Ziua Verdi în direct la Radio România Muzical
https://www.ziarulmetropolis.ro/ziua-verdi-in-direct-la-radio-romania-muzical/

Astăzi este Ziua Verdi la Radio România Muzical.

Un articol de Andrada Văsii|9 octombrie 2013

Astăzi este Ziua Verdi la Radio România Muzical.

În 10 octombrie 2013 se împlinesc 200 de ani de la naşterea unuia dintre cei mai importanţi compozitori de operă ai tuturor timpurilor: Giuseppe Verdi, autorul unor capodopere ale teatrului liric , şi astăzi îndrăgite de milioane de melomani.

Unicul post românesc dedicat exclusiv muzicii clasice difuzează în această zi, timp de aproape 7 ore, muzica lui Giuseppe Verdi: în intervalul orar 9.30-16.00, pot fi ascultate selecţiuni din cele mai reprezentative opere ale compozitorului italian:  Nabucco, Macbeth, Rigoletto, Trubadurul, Traviata, Bal mascat, Forţa destinului, Otello, Falstaff, marcând cronologic parcursul creator verdian.

Interpretări de marcă speciale pentru Ziua Verdi

Interpretările alese de realizatoarele Zilei Verdi, Iolanda Drâmbei şi Jeanine Costache, sunt semnate de mari voci de ieri şi de azi, consacrate pentru modul cum au întruchipat personajele verdiene: tenorul Luciano Pavarotti, soprana Angela Gheorghiu, basul Leo Nucci, soprana Mirella Freni sunt doar câteva dintre aceste nume.

Ulterior emisiei în FM, Ziua Verdi va fi arhivată pe site-ul România Muzical, pentru a fi accesibilă cât mai multor iubitori ai muzicii probabil celui mai iubit compozitor italian al tuturor timpurilor.

Ziua Verdi

 

Giuseppe Verdi va fi omagiat în cadrul evenimentului Ziua Verdi

Astăzi, între orele 18.10-19.00, Razvan Stoica (foto principală) este invitatul unei ediţii speciale „Radio România Muzical multimedia”. În direct la radio, dar şi audio-video pe site, Cristina Comandaşu va dialoga cu Răzvan Stoica despre recenta sa reuşită; vor fi difuzate şi înregistrările violonistului, cele realizate pentru Radio România, dar şi selecţiuni de pe discul său „Stradivari with passion”.

Înregistrarea audio-video a emisiunii va putea fi ulterior vizionată pe site-ul România Muzical, dar şi pe contul de youtube al Radio România Muzical.

Foto credit: Radio România Muzical, (foto Răzvan Stoica- Peter Brenkus,)  Ziua Verdi

07
/10
/22

Soprana Diana Alexe este un artist cu un foarte frumos și promițător început de carieră. Invitată pentru prima oară în Stagiunea de marți seara, secondată de pianista Raluca Ouatu, artista va evolua pe scena Sălii mici a Ateneului Român, marți, 11 octombrie 2022, la ora 19.00, într-un program de lieduri și arii din operă.

26
/09
/22

A XVII-a ediție a Festivalului Internațional de muzică de cameră SoNoRo, intitulată Orient Express, va avea loc în Cluj-Napoca, în perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2022. Festivalul a început în București, în data de 16 septembrie, și va continua în Cluj cu opt concerte inedite.

21
/09
/22

Cel mai renumit festival de jazz din România a ajuns la a 50-a ediție. Sibiu Jazz Festival reprezintă o întâlnire cu istoria, cu capitole scrise pe note înșirate peste jumătate de secol. În perioada 25-30 octombrie (începând de marți până duminică) jazzul va suna în inima Sibiului, în spațiile deja consacrate și cunoscute precum: Filarmonica de Stat Sibiu, Teatrul Național ‘Radu Stanca’, Biblioteca Județeană ASTRA, Biserica Evanghelică ‘Sfânta Maria’ și Centrul Istoric (parada de jazz).

20
/09
/22

Yasmin Levy, legenda muzicii iudeo-spaniole, revine în decembrie în România după 10 ani de la primul concert. Prima sa apariție artistică în România a avut loc în 2011 în cadrul Festivalului Internațional George Enescu de la București. Artista din Israel va susține un concert pe 11 decembrie la Sala Palatului din Capitală alături de chitaristul său și Orchestra Metropolitană București formată din peste 80 de artiști, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga.

20
/09
/22

Dulce Pontes, regina muzicii fado, revine în România într-un spectacol extraordinar pe 10 decembrie la Sala Palatului din București. Celebra cântăreață portugheză a mai încântat și în 2015 spectatorii români, promițând atunci că va reveni.