Ziua Roşiei Montane, la Muzeului Naţional al Ţăranului Român
https://www.ziarulmetropolis.ro/ziua-rosiei-montane-la-muzeului-national-al-taranului-roman/

Cea de-a treia ediţie a Zilei Roşiei Montane, eveniment dedicat patrimoniului natural şi cultural excepţional din această zonă, va fi găzduită miercuri de Studioul Horia Bernea al Muzeului Naţional al Ţăranului Român şi Clubul Ţăranului Român. Potrivit organizatorilor – Alburnus Maior, Asociaţia Bucureşti şi Re.Generation -, dedicat împlinirii a 1882 de ani de atestare documentară […]

Un articol de Andrada Văsii|6 februarie 2013

Cea de-a treia ediţie a Zilei Roşiei Montane, eveniment dedicat patrimoniului natural şi cultural excepţional din această zonă, va fi găzduită miercuri de Studioul Horia Bernea al Muzeului Naţional al Ţăranului Român şi Clubul Ţăranului Român.

Potrivit organizatorilor – Alburnus Maior, Asociaţia Bucureşti şi Re.Generation -, dedicat împlinirii a 1882 de ani de atestare documentară a Roşiei Montane, evenimentul va consta într-un program complex menit să sublinieze importanţa protejării, conservării şi punerii în valoare a patrimoniului cultural al Roşiei Montane, „ameninţat cu distrugerea de către proiectul minier al companiei Roşia Montană Gold Corporation”.

Pe tot parcursul zilei de miercuri, Studioul Horia Bernea al Muzeului Ţăranului Român va găzdui proiecţii de filme artistice şi documentare despre Roşia Montană şi alte comunităţi în care au loc proiecte de minerit. În cadrul proiecţiilor, va avea loc şi avanpremiera filmului documentar grecesc filmat la Roşia Montană ‘Aurul în vremea crizei: Vâlva Neagră’ (regia George Avgeropoulos, 2012).

Evenimentul va continua la Clubul Ţăranului Român cu o expoziţie de fotografie despre patrimoniul cultural al Roşiei Montane, prezentări şi dezbateri, urmând a se încheia cu un concert susţinut de Chimie şi Norzeatic & Avant’n’Gard.

Roşia Montană este cea mai veche localitate minieră din România, fiind atestată documentar de nu mai puţin de 1882 de ani. Alburnus Maior, numele latin al Roşiei Montane, apare pentru prima dată menţionat în tăbliţa cerată nr. XVIII, datată 6 februarie 131. Tăbliţele cerate, găsite în galeriile sale subterane în secolul XIX reprezintă unul dintre izvoarele principale ale Dreptului Roman internaţional.

La Roşia Montană se află unul dintre cele mai importante locuri istorice ale României, care păstrează vestigii excepţionale atestând evoluţia exploatărilor miniere într-un interval de timp excepţional – 2.000 de ani -, din perioadă pre-romană până în epoca contemporană: şapte kilometri de galerii romane, peste optzeci de kilometri de galerii medievale şi de epocă modernă, un târg minier păstrat exemplar încă din perioadă preindustrială sau lucrări hidrotehnice.

Ziua Roşiei Montane va avea loc şi în alte peste 30 de oraşe din ţară şi străinătate, unde cele aproape două milenii de istorie vor fi sărbătorite prin evenimente similare.

Sursa: Agerpres

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

12
/04
/24

Timpul aleargă pe lângă noi și ne impune ritmul. Presiunea este permanentă și de multe feluri. Pentru o femeie timpul curge altfel? Ceasul aleargă cu o altă viteză? Cât timp mai avem la 30 de ani?

11
/04
/24

Luna aprilie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă patru noi vernisaje: pe 11 aprilie, la Art Safe (în incinta Combinatului Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29), expoziția artistului Beaver, Gray Area, pe 14 aprilie deschiderea sezonului Galeriei Verticale din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu expoziția Metal Poetry și un live performance de sculptură susținut de artista Cristina Dinu, pe 19 aprilie Locus Sigilli, a artistei Laura Sima, la Celula de Artă din Bd. Carol, nr. 53 și pe 27 aprilie expoziția de artă cu vânzare re-LEAF, la salonul permanent din Palatul Bragadiru, (Calea Rahovei nr. 147 – 153), un eveniment conex al competiției de pictură live Art Battle, care va avea loc în aceeași dată.

10
/04
/24

Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Sean Paul și Paolo Nutini – așa arată capul de afiș al celei de-a 10-a ediții a festivalului Electric Castle. Alți 300 de artiști din toate genurile muzicale vor fi prezenți la castelul Banffy, din Bonțida, între 17 și 21 iulie, pentru a crea o nouă ediție epică, eclectică, exotică, explozivă.

10
/04
/24

Asociația Entuziart, promotor activ al integrării sociale și culturale a persoanelor cu nevoi speciale, este mândră să anunțe lansarea proiectului "CU OCHII MINȚII". Această inițiativă de pionierat, ce se desfășoară în perioada martie - noiembrie 2024, urmărește să îmbogățească viețile persoanelor cu deficiențe de vedere prin art terapie, dans terapie, psihoterapie și activități expresiv-creative.

10
/04
/24

În perioada 12-14 aprilie 2024, România va participa la Festival du Livre de Paris, prestigios eveniment internațional dedicat cărții și literaturii, organizat la Grand Palais Éphémère și în alte câteva spaţii emblematice din Paris şi în librării partenere.

10
/04
/24

The Rembrandt Art Experience în parteneriat cu Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, anunță lansarea seriilor de ateliere de artă, dedicate familiei, inspirate de geniul suprarealist Salvador Dalí.