Ziua Naţională a României, sărbătorită în concert la Filarmonica „George Enescu”
https://www.ziarulmetropolis.ro/ziua-nationala-a-romaniei-sarbatorita-in-concert-la-filarmonica-george-enescu/

Gabriel Bebeşelea se va afla la pupitrul Orchestrei Simfonice a Filarmonicii „George Enescu”, pe 29 şi pe 30 noiembrie.

Un articol de Liliana Matei|28 noiembrie 2022

Cu prilejul Zilei Naţionale a României, Filarmonica „George Enescu” invită publicul la concertele simfonice din serile de marţi, 29 noiembrie, şi miercuri, 30 noiembrie, ora 19.00, când, sub bagheta dirijorului său principal, Gabriel Bebeşelea, Orchestra Simfonică a Filarmonicii va interpreta un program festiv, alcătuit din lucrări din repertoriul românesc şi din cel universal. În ipostază solistică se vor afla artişti instrumentişti proeminenţi din ansamblul orchestral, printre care concertmaistrul Filarmonicii, solişti instrumentişti şi şefi de partidă ai compartimentelor orchestrale.

Soliști vor fi: Rafael Butaru, la vioară, Mădălina Fara, la violoncel, Doris Iorga, la oboi, Laurennțiu Darie, la fagot, Dan Avramovici, la clarinet, Ion Bogdan Ștefănescu, la flaut, Laurențiu Sima, tubă.

În program, „Suita română” de George Enescu, „Simfonia concertantă pentru vioară, violoncel, oboi și fagot în si bemol major, Hob.l:105” de Joseph Haydn,  „Piesă de concert nr. 2, în re minor, pentru două clarinete, op. 114” de Felix Mendelssohn, „Concertino în re major pentru flaut şi orchestră, op. 107” de Cécile Chaminade, „Suita transilvană” de Pascal Bentoiu, „Dans românesc nr. 2 pentru tubă și orchestră” de Ionel Dumitru, „Trei dansuri românești” de Theodor Rogalski.

Gabriel Bebeșelea este Dirijor Principal al Filarmonicii „George Enescu”, precum și Director Muzical și Dirijor Principal al Orchestrei Filarmonicii Macedoniei. În afară de acestea, Bebeșelea își continuă activitatea ca Dirijor Principal al Filarmonicii de Stat „Transilvania” Cluj-Napoca, titlu pe care îl deține din anul 2016. Pe lângă aceste poziții, Gabriel Bebeșelea este invitat al unor orchestre precum Royal Philharmonic Orchestra, Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin, Konzerthausorchester Berlin, Barcelona Symphony Orchestra (OBC), Orchestre National du Capitole de Toulouse, Orchestre Philharmonique de Marseille, Orchestre National de Lille, Singapore Symphony Orchestra, Tonkünstler-Orchester Niederösterreich, Ulster Orchestra Belfast, State Academic Symphony Orchestra of Russia „Evgeny Svetlanov”, Orchestra Naţională Filarmonică Rusă, Bochumer Symphoniker și Janáček Philharmonic Ostrava. Alături de Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin, Gabriel Bebeșelea a înregistrat în premieră mondială un CD cu Pastorale-Fantaisie pour petite orchestre și Oratoriul Strigoii de George Enescu.

Printre soliștii cu care Gabriel Bebeșelea colaborează se numără Sarah Chang, Ray Chan, Simon Trpčeski, Robert Levin, Augustin Hadelich, Valentina Lisitsa, Leticia Moreno, Sayaka Shoji, Boris Giltburg, Dimitri Ashkenazy, Alexandra Dariescu, Daniel Ciobanu, Alexandru Tomescu.

Gabriel Bebeșelea este cunoscut pentru dedicarea sa cercetării și redescoperirii muzicii și este responsabil pentru descoperirea mai multor capodopere muzicale uitate sau neglijate. În 2017, pentru a aduce la lumină o astfel de muzică, a înființat ansamblul de muzică veche și nouă Musica Ricercata.

Un dirijor notabil de operă, Bebeșelea a fost numit Dirijor Principal al Operei din Iaşi în 2011, devenind cel mai tânăr şef de orchestră într-o astfel de postură din România. În 2015, a fost numit Dirijor Principal al Operei Române din Cluj.

Gabriel Bebeșelea este câstigător al concursurilor de dirijat „Lovro von Matačić” (2015) şi „Jeunesses Musicales” (2010), precum și seminifinalist al concursurilor de dirijat „Donatella Flick” al London Symphony Orchestra (2014) și „Gustav Mahler” al Bamberger Symphoniker în 2016.

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

10
/04
/24

Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Sean Paul și Paolo Nutini – așa arată capul de afiș al celei de-a 10-a ediții a festivalului Electric Castle. Alți 300 de artiști din toate genurile muzicale vor fi prezenți la castelul Banffy, din Bonțida, între 17 și 21 iulie, pentru a crea o nouă ediție epică, eclectică, exotică, explozivă.

09
/04
/24

Sorin Zlat Trio propune iubitorilor de jazz un nou concert pe scena Sălii Mari de la ARCUB – Hanul Gabroveni, Changing Times, un mix între cool jazz, post-bop, jazz contemporan și muzică de avangardă, pe 24 aprilie, de la ora 19.00.

05
/04
/24

Brașov Jazz & Blues Festival, unul dintre marile festivaluri urbane de gen din România, revine între 15 și 18 august 2024, cu cea de-a 12-a ediție, iar orașul Brașov va fi din nou gazdă pentru peste 100 de artiști din toate colțurile lumii, care vor învălui publicul în ritmurile vibrante ale muzicii născute din jazz și blues.

13
/03
/24

Gabriel Bebeșelea, unul dintre cei mai bine cotați dirijori români peste hotare, aplaudat în prestigioase săli de concerte ale lumii, ca Auditorium-ul din Barcelona, Musikverein – Viena sau Sala Ceaikovski – Moscova, apreciatul violonist Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius Elder-Voicu pe care are privilegiul de a interpreta, și un program dedicat integral lui Mozart definesc un eveniment de neratat la Sala Radio.

28
/02
/24

Primăvara sosește la Sala Radio cu abonamente și bilete pentru ultimele 3 luni ale stagiunii cu numărul 95 pe scena Radio România! Abonamentele pentru perioada aprilie - iunie 2024 vor fi disponibile la vânzare în perioada 28 februarie – 5 martie 2024. Biletele individuale vor fi puse în vânzare începând din data de miercuri, 6 martie 2024.

28
/02
/24

“Mamma Mia!”, cel mai faimos musical din România, revine weekend-ul acesta pe scena Sălii Palatului din Capitală, într-o nouă reprezentație de zile mari, asta după ce în ultimii cinci ani spectacolul a fost văzut de peste 80.000 de români. Până acum producția a avut nu mai puțin de 33 de reprezentanții în țara noastră, în nouă orașe, dintre care doar 20 în București, unde fiecare spectacol a fost sold-out de fiecare dată.

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.