Ziua Mondială a Scriitorilor aduce „Școala nevestelor”
https://www.ziarulmetropolis.ro/ziua-mondiala-a-scriitorilor-aduce-scoala-nevestelor/

Pe 3 martie, de Ziua Mondială a Scriitorilor, Centrul Cultural LUMINA îl readuce în atenţia publicului pe „geniul comediei”: Jean-Baptiste Poquelin Molière.

Un articol de Liliana Matei|3 martie 2021

De la ora 19.00 are loc o reprezentație cu public a spectacolului  „Școala nevestelor” de J.B. Molière, după rescrierea dramatică în versuri alexandrine semnată de Adrian Nicolae.

Spectatorii îi vor vedea pe scenă pe Adrian Nicolae, Alexandru Pavel, Voicu Aaniței, Codrin Boldea, Ana Crețu și Tudor Cucu-Dumitrescu.

Direcția de scenă îi aparține lui Victor Ioan Frunză, iar scenografia este semnată de Adriana Grand.

Jean-Baptiste Poquelin Molière (1622-1673) a scris Școala nevestelor în plină maturitate. Piesa a avut premiera în anul 1662, la scurtă vreme după căsătoria dramaturgului cu Armande Béjart, și ridiculiza educația limitată a tinerelor din familiile avute.

Până la momentul acela, autorul scrisese peste zece comedii. Fiu al unei familii prospere, Molière a studiat la Collège de Clermont și a intrat devreme în lumea teatrului. La 21 de ani și-a înființat prima trupă, intitulată Illustre Théâtre, împreună cu Armande Béjart. În doi ani în care a jucat mai multe spectacole, compania a acumulat datorii uriașe și nu se știe nici astăzi cine este binefăcătorul care, plătindu-le, l-a scos pe dramaturg din închisoare. Tot atunci acesta a început să-și spună Molière, luându-și numele din denumirea unui sat din Franța, pentru a-și scuti tatăl de rușinea de a avea un actor în familie. Și tot de atunci o nouă trupă ambulantă pe care a creat-o, intrând în grațiile lui Filip I, duce de Orléans, avea să colinde în jur de treisprezece ani țara și să cucerească din ce în ce mai mulți spectatori. Dintre piesele create de Molière în această perioadă, puține au supraviețuit, iar Școala nevestelor, scrisă la un an după Școala bărbaților, este considerată prima sa capodoperă, apărută în momentul în care autorul lăsa în urmă commedia dell’arte și se apropia din ce în ce mai mult de satiră. Acesta a fost începutul unei serii remarcabile de comedii, care, în decursul secolelor, aveau să-i confere autorului statutul de „geniu al comediei” și cel mai mare autor de comedii din toate timpurile. Printre ele, Tartuffe sau Impostorul, Dom Juan, Mizantropul, Burghezul gentilom etc.

Foto: Adriana Grand

08
/08
/14

TVR 2 a programat luni, 11 august, pe spaţiul dedicat Teatrului Naţional de Televiziune, spectacolul „Pic-nic pe câmpul de luptă”, de Fernando Arrabal, în regia lui Cornel Popa (de la ora 20.10). După miezul nopţii (de la ora 00.50), va urma „Groapa cu nisip”, de Michał Walczak, în regia lui Bocsárdi László, programat cu ocazia Zilei Internaţionale a Tineretului.

08
/08
/14

Rapid Response Corpse 2: Nuclear Threat, cel mai de succes film bulgăresc al anului 2014, va fi prezentat în deschiderea celei de-a cincea ediţii a Divanului Degustătorilor de Film şi Artă Culinară, care va avea loc în perioada 26 – 31 august în Portul Cultural Cetate şi care va fi dedicată temei „Eroi şi antieroi din Balcani”.

08
/08
/14

Agenţia de bilete a Teatrului Naţional din Bucureşti (TNB) se redeschide la 26 august, ora 10:00. La această dată se vor pune în vânzare biletele pentru patru reprezentaţii ale Teatrului Naţional “Mihai Eminescu” din Chişinău pe scena Naţionalului bucureştean.

07
/08
/14

Festivalul şi Concursul Internaţional de Canto Hariclea Darclée de anul acesta a prilejuit un maraton liric de aproape şase ore la care au conlucrat zeci de participanţi. Festivalul din acest an a onorat memoria Haricleei Darclée la 75 de ani de la trecerea sa în eternitate.

07
/08
/14

Roots Revival Romania aprinde spiritul Mariei în noi culori, cu un turneu de muzică improvizată în zece orașe, între 23 septembrie și 12 octombrie. Proiectul muzical reunește artiști din șapte țări într-un melanj unic de culturi și interpretări, inspirat de Maria Tănase.

07
/08
/14

Am văzut la Metropolis, în plină iarnă, spectacolul „Îngeri în America”, în regia maestrului Victor Ioan Frunză. Au trecut de atunci două anotimpuri încheiate și nu găseam puterea să încep acest text. Poate că este și aceasta – tăcerea prelungită - o unitate de măsură pentru forța unei piese de teatru.

07
/08
/14

Cele mai frumoase concerte ale toamnei sunt gratuite la Concursul Enescu: publicul va putea asculta peste 230 de candidați din 36 de colțuri ale lumii, în cadrul a 40 de concerte și recitaluri cu intrare liberă. Procedura de înscriere a fost făcută publică pe site-ul Festivalului și Concursului.

07
/08
/14

Marţi, 12 august de la ora 19.00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu va fi gazda unei întâlniri prilejuite de apariţia la Humanitas Fiction a bestsellerului internaţional Madame Mallory şi micul bucătar indian de Richard C. Morais, transpus acum în filmul cu titlul Război în bucătărie

07
/08
/14

În cadrul Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL (12 – 17 august, București), vor avea loc concerte care vor preceda proiecțiile de la Verde Stop Arena în fiecare seară, începând cu ora 20.00. Accesul se face zilnic de la ora 17.30, iar intrarea este liberă.

06
/08
/14

MEMORIA CULTURALĂ. A regizat într-o vreme când nu exista şcoală de regie de teatru (și a dat mari spectacole), a format actori şi regizori, a lansat dramaturgi (l-a descoperit pe Mihail Sebastian). I se datorează succesul în teatru al marelui actor Grigore Vasiliu şi povestea numelui „Birlic”. Sică Alexandrescu s-a născut la 15 august 1896, la București.

06
/08
/14

Regizorul James Cameron a prezentat la New York documentarul "Deepsea Challenge", un film despre scufundarea cineastului în Oceanul Pacific, care i-a permis acestuia să devină primul om din lume care a explorat de unul singur locul cu cea mai mare adâncime din scoarţa terestră, Groapa Marianelor.