Zoosophia: despre filmele din capul lui Gică Preda
https://www.ziarulmetropolis.ro/zoosophia-despre-filmele-din-capul-lui-gic%c4%83-preda/

Pe 10 aprilie 2018, la cinema Elvira Popescu din Bucureşti, la Institutul Francez, carevasăzică, au rulat patru filme scurte de Gheorghe Preda: Femeia Pasăre, Vaca finlandeză, Forma inimii în praf, Pharmacia Erotica.

Un articol de Andrei Crăciun|26 aprilie 2018

Ele erau menite să fie reunite într-un omnibus, dar din diferite motive nu s-a mai întâmplat chiar așa. Așa că regizorul le-a așezat pe toate patru sub cupola titlului Zoosophia și a ieșit cu ele în lume. Zoosophia va mai rula în capitală și prin țară, dar încă nu se știe când și mai ales unde, fiindcă domnul Preda e unul dintre artiștii nedreptățiți în lumea cinematografiei românești, un artist despre care prea puține se cunosc deocamdată. Deși, să vedeți…

Scurt-metrajele lui Gheorghe Preda (cunoscut, mai degrabă, pentru documentarele sale) propun o lume bizară, în care granițele între oameni și animale se cam șterg.

Întâmplarea face să-l cunosc pe acest regizor dinainte să știu că voi scrie vreodată vreun rând despre el. Îl știam ca om, nu în munca sa de cineast.

Îl cunoșteam, deci, pe Gică Preda – personajul, unul dintre cele mai interesante în fauna orașului București. Știam despre dumnealui că se ține intelectual, că făcuse și puțină televiziune, că e un universitar deloc răsfățat de mediul academic și un crai incredibil, francofon și inubliabil.

Dar despre filmele din capul lui, cu adevărat, prea puțin aveam habar. Desigur, văzusem Vaca finlandeză la vremea ei, cu ani în urmă (scurt-metrajul e lansat în 2012), dar nu poți să-ți faci o imagine despre universul predian doar din Vacă.

Acum, puse la un loc, aceste scurt-metraje care se învârt în jurul unor animale dau un sens mult mai înalt. Gică Preda e un eseist în cinema, unul cu o estetică foarte specială.

La dumnealui, nu minimalismul primează, ca în noul val, ci forța devastatoare a imaginilor pe care le propune. Are, din acest punct de vedere, fie că vrea, fie că nu vrea, un ochi regizoral mai aproape de răsărit. Preda filmează cum pictau rușii secolelor trecute.

Cel puțin două dintre scurt-metrajele lui Gică Preda reunite în Zoosophia propun imagini care nu se mai pot uita vreodată. Și mai are ceva dumnealui: o retorică foarte sinceră, copilărească aproape, sentimentală și, de aceea, profund inadecvată mileniului III.

În Femeia Pasăre se pun pur și simplu întrebări despre rolul frumuseții în diminețile omului pe pământ: chiar așa, nu v-ar plăcea ca în viața asta, care oricum e mizerabilă, să vă treziți pur și simplu privind ceva frumos, de exemplu o pasăre măiastră?

Nu știu ce vor reține arhivele viitorului din munca lui Gică Preda, dacă el va fi socotit minor, genial, irelevant, avangardist sau de-a dreptul nebun (Pharmacia erotica naște niște întrebări), dar știu altceva: în capul lui rulează niște filme care vor cu disperare să spună ceva important despre natura umană.

Iar Gheorghe Preda chiar reușește să spună lucruri importante despre om folosindu-se de păuni și vaci și animale moarte de pe carosabil și crustacee mai mult sau mai puțin defuncte.

Chiar vi se pare puțin?



17
/01
/24

Din 16 ianuarie, filmul Klaus & Barroso, cu Cosmin „Micutzu” Nedelcu și Adrian Nicolae rulează în cinematografele din toată țara, distribuită de Forum Film. În Republica Moldova filmul va rula din 18 ianuarie, pe ecranele Cineplex.

16
/01
/24

16 ianuarie, 2024 - Cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, evenimentul anual care sărbătorește și recompensează realizările cinematografiei românești, va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

16
/01
/24

Asteroid City, cel mai recent film al lui Wes Anderson, în care joacă Jason Schwartzman (The French Dispatch, The Grand Budapest Hotel), Scarlett Johansson (Black Widow, Jojo Rabbit) și Tom Hanks (Elvis, News of the World), va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime începând din 20 ianuarie.

16
/01
/24

Seria ISTORII se va desfășura în perioada 15 - 30 ianuarie la Cinema ARTA, pe strada Universității nr. 3. Publicul are șansa să descopere în această perioadă, în fiecare zi de marți, o selecție de filme (scurtmetraje sau lungmetraje) curatoriate pentru a deschide conversații despre modul în care istoria este construită și transmisă cu ajutorul limbajului, imaginilor, semnelor și conceptelor.

09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.

05
/01
/24

Rebel Moon este un adevărat eveniment în universul producțiilor SF și de fantezie și rodul unor eforturi de decenii. În plus, lungmetrajul poartă semnătura lui Zack Snyder, cineastul din spatele filmelor 300 - Eroii de la Termopile, Man of Steel: Eroul și Armata celor morți.

04
/01
/24

Anul 2024 se anunţă unul bogat în filme româneşti de autor, fie ele de ficţiune, documentare sau hibride. V-am pregătit, în exclusivitate, o listă cu cele mai aşteptate titluri, care cuprinde noi filme de regizori consacraţi precum Andrei Ujică, Radu Jude, Cristi Puiu, Stere Gulea, Eugen Jebeleanu, Adrian Sitaru, Tudor Giurgiu sau Emanuel Pârvu, precum şi câteva debuturi foarte promiţătoare.

29
/12
/23

Se anunţă o lună ianuarie bogată în filme pentru care merită să te deplasezi la cinema, inclusiv la multiplexuri. Distribuitorii - mari sau mici - scot o parte din artileria grea chiar de la începutul anului. Ţi-am făcut o listă cu opt titluri de neratat.