Ziua Porților Deschise, la Fundația Calea Victoriei. Nu rata lansarea oficială a Școlilor de Vară 2018!
https://www.ziarulmetropolis.ro/ziua-portilor-deschise-la-fundatia-calea-victoriei-nu-rata-lansarea-oficiala-a-scolilor-de-vara-2018/

Am făcut planurile de vacanţă pentru vara lui 2018 şi te invităm şi pe tine să ne fii alături în aventurile culturale şi artistice pe care le-am pregătit.

Un articol de Liliana Matei|24 mai 2018

Pentru că noi iubim Bucureștiul, iar aglomerația de pe autostradă nu ne atrage, destinația noastră de vacanță este fix în centrul orașului – C.A. Rosetti 47 – cu Școli de Vară fresh și subiecte care te inspiră și îți stimulează imaginația.

Ca în fiecare an, în lunile iunie-august cursurile marca #FCV se transformă în Școli de Vară – ateliere cu întâlniri zilnice care se întind pe maxim o săptămână. Un fel de pilule efervescente de artă, cultură, voie bună și socializare ;).

Și ca să marcăm acest moment printr-o sărbătoare, pe 9 iunie te invităm la Ziua Porților Deschise! O sărbătoare în care îți oferim de la ora 11:00 dimineața până la ora 16:00 după-amiaza demouri GRATUITE de câte o oră cu cei mai iubiți lectori ai Fundației, care te vor fermeca și pe parcursul verii.

Poți alege povești despre stele la demo-ul de Astronomie sau povești despre București la demo-ul susținut de Anita Sterea; afli câteva detalii despre stilul tău personal la demo-ul de Stil Vestimentar sau îți încerci condeiul la demo-ul de Scriere Creativă. Mai avem pentru tine, pe alese: demo de Public Speaking, demo de Networking, demo de Design și multe altele.

PROGRAMUL COMPLET pentru Ziua Porților Deschise

11.00 – 12.00

Adrian Șonka – Harta cerului: Expediție virtuală printre stele și constelații

Iulia Ivanov – Cum ne stăpânim emoțiile? Trucuri de Public Speaking

Monica Neațu – Pictură și erotism: Simboluri ascunse în 3 tablouri celebre

Alice Teodorescu – Exerciții de scriere creativă

Alin Comșa – Literatura și dezvoltarea personală: Garcia Marquez

13.00 – 14.00

Dragoș Famazon – Veneția: 7 lucruri pe care să nu le ratezi în excursie

Valentina Bălașa Ario – Ce stil vestimentar ți se potrivește?

Alice Cornea – Networking – Esențialul despre tine în 3 minute

Raluca Mocanu – Design interior: idei de vară pentru casa ta

15.00 – 16.00

Cristian Vechiu – Amulete și talismane: simboluri și obiecte care ne protejează

Eduard Bucescu – Strategii de relaxare și practică mindfulness

Anita Sterea – Povești, case, amintiri: plimbare pe str. C. A. Rosetti

Karina Nagy – Jocuri de improvizație

Violeta Dincă – Relații de iubire: Între frica de dependență și cea de abandon

Mario Barangea – Incursiune în filozofia romantismului

Ca să participi, înscrie-te pe [email protected], menționând activitatea la care vrei să vii.

Fiecare participant va primi un Voucher de 50 de lei pe care il poate folosi ca avans pentru o Școală de Vară din 2018.*

Și pentru că vacanțele trebuie planificate, indiferent unde alegi să le petreci, aici poți consulta Programul Școlilor de Vară din 2018.

*Voucherele sunt valabile doar pentru Școlile de Vară 2018, nu se cumulează între ele sau cu alte oferte și promoții.

Fundația Calea Victoriei este singurul loc din București în care te poți dezvolta cu ajutorul artei și culturii printr-o diversitate mare de cursuri și evenimente culturale si interactive. De peste 10 ani inspirăm prin arte și cultură și susținem tinerii talentați. Am reușit să ducem o muncă de pionierat în felul în care se organizează evenimentele culturale și, în timp, am devenit o academie în cadrul căreia peste 100 de cercetători, artiști și traineri s-au format ca lectori.

Ne mândrim cu peste 50 000 de cursanți care au participat la proiectele noastre și cu peste 2000 de tineri care au beneficiat de burse (participare gratuită la cursurile preferate). Mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături în toți acești ani: Cercul Militar Național, Grand Hotel Continental, Universitatea Națională de Muzică din București, Banca Națională a României, Teatrul Odeon și Muzeul Cotroceni.

12
/01
/24

Proiectul „Narațiuni ale națiunii”, produs de PostModernism Museum cu ocazia Zilei Culturii Naționale 2024, abordează valorile naționale într-o perspectivă multidisciplinară, prin teme dedicate unor genuri și mijloace de exprimare atractive: bandă desenată, muzică rock și folk, literatură, arte vizuale, istoria artei, în care reprezentările naționale sunt înțelese ca valori democratice, dimensiune europeană, influențe creative specifice unui spațiu de spiritualitate și limbaj comun.

12
/01
/24

Luna ianuarie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă două noi vernisaje: acumulare.colecție 3, expoziția-colecție de lucrări dăruite de prieteni artiști a co-fondatorului Celulei de Artă, Daniel Loagăr, la spațiul-vitrină din B-dul Carol nr. 53 și experimental I, expoziția de fotografie experimentală a artistului vizual Marius Adrian, la Pop Up Window de la Galeria Kulterra (str. Știrbey Vodă nr. 104 – 106).

12
/01
/24

Scrisoarea trimisă de către scriitorul Mircea Damian din închisoare, jurnalul intim al unei doamne de la curtea regală, un jurnal de front din cel de-al Doilea Război Mondial, catrenul dedicat de Lucian Blaga uneia dintre muzele sale și ultima scrisoare trimisă de Ion Antonescu către soție s-au numărat printre cele mai discutate obiecte de colecție licitate la finalul anului trecut.

11
/01
/24

Asociația SIGNIS România anunță prima ediție a Festivalului Internațional FILMIKON, care propune o selecție de filme premiate de-a lungul anilor de juriile ecumenice și interreligioase, în peste 30 de festivaluri de film din lume, dar și un dialog despre valorile creștine și umane pornind de la aceste producții. Începând cu anul 1974, Premiul Juriului Ecumenic este un premiu independent acordat filmelor de lungmetraj din competițiile unor festivaluri internaționale de film din lume, precum Cannes sau Berlin.

09
/01
/24

Opera Națională București, instituție publică de importanță națională aflată sub egida Ministerului Culturii, celebrează Ziua Culturii Naționale, în data de 15 ianuarie, ora 18:00, cu premiera spectacolului Oedipe de George Enescu, în regia lui Stefano Poda și sub bagheta dirijorală a lui Tiberiu Soare. Totodată, evenimentul va fi dedicat și împlinirii a 70 de ani de la inaugurarea celei mai importante scene lirice din România.

09
/01
/24

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București celebrează Ziua Culturii Naționale printr-un concert extraordinar inspirat din folclorul românesc, susținut de Corina Sîrghi, ce va avea loc luni, 15 ianuarie 2024, începând cu ora 19.00, la Sala Mare, ARCUB.