Zmeura de Aur 2014, nominalizări – Lista ruşinii
https://www.ziarulmetropolis.ro/zmeura-de-aur-2014-nominalizari-lista-rusinii/

Comedia „Oameni mari şi fără minte 2/ Grown Ups 2”, cu Adam Sandler în rolul principal, a primit opt nominalizări la premiile Zmeura de Aur 2014, trofeul care „recompensează” cele mai proaste filme şi performanţe actoriceşti.

Un articol de Petre Ivan|15 ianuarie 2014

Comedia „Oameni mari şi fără minte 2/ Grown Ups 2”, cu Adam Sandler în rolul principal, a primit opt nominalizări la premiile Zmeura de Aur 2014, trofeul care „recompensează” cele mai proaste filme şi performanţe actoriceşti.

Această comedie, un film despre patru prieteni din copilărie care se reîntâlnesc la vârsta adultă, a obţinut încasări de 247 de milioane de dolari pe plan mondial, însă a fost pur şi simplu desfiinţată de criticii de specialitate.

„Grown Ups 2” a fost nominalizată inclusiv la categoriile „cel mai prost film”,”cea mai proastă continuare”, „cea mai proastă distribuţie” şi „cel mai prost scenariu”, informează Mediafax.

Adam Sandler, care a scris scenariul şi a jucat în „Grown Ups 2”, a fost nominalizat la categoria „cel mai prost actor în rol principal”.

Adam Sandler nu este deloc străin de aceste trofee, întrucât anul trecut a primit titlul de cel mai prost actor pentru rolul din comedia „That’s My Boy”.

În 2012, filmul „Jack and Jill” – în care Adam Sandler a interpetat atât rolul masculin principal, cât şi rolul feminin principal – a intrat în istoria premiilor Zmeura de Aur, după ce s-a impus la toate cele 10 categorii la care a fost nominalizat.

Actorul american, în vârstă de 47 de ani, s-a impus în acel an atât la categoria „cel mai prost actor”, cât şi la categoria „cea mai proastă actriţă”.

Celelalte lungmetraje nominalizate la categoria „cel mai prost film al anului” sunt „The Lone Ranger”, „After Earth”, „A Madea Christmas” şi „Movie 43”.

Zmeura de Aur 2014

Naomi Watts, nominalizată la Zmeura de Aur 2014 pentru rolurile din „Movie 43” şi „Diana”

În acest an, cineastul Tyler Perry a fost nominalizat la categoria „cea mai proastă actriţă” pentru rolul din „A Madea Christmas”. El va concura în această categorie cu actriţele Noomi Rapace („Dead Man Down” şi „Passion”), Selena Gomez („Getaway”), Lindsay Lohan („Inappropriate comedy” şi „The Canyons”),

Naomi Watts („Movie 43” şi „Diana”), Halle Berry („Movie 43” şi „The Call”), Jennifer Lopez („Parker”), Gemma Arterton („Runner Runner” şi „Hansel and Gretel: Witch Hunters”), Jurnee Smollett-Bell („Temptation”), Michelle Pfeiffer („The Family”), Saoire Ronan („The Host”) şi Jennifer Hudson („Winnie Mandela”).

Adam Sandler va concura la categoria „cel mai prost actor” cu Keanu Reeves („47 Ronin”), Jaden Smith („After Earth”), Arnold Schwarzenegger („Escape Plan” şi „The Last Stand”), Sylvester Stallone („Grudge Match”, „Bullet to the Head” şi „Escape Plan”), Robert DeNiro („Grudge Match”, „The Big Wedding” şi „The Family”), Jason Statham („Homefront” şi „Parker”), Adrien Brody („Inappropriate comedy”),

Ashton Kutcher („Jobs”), Liam Hemsworth („Paranoia” şi „Love and Honor”), Vince Vaughn („The Internship” şi „Delivery Man”), Owen Wilson („The Internship” şi „Free Birds”), Johnny Depp („The Lone Ranger”) şi Ben Stiller („The Secret Life of Walter Mitty”).

Zmeura de Aur 2014

Premiile Zmeura de Aur valorează câţiva dolari şi au formă de zmeură aurie, pusă pe o peliculă de 8 mm ciopârţită.

Aceste premii au fost create în 1980, la iniţiativa lui John Wilson, un cinefil împătimit, ca un „antidot” la frenezia care cuprinde Hollywoodul în sezonul premiilor cinematografice, ce culminează în fiecare an, în luna februarie, cu gala Oscar.

Cea de-a 34-a gală a premiilor Zmeura de Aur va avea loc cu o zi înainte de decernarea premiilor Oscar, pe 1 martie, notează Mediafax.

Printre premianţii Zmeura de Aur de la ediţiile precedente se numără Sandra Bullock, care a primit titlul de cea mai proastă actriţă în 2010, pentru „All About Steve”, în acelaşi weeekend în care a luat Oscarul pentru „Povestea unui campion/ The Blind Side”.

Foto cu Zmeura de Aur 2014: Adam Sandler şi Naomi Watts – Cinemagia

 

25
/06
/20

”Grilele, genurile, toate categoriile fixate sunt inamicii criticului” şi ”Libertatea criticului este de a nu se supune ierarhiilor gata făcute”. Sunt doar două dintre numeroasele idei stimulante despre critica de film dintr-un dosar din revista franceză „Cahiers du cinéma” pe aprilie, în ultimul număr înainte de schimbarea echipei editoriale.

21
/06
/20

CRONICĂ DE FILM Realizat în Franţa şi cu o distribuţie formată din Catherine Deneuve, Juliete Binoche şi Ethan Hawke, „La vérité”/”The Truth” (2019) nu este printre cele mai reuşite titluri ale regizorului japonez Hirokazu Koreeda. Un film lejer, dar tonic.

19
/06
/20

Până pe 21 iunie, inclusiv, pot fi văzute gratuit scurtmetraje realizate de regizori români în timpul autoizolării impuse de pandemie, alături de o selecție de filme scurte din 21 de țăre europene, curatoriată de Andrei Tănăsescu, directorul artistic al acestei ediţii.

17
/06
/20

Fascinanta Italie, aflată în vizorul lumii, într-un an cu totul neobișnuit, este în centrul atenției și la Festivalul Internațional de Film Transilvania, de data aceasta, pentru cinema-ul ei seducător.

16
/06
/20

CRONICĂ DE CARTE Nu știu să existe vreo carte în limba română despre Alain Delon, nici măcar în traducere. Dar pentru că accesul la volume în limbi străine e mai ușor decât oricând, recomand două splendide albume în franceză – „L'encyclopédie Alain Delon” (2016) și „Alain Delon. Film par film” (2019).

12
/06
/20

CRONICĂ DE CARTE Cea mai nou apariţie în colecţia de cărţi de film a Editurii Noi Media Print, volumul „Noul cinema, două decenii şi ceva”, de Marian Sorin Rădulescu, adună o serie de texte ale criticului timişorean – de la eseuri mai elaborate, la simple note – despre câteva din filmele regizorilor reprezentativi ai cinematografiei române post-2000.

11
/06
/20

Cele mai bune documentare de mediu din ultimul an, alături de producții recente care s-au remarcat prin povești nebănuite, vor putea fi vizionate online, gratuit, în cadrul celei de-a 9-a ediții Pelicam - Festivalul Internațional de Film despre Mediu și Oameni, între 10-19 iulie.

10
/06
/20

Gala Premiilor Gopo, evenimentul care celebrează și recompensează anual cele mai importante realizări cinematografice din România, va avea loc pe 29 iunie, într-o nouă formulă, adaptată condițiilor actuale, la Verde Stop Arena.

08
/06
/20

Cea de-a 24-a ediție a FFE se mută din sălile de cinema în spațiul online și oferă acces gratuit de pe 8 până pe 21 iunie pe două platforme: în perioada 8-16 iunie pe platforma FFE.ro, iar între 17-21 iunie pe platforma TIFF Unlimited.

06
/06
/20

După această perioadă în care toată activitatea artistică a Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova s-a desfășurat în locul de joacă online #teatruncasACASAteatru, a venit și momentul în care actorii și echipa Naționalului își reiau activitatea și pun primii pași pe scenă, respectând toate măsurile de siguranță impuse de actualele condiții de funcționare a instituțiilor de spectacol.