Zogru, de Doina Ruşti, tradus în limba maghiară
https://www.ziarulmetropolis.ro/zogru-de-doina-rusti-tradus-in-limba-maghiara/

Tradus recent în limba maghiară, romanul Zogru, de Doina Ruşti, a apărut la Editura Sétatér Kulturális Egyesület. Versiunea traducătoarei Szenkovics Enikő a făcut obiectul bursei „Franyó Zoltán”, oferită de guvernul maghiar, iar editarea cărţii se datorează Fundaţiei „Communitas”.

Un articol de Peter Ivan|5 februarie 2014

Tradus recent în limba maghiară, romanul Zogru, de Doina Ruşti, a apărut la Editura Sétatér Kulturális Egyesület. Versiunea traducătoarei Szenkovics Enikő a făcut obiectul bursei „Franyó Zoltán”, oferită de guvernul maghiar, iar editarea cărţii se datorează Fundaţiei „Communitas”.

Romanul Zogru, apărut la Editura Polirom în două ediţii (2006; 2013), disponibil şi în format digital, a mai fost tradus în bulgară şi italiană. În prezent se pregăteşte o ediţie spaniolă a romanului.

Zogru

Coperta maghiară a romanului Zogru

Zogru este zeul lumii româneşti, martorul şi declanşatorul faptelor minore. El singur ştie unde se află mormîntul lui Dracula sau care este misterul dispariţiei lui Stroe Leurdeanu. Deţine toate amănuntele iubirii dintre Zoe şi Enăchiţă Văcărescu.

A trecut prin ciuma de pe vremea lui Moruzi şi prin bătăliile istoriei. A pozat unui iconar medieval şi-a trăit în doze mici nenumărate vieţi anonime. El este păstrătorul tuturor acelor întîmplări pe care istoria mare nu le-a reţinut.

Amestecat atît în faptele înalte, cît şi în mizeriile cotidiene, viaţa lui depinde în bună măsură de nefericirile şi de fricile lumii, de suferinţele Giuliei, de cinismul lui Andrei Ionescu, de pulsul adevărat şi incontestabil al vieţii.

Zogru este un demon îndrăgostit, un djin binevoitor, un naiv, un gafeur şi un încurcă-lume, pentru totdeauna legat de sîngele detestabilului Ioniţă Bubosu. Şi chiar mai mult de atît.

Zogru

Doina Ruşti este una dintre cele mai cunoscute scriitoare contemporane. Tradusă în mai multe limbi, invitată la numeroase tîrguri şi evenimente internaţionale, s-a impus în special prin romanele cu tematică diversă şi construcţie solidă, cele mai multe apărute la Polirom.

Fantoma din moară (2008), roman amplu despre comunismul românesc, a fost distins cu Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din România, iar Lizoanca la 11 ani (2009) a primit Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române. Acesta din urmă se află în curs de ecranizare şi a fost editat recent la Berlin, de Horlemann Verlag.

Doina Ruşti a mai scris Omuleţul roşu (2004), un roman primit călduros de publicul italian. Patru bărbaţi plus Aurelius (2011), un puzzle narativ – Cămaşa în carouri şi alte 10 întîmplări din Bucureşti (2010), dar şi romanul Mămica la două albăstrele (Polirom, 2013).

Doina Ruşti trăieşte la Bucureşti şi este profesor universitar (istoria culturii şi civilizaţiei universale).

Foto cu Doina Ruşti şi Zogru – Polirom

10
/06
/22

Sâmbătă, 11 iunie, la ora 11.00, cele trei echipe finaliste ale ediției a unsprezecea a Concursului Humanitas în licee vor fi faţă în faţă la Marea Finală, care se va desfăşura în sala de conferințe a Institutului Cervantes. Finala va fi prezentată de Mihaela Dedeoglu. Trofeul și premiul cel mare vor fi înmânate de Ioana Pârvulescu. Vă invităm să încurajați din sală cele trei echipe sau să urmăriți transmisia online pe paginile de Facebook Humanitas și Concursul Humanitas în licee.

07
/06
/22

După doi ani de pauză, Curtea Veche Publishing și-a dat întâlnire cu cititorii la Salonul Internațional de Carte Bookfest, ediția a XV-a, în perioada 1-5 iunie 2022. Publicul a părut foarte dornic să cunoască din nou autorii preferați, să afle despre noutăți și să își facă rezerva de carte pentru sezonul de vară. Așadar, nu au lipsit lansările, sesiuni de autografe și reducerile, care au fost anul acesta între 25-70% în standul editurii.

07
/06
/22

Zeci de mii de vizitatori au venit în standul editurii Corint la Salonul Internațional De Carte Bookfest, între 1 și 5 iunie 2022. Vânzările au atins cote record după doi ani în care publicul a fost privat de întâlnirile cu autorii și editorii.

31
/05
/22

Cea mai așteptată ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, a XV-a, începe mâine la Pavilionul B2 de la Romexpo: fără restricții sanitare, fără taxe de acces și fără costuri de parcare. Evenimentul va fi deschis oficial miercuri, 1 iunie, la ora 12.00, la scena ARENA, în cadrul unei ceremonii la care au fost invitați E.S. Hiroshi Ueda, Ambasadorul Japoniei în România, Lucian Romașcanu – Ministrul Culturii, Grigore Arsene – președintele Asociației Editorilor din România și Adrian Cioroianu – directorul Bibliotecii Naționale a României.

30
/05
/22

UNATC PRESS, editura Universității de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC), participă în perioada 1-5 iunie 2022 pentru prima dată la Salonul Internațional de Carte Bookfest. Prezența UNATC PRESS de-a lungul celor cinci zile la cunoscutul eveniment dedicat cărții și autorilor de la Romexpo este un exercițiu de conectare la lumea publishingului de carte autohton, dar mai ales o excelentă ocazie de a se adresa în mod nemijlocit cititorilor.

27
/05
/22

Marți 12 aprilie 2022, ora 12.12, a avut loc lansarea Antologiei lirice „Orașul. Amintire și uitare” (Editura Neuma) a Filialei București-Poezie a Uniunii Scriitorilor, la Muzeul Național al Literaturii Române din București.