, mai direct, modelul hollywoodian mercantil ar acapara bătrâna Europă cinefilă.

05
/06
/13

OPINIE La Gala Tânărului Actor din 2008, unde am mers cu un fragment din spectacolul „Poezia Visului“ de Miriam Răducanu, pe texte de Emil Botta, a trebuit să lucram, pentru proba impusă, un text mai puţin cunoscut de-al lui I. L. Caragiale, „Statistica“.

12
/04
/13

Citești „ca să înţelegi cum merge treaba, pentru că o carte nu-ți cere nimic și nu te bate la cap...“. Într-o prezentare neobişnuită, jurnalistul Tudor Călin Zarojanu le-a răspuns studenților la Marketing, cu ocazia centenarului ASE, la întrebarea „De ce-aș citi?“

27
/03
/13

Când am fost recuziter la Bulandra şi am privit teatrul din toate unghiurile posibile mi-am dat seama că nu-mi mai pot şterge niciodată de pe retină acele imagini. Şi am hotărât să le prind într-o ramă mai mare. Am folosit ca ramă chiar viaţa mea. Iar teatrul îşi desfăşoară culorile lui pe o pânză care nu se va umple niciodată.

27
/03
/13

Săptămâna trecută am avut spectacol la Teatrul Naţional. Pe lângă activitatea de coordonare a Teatrului Studenţesc Podul, sunt actor-colaborator al Teatrului Naţional. Cele două „locuri de muncă“ sunt diferite, dar senzaţia este că s-ar putea completa unul pe celălalt.

15
/03
/13

O linişte în sală, de parcă toţi spectatorii uitaseră să respire... Apoi, unele voci din public au rostit, în şoaptă: „iubire“, intuind că va fi următorul cuvânt care va fi rostit şi pe scenă.